vineri, 30 octombrie 2009

Furtuna mea


Acum câteva zile, după ce tocmai publicasem post-ul despre stereotipuri, m-a interpelat o prietenă pe mess, ca să îmi spună, că îi place muuult blogul ăsta, dar că sunt cam negativistă, că mereu mă plâng de ceva, că nimic nu îmi place...

Şi am căzut puţin pe gânduri. Probabil că are dreptate, sunt cam cârcotaşă, dar nu aş vrea ca locul ăsta să fie unul cu tonuri prea închise.

O spun cu convingere, deşi mă gândesc la o sumedenie de lucruri întunecate, probabil din cauza ploii şi a frigului. Mi-ar plăcea să nu fiu meteo-dependentă, mi-ar plăcea să am energia şi nebunia de la douăzeci de ani.

După ce am citit despre o pauză de suflet, mi-am dat seama că îmi este groaznic de teamă să nu fi căzut în mediocritate, asta în cazul fericit în care nu am fost întotdeauna acolo.

Poate mă judec prea aspru, dar am senzaţia că am pierdut ceva pe drum, o sclipire, şi că am ieşit puţin şifonată din bătălia asta mută pentru ziua de măine.

Aştept cu nerăbdare să iasă iarăşi soarele şi pe strada mea.

Şi am o întrebare, aşa, de final: E voie ca mamele să aibă momente din astea?

8 comentarii:

Ceska777 spunea...

Nu stiu daca e voie-dar se intampla... Eu cred ca se intampla tuturor, nu numai mamelor. Dar ele ies mai repede din starea asta si vad iar mici lucruri frumoase incepand cu prichindelul care vine sa le arate ceva si incheind cu zborul cocorilor spre taramuri mai calde pe fundalul unui apus superb.
Daca n-ar fi furtunile ni s-ar acri doar de vreme buna, nu crezi?

Gabriella spunea...

Si eu sunt de acord cu Ceska777, toti avem momente din astea.
Nu mi se pare ca esti o persoana negativista ci mai degraba foarte realista...si da, daca avem de ce sa fim carcotasi...de ce nu?
Nu putem fi de acord cu ceilalti doar din politete sau mai stiu eu ce!
avem o viata , facem destule compromisuri...spunem ca, cat si cum gandim...traim pentru noi si nu pentru parerea celor din jur.
sti ca imi esti draga, asa caaaaa!
este ok ca reflectezi la toate cele...dar te rog nu te judeca foarte aspru ca nu este cazul
pupiiiciiii!

Gabriella spunea...

m-am grabit si am scris aiurea, dar intelegi tu ce am vrut sa spun:)))

raluca spunea...

@Ceska - ştiu că ai dreptate şi sper să treacă mai repede, că am o groază de lucruri frumoase de făcut!
@Gabi - mersi mult, te-aş angaja pe post de psiholog. pup mult.

alina spunea...

eu zic ca la Anca e altceva. :)
asa, momente de usoara oboseala deprimata avem toate.
eu personal consider ca am castigat in sclipire/stralucire, din toate punctele de vedere, odata cu maternitatea.
de altfel la postul Ancai cred ca am raspuns sugestiv. :)
bine, eu sunt o optimista incurabila. :)

raluca spunea...

@Alina - da, discuţia de la Anca era cu totul alta, însă ea m-a făcut să mă gândesc la mediocricate, ca la o uitare de sine. Cumva cred că nu e o opţiune, aşa cum spunea Anca că ar vrea...nu prea văd cum poţi deveni mediocru, poţi doar adormi temporar. Cât despre tine, ai un dar special - maternitatea te-a făcut atât de strălucitoare, încât îi luminezi şi pe ceilalţi!

stanca spunea...

starile astea sunt pacatele inteligentei.nu numai ca e voie, zic eu, e si bine ca din cand in cand sa ai asa ceva.orice cadere te ridica mai sus, asa functioneaza cel putin in cazul meu.cat despre carcoteala de pe blog stii bine ca nu e doar carcoteala. dubito ergo cogito, cogito ergo sum.

Degetica spunea...

intr-adevar, ar fi trist sa ai numai certitudini.
lupta pt viata de zi cu zi te poate eroda, dar te poate si inobila.
Eu am intr-un fel mai mare respect pentru o femeie care castiga bataliile astea marunte decat pt cineva care "a dat omenirii etc etc".
Pentru ca acel cineva n-ar fi putu realiza nimic fara cineva care sa duca luptele mici in locul lui.

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin