Îmi fac și eu loc printre voi. Vin cu toate ale mele, așa de asemănătoare cu multe altele, dar care sunt atât de altfel pentru mine. Ele în sine poate seamănă cu multe altele. Atâta doar că adunate, dau un rezultat care mă spune pe mine și doar atât. O sută, hai poate cinci, cu-aceleași gânduri pe care le consider bune. Pare mult? Nici vorbă! E-o minoritate și va fi mereu, dar e ok așa. Drumurile alea mult prea circulate îmi dau un sentiment acut de claustrofobie. Și în plus mai e o chestie deloc de neglijat. O chestie pe care nu puteți pune degetul pentru că nu se vede. E răsuflarea adunată. Ea poate mișca, poate chiar dărâmă, construcțiile mele atât de fragile de vise și speranțe și inefabil.
Normal că nu vă pasă. Și nici nu vă condamn pentru asta. Nu o fac pentru că intuiesc scrâșnirea din spate.
Nu ați înțeles însă un lucru: nu ați înțeles că oricâte NU-uri pui în față, nu se înalță nimic. O fi avut ceva în minte domnul Zuckerberg când a lăsat degetul ridicat doar în sus.
Hai, fug că s-a trezit. Și chiar nu vreau să-l dezlipesc. Cum? Are deja 7 dinți? So what?
Un comentariu:
Vino mai des... doar esti "la tine acasa". :) sincer, nu inteleg prea multe din postarea asta, dar sper sa nu fir nimic legat de ratacirea temporara a ochelarilor tai roz. :)
Trimiteți un comentariu