Crește sub ochii mei. Se transformă, devine din ce în ce mai complexă, mai specială.
Eu, ca o mamă exaltată ce sunt, îl pup toată ziua, îl strâng în brațe, îl alint de dimineața până seara. Deh, nu mă pot abține... mărturisesc. Prezența unui bărbat în universul copilului mi se pare capitală, altfel riscă probabil să se transforme într-un mic "Goe".
Ștefan e mai rezervat în manifestări, mai atent la alinturi.
Dacă, până nu demult, Matei răcnea din toți rărunchii dacă dispăream din raza lui vizuală, acum îl caută mereu pe tata. De multe ori, când se trezește din somnul de amiază, primul lucru pe care îl face/zice e să-l caute pe el, să vadă dacă a venit acasă.
Am constatat că funcționează până și replica "Hai să mergem acasă că ne așteaptă tati" și asta în condițiile în care trebuia să fug prin tot parcul să îl recuperez și ne făceam ieșirea de cele mai multe ori în urlete.
Cred că l-a cucerit definitiv în ziua în care l-a dus la gară cu metroul ca să vadă trenurile. Au plecat pe un frig de înghețau pietrele, pe înserat. S-au întors vreo două ore mai târziu, cu mâinile și urechile înghețate dar cu gura până la urechi, făcând "U... ci ci".
5 comentarii:
Ce s-a potrivit postarea ta cu a mea astazi. Si eu tot despre asta am scris, despre philip si baba.
haha! da, acum am vazut si eu. eu sunt foarte fericita de relatia asta si incerc sa o cultiv cat pot!
Minunile din viaţa ta. Ce poate fi mai frumos?
Vă îmbrăţişez cu toată dragostea!
Ai dreptate, Geanina. Nu stiu daca multumesc destul pentru ceea ce daruri imense am primit. Te mai asteptam pe aici!
Iti dai seama ca si eu radiez de fericire cand ii vad, mai ales ca rayan n-a fost atat de apropiat de taica-su niciodata.
Trimiteți un comentariu