vineri, 5 februarie 2010
Chapeau, Ion B.!
Sunt sigură că ați auzit povestea lui Ion Bârlădeanu, sau poate ați văzut documentarul lui Alexandru Nanău de pe HBO, "Lumea văzută de Ion B.".
În caz contrar, un rezumat: Ion B a evitat din răsputeri de mai bine de treizeci de ani să devină un "cetățean onorabil". A plecat de acasă dintr-un sat din fundul lumii și a început să facă tot soiul de munci necalificate. Ajuns în București este pe rând gropar, tăietor la gater, paznic și muncitor la Casa Poporului. După 89 ajunge să trăiască din nimic ocupându-se de selectarea gunoiului într-o curte de bloc de pe strada Moșilor unde își petrece timpul decupând din reviste, întreținându-se cu femeia de serviciu, însoțit de-o sticlă de alcool ieftin.
Lucrările lui Ion Bârlădeanu au fost descoperite de un galerist în urmă cu doi ani, acolo în ghena unde locuia, iar acum el a ajuns să expună la Fred Gallery din Londra, alături de mari artiști care au marcat istoria artei.
Citez de pe pagina lui de Facebook:". Fără să aibă habar de vreun curent artistic, autorul de la marginea societății și-a urmărit doar pasiunea. Hobby-ul său e un război personal cu lumea reală. Nu are nimic dintr-un discurs artistic estetizant, ci este extrem de critic la adresa “adevărului” oficial."
În cazul în care nu ați apucat încă să vedeți filmul, va rog frumos să o faceți. E incredibil, iar personajul e fenomenal. E autentic în genialitatea lui, iar scena finală când îl vedem cum se bucură de bicicleta lui pe care și-a dorit-o întreaga viață, mi se pare definitorie pentru el, un om la 60 de ani, care deși vinde lucrări de mii de euro, își găsește fericirea într-un fleac, total în-afara granițelor succesului personal.
Sunt convinsă că el nu-și conștientizează genialitatea. Și ar fi bine să rămână așa, să nu lase sistemul să îl înhațe în tentaculele lui înșelătoare!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
ai cumva filmul, raluca? il caut de ceva vreme...
Suntem prieteni cu editorul filmului. Aveam de gand sa il rog sa ne dea o copie. Tinem legatura.
precizari: pe regizor il cheama alexander nanau si daca vreti sa vedeti filmul luati legatura cu el: alex.nanau@gmail.com. stiu ca nu este de acord cu copiile care sunt plimbate intre prieteni de-ai prietenilor prietenilor. de altfel nici nu este normal ca filmul sa fie vazut asa. din respect pentru ion b, pentru producatori, regizori si chiar si pentru prietenul editor, nu?
ok, scriitor Anonim, point well taken, scuza-ne ca am pus problema asa, insa daca am avea de unde sa procuram filmul in format DVD de pe piata n-ar mai fi existat aceasta discutie.
Ne poti ajuta cu aceasta informatie? Filmul va aparea vreodata pe DVD, pentru ca noi, cei care nu dorim sa fim luati drept pirati, sa ne bucuram de efortul lui Alex, Mircea, HBO Romania si mai ales de povestea incredibila al lui Ion B.?
Multumim anticipat.
filmul cred ca va fi reluat la HBO. pana atunci imi imaginez ca face frumos la festivaluri. asa ca sa ii tinem pumnii si sa nu il ajutam sa ajunga pe Internet. nu am nici o indoiala ca va putea fi vazut la TIFF, Anonimul etc. dar luati legatura cu regizorul, poate ca se va face vreo vzionare pe undeva, mai ales ca am auzit la radio ca e in cursa la emmy.
Pentru cei care au HBO, programul de difuzare
http://www.hbo.ro/TitleDetail.aspx?TitleId=-68339
Trimiteți un comentariu