Trei-în-unu

Chiar fără nicio dificultate escaladează canapeaua și ajunge lângă mine. Apoi, la fel de sprinten, hopa sus! A ajuns în brațele mele. Mă gândesc că vrea din nou lapte. Nu fac nimic, aștept inițiativă din partea lui. Își continua escaladatul pe mine. Mi-a ajuns aproape în cap. Nu pricep. Parcă vrea să mă sufoce. Să mă înghită. Mă mușcă cu patimă de obraz și nas. Matei îl privește, parcă cu timiditate, din colțul camerei. Îi fac un gest subtil, o mini-invitație. O prinde din zbor și mă atacă și el cu viteza fulgerului. Mult mai delicat însă, se culcușește sub brațul meu. Stăm așa, îngrămădiți pe jumătate de canapea, trei suflete.
E un moment simplu de... cum să spun... de apartenență. Eu a lor și ei ai mei.
Sunt fericită.  E atât de simplu să îți deschizi brațele.