Grăbit să facă cunoştinţă cu o preafrumoasă domnişoară, Matei a făcut un pas greşit şi a nimerit într-un kk de cuţu! Da, eram la nisipar, într-un parc unde se presupune că e interzis accesul câinilor...S-ar fi putut într-adevăr să fie opera unui câine vagabond...În fine.
Pentru că nu am fost destul de vigilentă încât să observ instantaneu prezenţa "norocului" pe pantofior, el a ajuns evident atât pe reverul pantalonaşului, cât şi pe adidasul personal...Ei şi atunci m-a lovit. Mirosul.
Şi am trecut urgent la acţiune.
Descalţă copilul. Dă-i jos pantalonii. Pune-l în cărucior, aşa, în ştrampi. Du-te la apă. (pentru cei care nu cunosc parcul, prin el trece un firav râuşor total artificial). Spală în albie papuceii lui şi adidaşii tăi.
Pasul următor ar fi fost în mod normal, să mergem acasă, doar copilul rămăsese fără pantaloni. Ei bine, nu! Era prea frumos, dacă tot bătusem drumul, am decis să mai stăm.
Aşa că l-am încălţat la loc, i-am îndesat în cap căciula rusească, şi am rămas să ne plimbăm/jucăm în continuare.
Oare ce-or fi gândit celelalte mămici prezente când l-au văzut pe Matei în strampii lui portocalii cu roboţei, ghetuţe şi căciulă rusească?
Era o apariţie inedită, o pată de culoare pe alei.
Şi totuşi, mă întreb, de ce sunt atâţia oamenii cu câini în parc, atâta timp cât la marginea lui chiar EXISTĂ un loc special amenajat pentru ei?
7 comentarii:
Nu te superi că am râs la postul ăsta??? :) Cred că te-ai enervat un pic, știu cum e, se mai întâmplă și din astea2 Lasă, că o să aibă Matei noroc!!! :))))
foarte simpatic ! deci copiii imbracati bizar in parc nu sint asa de capul lor, nu ? :)
Raluca, deci tu inca mai bati parcurile ! Curajoas-o :)
Poate am mai fi iesit si noi zilele astea, dar mi-a fost teama cu tusea Biancai, care nici acum nu i-a trecut dupa ce am pompat in ea o gramada de medicamente si siropuri.
ieşim cu drag şi spor! e într-adevăr cam rece, dar dacă te mişti, nu mai simţi. Şi cu Matei, nu prea am şanse să stau pe loc.
Dacă vă faceţi curaj, haideţi că se mai poate! Mai sunt copii.
o plimbare in parc e minunata. dar la munte e sublima...
Oh, Raluca, asta nu-i nimic! Tu n-ai vazut parcul Ioanid asta iarna, dupa ce s-a topit zapada! Pe alei erau mii de cacati, fara nici o exagerare. Nu puteai sa mergi, era imposibil. Si fiind in zloata aia, nu vrei sa stii cum aratau!
Lasa, o sa ai cu siguranta ocazia sa vezi anul asta!
Cat despre cacatzi la locul de joaca cu nisip pentru copii, am trait si noi o experienta mult mai nasoala. Tot in Ioanid. Un caine s-a cacat fix sub constructia aia de langa tobogan. Acolo unde se joaca mereu copiii. Iar Rayan si cu Bia plimbau rahatul dintr-o galetusha intr-alta. Nu vrei sa stii ce putoare era acolo.
Si daca n-ar scrie negru pe alb, in vreo 3 locuri din parc, sa nu-l transformam in latrina si ca atunci cand ti se caca potaia, sa strangi dupa ea, as mai intelege. Dar astia suntem, n-ai ce face! Unde nu e bun simt ce poti sa ceri?
Iar maimutzoii aia care cica sunt angajatzi pe post de bodyguarzi, ma amendeaza pe mine daca imi calca copilul pe iarba sau daca rupe o frunza. Pe aia de li se caca catzeii in nisipul in care se joaca copiii sau pe aia de-si tin potaile pe bancile pe care eu imi asez apoi copilul, pe aia nu-i vede nimeni. Deranjeaza un copil de 2 ani care rupe o frunza sau calca in picioare 3 fire de iarba.
Sa nu fiu inteleasa gresit, iubesc animalele, am avut caine in casa pana de curand, dar de aici si pana a accepta asa ceva e cale lunga. Asa ca ...
Dedicatie pentru Matei cel mic, aici:
http://wow2now.wordpress.com/2008/11/23/dedicatie-pentru-mateicelmicut/
Am vazut un link pe blog si am gasit blogul imediat:)
Trimiteți un comentariu