vineri, 7 noiembrie 2008

Despre jucării şi alte lucruri mărunte


Să ne înţelegem de la început: Matei ARE jucării adevărate.

Atâta doar că preferă de departe jucăriile-nejucării. Şi procedeul e de fiecare dată acelaşi.
Le reperează. Trage un chiot. Porneşte năvalnic în patru labe înspre ele. Le prinde. Le gustă pe toate părţile. Le studiază. Chiar dacă le ştie deja. Vrea să vadă probabil dacă nu le-a crescut ceva nou bun de ros. Le scutură.

Apoi de la început. Le gustă...Le studiază...Chiuie...

Aşa se întâmplă cu obiectele mici. Din când în când observă şi câte un lucru mare. Pe care vrea să îl guste, gen: Roata de la cărucior. Încărcătorul de la laptop. Furtunul de la aspirator. Pantofii de casă a lui tati. Ei, aici e concurs de viteză sau de furişare cu mami. Care din fericire cam câştigă. Deşi s-a mai întâmplat şi contrariul...Deh..ne facem anticorpi...
Imagini-flagrant cu: tubul de cremă de fund. Încărcătorul de la telefon. O etichetă tăiată. Şnurul de la tzonki-bonki. O pungă-ambalaj.

Oare mai are rost să investim în jucării?







ps. Calitatea poznelor lasă de dorit...Sunt făcute cu telefonul. Să îmi fie ruşine.

4 comentarii:

Andreea Badran spunea...

Oooohhh ... cunoastem atat de bine aceste chestii! Rayan avea zeci, poate sute de jucarii deja cand era de varsta lui Matei (greseala mea), iar el era cel mai fericit cand prindea o sticla de plastic cu capac cu tot (de care era pur si simplu fascinat), o punga de plastic, cabluri oameni buni, cabluri sau diverse alte obiecte de genul celor enumarate de tine. Jucariile erau ignorate total. Obicei pastrat pana in zilele noastre.
Fascinat era si de telefonul meu mobil care a fost mozolit de zeci de ori si schimbat din cauza asta tot de atatea ori in primii doi ani. Daca mergi la ultimul meu post, scris ieri, o sa vezi what I mean.

raluca spunea...

haha! am vazut de ieri. telefonul meu incă rezistă. e mai fascinant a lui tati care are biluţă de scroll. ştie să o manevreze. super-haios.

crina spunea...

Bebe al meu inca nu a ajuns la faza de jucarii. De asta nici nu ne-am ambalat sa cumparam. Nu conteaza cantitatea de jucarii, sau calitatea lor (pentru copil) ci conteaza ca parintele sa implice obiectul respectiv in joaca. Astfel orice (aproape) poate deveni jucarie. Pe de alta parte cum sa nu fie telefonul apetisant atata timp cat mami si tati "se joaca" des cu el? :P

raluca spunea...

@crina - în cazul nostru, copilul nu prea are nevoie ca unul dintre noi să se joace tot timpul cu el. Îi place să studieze, să întoarcă lucrurile pe toate părţile. Descoperă practic lumea. Singurel. Bineînţeles, sunt şi eu în zonă.

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin