vineri, 27 aprilie 2012

Puțină matematică, iarăși

În parcul mult iubit, pe unde îmi plimb io plozii de vreo patru ani, văd de câteva luni un cuplu. Și îl văd la fel, zi de zi. El cu o mână împinge căruciorul și cu cealaltă o ține pe ea. În cărucior o fetiță, acum în funduleț. Cuminte foc, nu zice niciodată nici pâs. Ei merg mereu cu-aceeași cadență, prinși parcă în aceeași poveste. Eu de pe banca noastră(mda, aceeași bancă, de multe luni), înconjurată de plozi gălăgioși, de biciclete și de mame vesele, la fel de zgomotoase ca plozii, mă uit amuzată la ei. Mereu. Și am tot stat să mă gândesc de ce mă zgârie imaginea asta idilică. Ce nu e ok acolo. Doar sunt doi oameni care se iubesc mult, romantici. Nu? Ei bine, să vă zic ce anume mă deranjează: ecuația.

Ecuația lor e ceva de genul: "(Unu plus Unu) virgulă Unu egal love". Mda, asta nu e nicio ecuație... Ar trebui să fie altfel, nu? Ar trebui să fie "Unu plus Unu plus Unu egal love".

Da, presupun că nu sunt foarte coerentă, dar asta e buba acolo: că nu au băgat copila în bula lor de dragoste. Asta simt eu, poate mă înșel. Dar nu am văzut chiar nicio interacțiune, never. Băi, ceva nu e în regulă acolo.


15 comentarii:

Monica spunea...

ipoteze *(si de la inceput spun ca ma pasioneaza fictiunea, nu am rautati in bagaj):

1.E primul copil si se tem de faptul ca 1+1 de la inceput o sa fie destabilizat de cel mai recent 1 din ecuatie

2. Cei doi fac, e drept ca de cam mult timp, o proba iar 1 cel mic nu e copilul lor

3. Cei doi sunt baby/sitter! Iar unu cel micut e doar fiica/fiul clientilor:)

4.

raluca spunea...

Monica, si eu sufar de scenarita, cred ca ar trebui sa intru in vorba cu ei, sa aflu exact care e faza:))) Cu prima varianta cred ca ai dreptate.

Anonim spunea...

Să stii că băiatul meu are deja 14 ani, si câteodată am asa câte un atac de panică, realizând că facem si noi exact ceea ce presupui tu că face acel cuplu :(
Asa, ca să mă încurajez, am citit recent un articol în care un psiholog explica de ce copiii din familiile unde mama si tatăl se iubesc (un pic, pic, pic) mai mult unul pe celălalt decât pe copil sunt mai fericiți si mai siguri pe ei. Erau acolo o grămadă de argumente...N-as vrea să se înțeleagă de aici că nu ne iubim copilul, doamne fereste, îl iubim ca pe ochii din cap, dar câteodată realizez că ne închidem în bula noastră, doar eu si soțul, si parcă e o chestie care se întâmplă tot mai mult pe măsură ce copilul creste....

Anonim spunea...

cateodata vorbesti de retete dar din comentariul tau se poate citi si: acel cuplu nu urmareste reteta mea (adica: copilul si parintii trebuie sa fie in interactiune continua). cred ca se omite un lucru in schimb: personalitatile fiecaruia. poate ca interactiunea dintre ei se intampla altundeva nu in parc, poate copilul isi va dezvolta latura asta mai tarziu sau poate chiar niciodata. cred ca este putin periculos sa tragi concluzii doar din simple observatii:) realitatea e mult mai complexa..

raluca spunea...

Anonimule(al doilea) poate ai dreptate, avem tendinta sa vedem lumea dupa propriile scheme. Periculos? Nu vad de ce, cel putin nu in cazul asta. E doar ceva ce am vazut EU. Atat. Si da, sfatul meu e asta: interactionati cu copilul. E atat de benefic pentru el! Altfel, zic si eu ca realitatea e complexa.

raluca spunea...

Va rog eu mult, anonimilor, prezentati-va ca sa nu ne incurcam:)

Anonim spunea...

sorry, eu sunt primul anonim, mă cheamă Andreia, din păcate nu am cont google si nici restul de opțiuni de identificare nu mă ajută mai mult, asa că am apelat la Anonim si am uitat să mă semnez la sfârsit.

Anonim spunea...

Scuze, numele meu este Eliana (al doilea anonim). Vroiam doar sa spun ca binenteles ideal este ca toata lumea sa interactioneze cu toata lumea doar ca unii sunt mai altfel, nu toti simt nevoia sa interactioneze... sau mai bine zis nu toti simt nevoia sa interactioneze in acelasi timp. Si multumesc pentru raspuns, iti citesc blogul si imi plac mult postarile tale:)

Anonim spunea...

Scuze, numele meu este Eliana (al doilea anonim). Vroiam doar sa spun ca binenteles ideal este ca toata lumea sa interactioneze cu toata lumea doar ca unii sunt mai altfel, nu toti simt nevoia sa interactioneze... sau mai bine zis nu toti simt nevoia sa interactioneze in acelasi timp. Si multumesc pentru raspuns, iti citesc blogul si imi plac mult postarile tale:)

Monis spunea...

Care-i parcul? Ca stiu si eu pe unii. Or fi aceeasi? :D

Bijuterii spunea...

Poate interactioneaza foarte mult acasa cu fetita, iar in parc isi trag sufletul.

Roxana spunea...

Raluca,poate plimbarea aia prin parc e momentul lor de liniste, daca cea mica sta cuminte in carucior. Poate pe o alta aleie se intampla sa o ia in brate. Poate tocmai s-au jucat cu ea si acum se plimba. Cand vezi doar o imagine de 1 minut din viata unor oameni e cam greu sa ai o parere corecta. Nu e ca si cand copilul urla in carucior si i se plimba romantic. In plus, cei mici nu au nevoie de atentie non-stop, uneori au clipele lor de observatie. Asa cum si tu ca parinte ai nevoie de mici pauze, nu?

sultana spunea...

vroiam sa comentez exact ce a spus Roxana!:)

Anonim spunea...

E nasol sa tragi concluzii din priviri... Eu obisnuiesc sa-mi alint baietii cu nume de animale (purcel - cand face murdarie, catel - cand musca...), zise in gluma si pe ton sugubat. Ei se distreaza de numa' cand o facem. Azi in parc, sufla fi-miu in sticla de apa in care ii pusesem un pai si se face leoarca. Fiind cald, nu m-am panicat. Dar i-am zis "purcel, ce-ai facut!! ha-ha, acum esti ud", el nu mai putea de ras. Am zis ca tre sa inteleaga ca nu e tocmai ok, am dat-o pe ton serios...Asa m-au sagetat niste priviri, o mamica i-a zis alteia ca "uite, i-a zis porcule"...
M-am simtit penibil. Sa ma fi dus sa le dau explicatii... PIn fine, eu is aia care mereu e mai zgomotoasa si mai implicata in jocuri ca sa atrag copiii si sa le sporesc distractia, dar uite ca sunt sigura ca acum am 'eticheta' in parc :(.

Ema spunea...

O problema poate fi si in sens invers: cand unul din parinti (la noi, eu) interactioneaza prea mult cu copilul si prea putin cu partenerul. Cred ca schema asta e mai periculoasa pentru starea de bine a tuturor decat cea surprinsa de tine. Poate pare pe dinafara comentariul meu, dar stiu cupluri in care parintii isi acorda multa atentie reciproca fara ca asta sa fie in dauna copilului/copiilor. Dimpotriva! Si ii admir pe respectivii, pentru ca mi se pare ca eu, de pilda, am destabilizat oarecum relatia de cuplu focalizandu-ma prea mult pe copil. In fine, fiecare cu ce-l doare!

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin