luni, 31 octombrie 2011

Acordare contagioasă

Pentru că lucrurile se complică puțin câte puțin cu fiecare nouă zi, Pavel devenind tot mai curios, tot mai dornic să facă lucruri pe care, bineînțeles, nu le prea poate face, eu îmi dau seama cât de diferit e totul acum, a doua oară.

Chiar dacă poate seamănă fizic, ca și evoluție lucrurile stau destul de diferit, am senzația uneori că vrea să ardă cât mai multe etape, să devină cât mai rapid un partener serios de joacă. Existența lui Matei îl stimulează enorm. Să vrea să cunoască tot felul de lucruri cu care tocmai a umblat fratele cel mare, să poată să ajungă acolo unde e el, să guste din mâncare lui. E înduioșător de-a dreptul să văd cum i se luminează fața când apare Matei de la grădi. La rândul lui, fratele cel mare îmi oferă niște surprize de-li-cioa-se: mai deunăzi, înainte de-a pleca dimineața, a venit într-o goană să îl pupe de fratele-mic pe care l-a alintat așa cum noi nu am făcut-o niciodată: "bombonică" și "piciule". De unde a agățat el apelativele astea, jur că nu știu, tot ce știu e că i se potrivesc de minune lui Pavel, spuse de Matei.

Asta una, dar cred că mai e ceva care face ca totul să fie puțin altfel acum. E vorba de raportarea mea la întreaga situațiune. E una mai fără stres, mai calmă, mai cu urechile ciulite la nevoile lui, mai capabilă să mă acordez urgent la ele. Și asta pentru că am înțeles un lucru: am priceput că nu există rețete, că fiecare e altfel, iar asta nu e doar o vorbă. Am înțeles că este totuși un secret la mijloc: să te dai cu totul nu e lucru ușor de făcut, ai senzația că te-ai legat cu totul... doar așa îți câștigi libertatea aia interioară pe care ți-o dă certitudinea că faci BINE. Și o simți cu fiecare por, ajungi să comunici atât de bine cu omulețul tău, încât descoperi cu mirare că soluțiile la orice problemă ți le dă cumva tot el, pe nevorbite, prin atingere, prin corpul lui lipit de-al tău.

Iar cel mai frumos lucru mi se pare că e felul cum aceste noi descoperiri și senzații care au venit odată cu Pavel, îmi îmbogățesc și simplifică chiar, relația cu Matei, pe care l-am absorbit automat în sfera asta de BINE. Același acord de care vorbeam mai sus, aceeași comunicare de nevorbite, chiar dacă, în cazul lui, mă mai derutează uneori cuvintele spuse.


6 comentarii:

Luminita spunea...

ai spus o adevaraciune f frumoasa :), mi-e drag sa va citesc!

Miutza spunea...

foarte frumoasa relatia lor! le doresc sa fie asa si pe viitor. asa e si cu fetele mele, se iubesc si cea mare o alinta in fel si chip pe cea mica... si da, sunt diferite si parca cea mica creste mai repede...:) ai scris foarte frumos si adevarat! :)

raluca spunea...

@Luminita - ma bucur mult ca iti place la noi si iti doresc putere multa acolo la voi!
@Miutza - si eu imi doresc sa creasca relatia lor la fel de frumos si in continuare:)

Anonim spunea...

frumoși tare's copiii tăi! :)

Amelia

gratioasa spunea...

asta - ca cel mare il stimuleaza pe cel mic intr-o masura in care orice altceva n-o poate, am sesizat-o si eu.
aa, si momentele alea cand isi prefera sora; efectiv ma da pe mine la o parte ca sa-si aiva momentul unul cu celalalt..

toate astea, de neinlocuit!

pripi spunea...

foarte frumos spus! greu să te dai cu totul... dar armonia atunci se instalează
oau, repetând ce ai scris tu mi se pare așa... pătrunzător :P
andrea

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin