Într-o seară am scos covorul din camera copiilor și camera s-a transformat într-o mlaștină. Am aruncat o plapumă într-un colț și a apărut uscatul, unde ne-am făcut culcuș. Am răspândit pe jos toate cărțile albastre din colecția Adevărul și am avut cărăruie de pietre pe care să călcăm fără să ne udăm. Aveam și o turmă de căței pe care trebuia să îi hrănim cu bucățele de lego, pe care le adunam din mlaștină, călcând doar pe pietre. Le era foame și noaptea, când se stingea lumina și trebuia să culegem mâncarea la lumina lanternei.
A fost un joc ce creștea de la sine, hrănindu-se cu ideile mele și ale lui. Am așteptat cu maare nerăbdare să vină vârsta asta: vârsta la care poți crea locuri și lucruri fantastice cu ajutorul imaginației. Ne-a căzut așa de bine jocul nostru! Evident, a fost cu multe detalii frumoase pe care nu le zic aici, dar cred că ați prins în mare ideea.
Să vă spun și cum văd eu lucrurile când vine vorba de joaca la firul covorului. Nu mai zic nimic de teveu, unde îi pui și stau acolo pasivi și înghit de toatele. Cum? Doar desene inofensive? Sunteți tentați să credeți asta, dar e atâta violență acolo și nu mă refer neapărat la violență verbală, nici măcar la puști și sânge pe pereți.
Revin: chiar dacă nu le cumpărați voi, eu vă garantez că, până la vârsta de trei ani, veți ajunge îngropați efectiv în jucării, folosite în proporție de cam treizeci la sută, zic eu optimistă.
Spuneți-mi extremistă, spuneți că sunt exagerată, dar eu cred că majoritatea lor nu fac altceva decât să oprească imaginația. Ele sunt atât de explicite, de complete, de terminate cumva, încât nu mai rămâne deloc spațiu de creere, de interpretare, de repoziționare în alt cadru și context decât în desenul lor de pe cutie. Momentul construcțiilor din lego vine mai târziu decât am vrea noi. Nu am citit studii, vă mărturisesc, dar momentul construcției din bucăți a unui ansamblu original vine mai târziu. Eu am fost atât de bucuroasă când a venit, a fost semnul că joaca noastră a căpătat în sfârșit, o a treia dimensiune.
Iar apogeul lego-ului a fost, pentru mine, momentul în care mi-a adus o construcție neregulată și mi-a spus că o pot mânca, că e o supă cu salată și legume.
Să vă jucați cu ei cât mai mult, să inventați jocuri noi, nu e foarte complicat. Vă garantez că vă vor ajuta ei și vă veți distra pe cinste. Și să vă mai spun un secret: veți descoperi lucruri noi despre copilul vostru, veți afla preferințe de-ale lui, frici poate, lucruri de care nu știați nimic.
V-aș spune câte ceva și despre faza cu desenatul și coloratul, dar poate asta în episodul următor.
Și încă ceva: mă amuză când văd mămici de copii mici, sub doi ani, care își încurajează puii să se joace împreună cu celălalt copil de lângă el, care are tot aceeași respectabila vârstă. Vă spun din puțina mea experiență: asta nu o să se întâmple. E mult despre puterea lor. Cel mult, se pot împinge sau lovi. Dar să se joace împreună? Cam cum exact?... că nu mă pot nici gândi.
