De câte ori nu ai așteptat cu nerăbdare să se întâmple ceva ca să fii fericit? De câte ori nu ți-ai justificat starea nasoală printr-o lipsă, afirmând sus și tare că, dacă acea lipsă s-ar rezolva, ai fii cât nu se poate de fericit?
Vă sună cunoscute fraze ca: "Dacă aș avea o casă/pe cineva care să mă iubească/un job mai bun etc aș fi fericit" sau de câte ori nu ai așteptat juma de an ca să mergi în vacanță o săptămână nu știu unde? Un alt exemplu și mai tâmpit îmi vine în minte: să aștepți efectiv să treacă un anotimp( majoritatea iarna) ca să îți fie bine. Nu e oare timp prețios irosit, aruncat pe fereastră?
E așa o păcăleală treaba asta cu așteptatul. De parcă am dispune de un capital nelimitat de minute și secunde. Știți bine că nu, deși majoritatea trăiește fără să țină cont de lucrul ăsta.
probabil vă gândiți că e o prostie ce spun eu aici, că pe lângă faptul că aștepți, mai faci o mulțime de alte lucruri simultan. Ce am constatat eu pe propria piele, e că așteptatul degradează clipa prezentă, indiferent dacă aștepți ceva bun sau ceva nasol.
Eu pățeam asta cu ultima zi de vacanță. condițiile erau identice: soare, apă, mâncare bună, peisaje superbe, dar eu nu mă mai bucuram de ele pentru că aveam clar momentul plecării non-stop în fața ochilor. Și uite ce risipă de frumusețe făceam!
Cât despre varianta cealaltă e și mai necâștigătoare: în momentul în care aștepți să se întâmple ceva care îți provoacă o mare plăcere, pornești involuntar de la premisa că toate clipele premergătoare sunt de calitatea a doua. Chiar dacă ți se întâmplă ceva mișto, tinzi să nu îi acorzi valoarea cuvenită, pentru că te gândești că ce aștepți tu e mult mai bun.
Mda, complicat de explicat ideea mea. Să mai dau un exemplu: ești într-o excursie și alegi din Lonely Planet să vizitezi o cetate aflată nu chiar în vecinătăți. Ajungi acolo și este o mare dezamăgire, locul e mult prea plin de turiști pentru gustul tău. Aveai așa mari speranțe de la el! Și nu a fost nimeni să te tragă de mânecă să vezi toate lucrurile fabuloase pe lângă care ai trecut ca să ajungi acolo...
Ce vreau eu să obțin cu toate pălăvrăgeala asta este un moment de reflecție din partea voastră. Sunt sigură că, dacă v-aș întreba ce așteptați, mi-ați putea spune vreo trei chestii într-o singură clipă. Ei bine, să știți că nu o fac... pentru că nu mi se pare important.
Titlul postării e inspirat de aici (deși am citit articolul după ce l-am scris eu pe al meu), chiar dacă ideile sunt puțin altele, mai bine zis - perspectiva diferă.
4 comentarii:
Uite un exemplu: eu astept sa creasca Tudor, in ideea ca atunci cand va avea 2 sau 3 sau 5 sau 10 ani etc imi va fi mai usor cu el decat acum cand are doar noua luni si ma confrunt cu tot felul de necunoscute, spaime, disconforturi. Dar da, sunt constienta ca de multe ori ratez frumusetea unor momente ireversibile din prezent. Cand se intampla sa-mi dau seama de asta, ma duc langa el, il iau in brate, ne jucam, il scot la plimbare si deja viata are mult mai multa culoare.
@ema: virsta de 2,3, sau 5 ani are spaimele si necunoscutele ei. nu mai astepta sa creasca, te rog. oricum va creste :)
@raluca: mie imi place asteptarea, dar o traiesc diferit, nu anihilez prezentul in favoarea unui punct terminus. in timpul asta sint foarte atenta la tot ce se intimpla. dar sa stiu ca am ceva, un plan, un scop, o aspiratie secreta care poate fi echivalentul asteptarii, ma incarca cu energie necesara si ma motiveaza mai mult sa-mi traiesc prezentul. slava domnului ca sint constienta ca timpul e foarte pretios, atit de pretios ca aproape ma doare fizic trecerea lui.
Bogdana, departe de mine gândul să promovez lipsa aspirațiilor. Menirea acestul text e sa semnalez o problema des întâlnită în ultimul timp - vad peste tot cazuri revoltătoare de discreditare o prezentului în favoarea a ceva ce va veni...poate.
nici n-am crezut asta :) am inteles ca blamezi asteptarea "pasiva", pe cind eu o elogiam pe cea "activa":)) lol, ce postare motivational :)
Trimiteți un comentariu