miercuri, 25 septembrie 2013

Postare neterminată unu

... Și vor mai fii, asta mi-am dat seama că ar fi singura soluție ca eu să scriu aici, mi-am dat seama ca e mai bine puțin decât deloc, că e mai bine să pun aici un gând decât să-l las să moară neștiut, uitat și nebăgat în seamă. E clar, sunt egoistă, vor fi mai mult pentru mine-cea-care-va-veni-aici decât pentru voi-cei-de-acum.

Deci să vorbim neterminat, să zicem lucruri mici, nu teorii împachetate-n coerență.

V-am spus că m-am pornit să schimb lumea? La propriu adică., pentru că m-am prins că se poate. Că pot asta. Eu. Poți și tu. Poate te vei prinde la un moment dat. Nu-i simplu însă. Dar e bine că e așa.

Și ce fac? Păi zic mai departe. Încerc să deschid minți, să dărâm prejudecăți, să sap la rădăcina fricilor cele paralizante și stricătoare. Am momente (multe) când îmi cade scutul și o iau personal/și mă doare/și îmi vine să o las baltă și să îmi văd de colțișorul meu cald și scăldat de iubire, dar... nu pot să stau. Așa că mă ridic, mă scutur de praf, îmi ling puțin rănile și o iau din loc. Și mai fac ceva: citesc, mă documentez, mă antrenez. Ca să pot să lupt mai bine adică.

Și miza? Păi asta-i buba: e mare. Sunt ei, ăștia micii. Ei, cărora, știu sigur că le mai bine dacă sunt alăptați (de preferință la cerere), dacă sunt ținuți cât mai mult în brațe, dacă sunt ascultați. Și dacă sunt lăsați să își aleagă singuri momentul în care să vină pe lume:)

va urma


Și va fi cu câte un instagram, unul ce merge cu vorbele de mai sus, vine ea și postarea neterminată despre noua mea iubire (aifonul).

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin