joi, 16 iulie 2009

Alergător de cursă lungă

Vă spuneam în post-ul precedent că sunt cuprinsă mereu, de o profundă uimire, de felul în care îşi umple Matei fiecare clipă. El NU are timpi morţi. Şi e mereu absorbit total de ceea ce face, îşi trăieşte clipele la intensitate maximă.

Şi ştiţi ce cred? Cred că frenezia asta e, într-un fel contagioasă.

De când a sosit el, val-vârtej, în viaţa mea, mărturisesc că am ajuns să îmi folosesc mult mai eficient timpul. De parcă sunt mereu într-o cursă contra-cronometru.

Să ne înţelegem. De felul meu, sunt ardeleancă. Ştiţi ce se spune despre noi: că nu avem viteză de reacţie, că ne mişcăm încet...Ei bine, să mă vedeţi în secunda doi, după ce a adormit de amiază. Porneşte cronometrul...Tic-tac-tic-tac. Prin casă...cratiţe....haine...ştiţi voi. Iar seara, da, sunt obosită, dar nu aşa cum ar trebui să fiu!

Nu vreau acum să mă auto-declar supermamă, sau femeia lunii.

N-ar fi corect, pentru că am destule clipe în care mă plâng. Mă lamentez că nu mai pot cu toate...că vreau o pauză...să stau şi eu, tolănită undeva la soare, cu o carte în mână.

Vreau doar să spun că m-a schimbat. În bine, zic eu.

Am senzaţia că, după venirea lui, viaţa mea a căpătat consistenţă, greutate. Aşa cum nimic altceva nu ar fi reuşit să o facă.

Acum am înţeles de ce e-atât de important în viaţă să ai un copil. Te schimbă. Profund. Şi esenţial. E cumva...magic.

3 comentarii:

diana spunea...

Da, da şi da :)

De când a apărut mă învaţă să mă bucur de cele mai mici lucruri, să râd, să mă jos, să mă las absorbită de ceva şi să uit de foame şi de seteşi de codru verde :)

E cel mai frumos lucru (?) care ţi se poate întâmpla daca ştii să te bucuri de el.

Andreea Badran spunea...

Subscriu la ce a spus Diana.

bp spunea...

asa e.

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin