M-am plictisit de lipsa mea de încredere în mine și în alții, de frica unui eșec dar mai ales de ego-centrismul ăsta groaznic de obositor. Știu că nu sunt centrul universului și aș vrea să mă accept mai ușor cu toate, bune sau rele.
Da, sunt plină de găuri, pe care fac eforturi să le camuflez de voi, cei dinafară. Dar am obosit. De ce oare mi se par atât de interesante asimetriile și lipsa perfecțiunii? Şi de ce fac acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte estetica interioară?
Un lucru e cert, îmi lipsește îngrozitor rutina scrierii aici, chiar dacă nu zilnic.
Sunt înfiorător de instabilă zilele astea, dar mă lupt să scot ceva bun din asta.
Matei crește văzând cu ochii și mă aduce mereu cu picioarele pe pământ cumva...
5 comentarii:
asta e ceva ce pot sa inteleg :). cred. oricum, s-a desfacut ceva in mine cind am citit asta. poate ne intilnim in parcul vostru intr-o zi cu soare. mi-ar placea tare mult. (se pare ca sint in epoca in care incep sa ies din hibernare si vreau sa ma vad cu oameni pe care i-am intilnit, de care imi place si de care am tot aminat sa ma apropii in vreun fel. acuma am spart usa si alta in loc nu mai pun.)
:)))) deci gand la gand cu bucurie :)))
Alexandra, cred ca putem aranja sa ne vedem cumva. gasesti mailul meu pe in dreapta iar telefonul pe site:)
procese de constiinta ?:)
nu trebuie sa fii asa dura cu tine, adica trebuie, daca e constructiv. nici sa faci din defecte niste calitati, in numele autenticitatii. repara ce se poate repara, daca e important pentru cei din jur. altfel, imperfecti sintem toti, in interior sau in exterior. greseli facem cu totii, asta e, trebuie sa ne iubim si cind gresim, nu numai cind sintem geniali :) e greu, stiu
bogdana, zici bine...
Trimiteți un comentariu