Pe ăsta mic l-am tuns că transpira infernal. Nu e ceva work of art, dar, pentru prima dată, eu zic că merge.
Iar am tăcut aici, dar e de la primăvară... Adică, se lasă cu multe ieșiri prin parcuri. Timpul, ăla puțin care e, acum a ajuns infim. Casa zboară, începând cu bucătăria, dar cred ca nu se miră nimeni. Mai știți proiectul ăla cu gătitul zilnic? Ehehe... acu nu am mai făcut nimic de mai mult de o săptămână... să îmi fie rușine, știu.
Acu să vă zic și io o chestie. Mă calcă pe nervi expresia "Fiecare mamă e bună pentru copilul ei". Adică cum? Adică am voie să le fac orice, să îi cresc oricum, sigur totul e perfect dacă vine de la mine... Ce bullshit mai e și ăsta? Aaaa, credeți în datorii karmice, în suferințe și polițe de plătit din altă viață? Așa vă gândiți când ziceți asta? Nu, probabil că nu... Eu zic altceva: E o expresie toxică, ce poate naște monștrii. Asta cu mămicia e o treabă complicată, e de ascultat, de răbdat, de îmbunătățit, de ajustat. Nu e ceva atât de simplu cum zic unii.
Vorbesc din filmul meu, atât vă spun. L-am crescut de Matei într-un fel, altfel. Cu pamperși. Cu program. Fără Manduca. Fără BLW. Pe Pavel invers din mai multe motive: e și el diferit ca fire, dar sunt și eu mai informată, că am ciulit urechile. Acuma nu voi zice că regret felul în care l-am născut/crescut pe Matei, pentru că, slavă Domnului, nu am făcut CIO cu el, l-am luat în brațe și i-am oferit multă multă iubire, ori de câte ori am simțit că are nevoie de mine. Dar cum ar fi fost să nu fac ajustările pe care le-am făcut cu Pavel (alăptat la cerere, co-sleeping, mult babywearing), doar dintr-o stupidă dorință de egalitate, înțelegeți voi ce zic. Adică să fie pentru amândoi la fel. Acuma cârcotașii mă vor întreba, probabil, dacă mă simt o mamă mai bună acum.
Off, ce tâmpenie. Zic "tâmpenie" pentru că nu despre asta e vorba. Nu concurăm aici la niciun concurs de mame bune sau mai puțin bune. Cel puțin, eu nu m-am înscris nicăieri. Fac tot ce fac, așa cum cred că e mai bine pentru puii mei și pentru noi adulții. Aha, va zice cârcotașul - deci ești egoistă, îți pasă și de tine. Normal că intru și eu în socoteli; o mamă nefericită e mai toxică decât orice, zic.
E grea ecuația, al naibii de grea: copilul mare plus copilul mic plus doi adulți egal armonie. Deci e cea mai grea ecuație ever. Io mă străduiesc, ajustez, ratez, șterg și o iau de la capăt. Așa ca să pun totul într-o imagine, e ca și cum ar trebui să construiesc un turn din cuburi de lemn... mi se răstoarnă frecvent, nu am găsit încă secretul echilibrului... în ultimele zile stric totul când adorm, lovită, la ora zece, lângă Pavel.
Hai, fug. S-a trezit. Putere multă vă doresc.
11 comentarii:
pai expresia nu are de ce sa te enerveze, zic eu. eu o folosesc. mai ales ca incurajare pentru mamele nou-noute, cu un puradel mic-mic in brate. pe care incerc sa nu le coplesesc cu learning-urile mele, dar sa le zic cumva ca e asa firesc sa fii mama si sa nu se ia dupa diversi si sa faca, de fapt, cum simt ele ca e bine.
si fiecare mama e cea mai buna mama pentru copilul ei pentru ca pe ea o iubeste copilul ala, pe nimeni alta. invata ea ce e bine si ce e mai bine si asa mai departe. toti invatam.
asa ca expresia asta nu cred ca inseamna feel free sa ii faci rau copilului. nu prea cred ca cineva o interpreteaza asa cind o aude.
Alexandra, eu am auzit-o de la o mama ce isi batea copiii, exact in contextul asta, cand vorbeam cu ea de batai. Mi se pare o expresie care iti inchide posibilitatile de a face mai bine. Nu ma mai straduiesc nimic, ca oricum eu sunt cea mai buna mama pentru copilul meu.
Si da, pe ea o iubeste copilul ala indiferent ce face, motiv pentru care, atunci cand ea il pune la pamant, el nu poate sa creada ca ea nu e perfecta, inseamna ca el e cel imperfect, "rau", el e cel care nu merita nimic, nici macar iubire.
of. e foarte legat de context felul in care te raportezi la asta, evident.
femeia asta despre care spui cred ca este dintre exceptii. dintre cele care interpreteaza expresia asta in avantajul lor. astia interpreteaza probabil oricum orice ca scuza pentru aberatiile lor.
in fine, da-o incolo de expresie
Alexandra, mă enervează fix pentru ce zice Ralu. Oare nu ar fi mai fair să o înlocuim cu "Orice ai face, copilul tot te va iubi și te va considera perfectă." Ce zici? Nu-i așa că ar suna cam înfricoșător și ar pune o greutate pe capul bietei mame?... Eu tocmai asta vreau - să vrem să învățăm. Mereu. Că avem ce, Slavă Domnului.
pai asta zic si eu, Raluca.
legat de afurisita de expresie: vroiam sa zic ca ea poate sa aiba si alta interpretare decit cea strict negativa, atit
Da mai, stiu ce zici Alex. Dar de asta ziceam ca e înșelătoare, că pare inofensivă, chiar frumoasă, dar că poate naște niște monștrii...
bine :)
oricum, the point of your post era dupa ce ziceai de vorba asta. m-am bagat si eu ca musca in lapte, deh.
p.s. si ma scuzati, doamnelor, m-am incurcat in Raluci. m-am prins mai tirziu ca prima Raluca de la comments era o alta Raluca. am vazut eu alta poza, dar am zis ca o fi ceva in neregula cu blogger :))
eu una am adresat aceasta expresie unor mame dragi care se gaseau in momente grele, care aveau regrete. Gresim cu totii, si important e sa invatam din greseli si sa nu le mai repetam... dar nici nu am gasit alt mod de a incuraja o persoana care era constienta ca a gresit si isi facea procese de constiinta.... dar ai dreptate atunci cand asociezi expresia unui comportament nu foarte ok, permanent.
In principiu copiii isi iubesc mamele chiar si cand ele mai gresesc. Asa cum spuneai si tu, asta nu inseamna ca trebuie sa ne culcam pe o ureche. Ei ne iubesc, dar oare facem tot posibilul sa meritam aceasta iubire?... Ar trebui sa avem permanent in minte aceasta intrebare.
De pe blogul tau am plecat si m-am infipt direct in parul Evei. Adica, am tuns-o, nu altceva. Dupa care am plans putin, dar per total e ok tunsa.
Legat de expresie, e de incurajare, chiar daca mamele mai gresesc, important e sa se straduiasca, sa se informeze si sa fie cu muuulta iubire. Sa evolueze, sa nu se cramponeze in trecut.
Eu i-am crescut pe amandoi cam la fel, Filip mai purtat decat Eva si sunt cat se poate de diferiti
nici mie nu-mi place expresia, punct. fetele au dreptate cum argumenteaza mai sus, dar eu personal cel mai des am auzit-o ca un capac pus pe oala care fierbe. cum o mama incepe sa-si faca autocritica si se confeseaza ca a gresit cu copilul in diferite privinte, si poate ca-i face bine sa vorbeasca despre asta, cum apar citeva binevoitoare care-i spun "nu te mai gindi la asta, esti cea mai buna mama pentru copilul tau (!?)".
Trimiteți un comentariu