miercuri, 8 decembrie 2010

La momentul potrivit

Ieri am primit și eu un set de vase din email cu buline, speciale pentru bebe, Bebe Kit by Ves ca ale lui Toma, iar astăzi am citit aici despre Bisfenol A(BPA), substanță folosită pentru a produce plastic policarbonat. Nu cred că e o coincidență faptul că am dat de informațiile astea tocmai când mă pregăteam să vă povestesc ce încântată sunt de vasele astea din email, făcute la Sighișoara, foarte simpatice, perfecte pentru Matei.

Voiam să vă spun că nu îmi plac deloc vasele din plastic pentru copii, nici cum arată și nici cum se comportă în timp.

Am citit pe prospectul vaselor primite cum că "emailul, indiferent de temperatura la care se prepară alimentele, nu degajă particule chimice de nicun fel, iar că înafară de ceramică și sticlă, niciun alt material nu e atât de sigur pentru alimentație". Unde mai pui că "el nu permite bacteriilor să prolifereze, neputând fi atacat de fungi sau mucegai".

Cumva, pe mine castronașele primite m-au cucerit din prima prin aspectul lor. Apoi, când am citit toate lucrurile astea, mi s-au părut un cadou perfect. A două zi, când am dat de informațiile despre substanța de care am scris la început, mi s-a părut că trebuie să vă îndemn pe toți să reduceți, dacă nu puteți să eliminați total, prezența plasticului din bucătăria copiilor noștri, măcar până când nu va deveni obligatoriu pentru producători să specifice pe etichete ce substanțe sunt folosite în procesul de producție.

Dar să vă mai spun de Bisfenol A. Printre multele lui utilizări voi menționa și biberoanele pentru copii, sticlele de plastic, vesela pentru microunde. Iar dacă nu știați, chestia asta se “scurge” din aceste obiecte atunci când încep să se uzeze sau când sunt încălzite la microunde.

Chiar și în cantități infime, bisfenolul are niște efecte scary: produce disfuncții hormonale, deviații comportamentale, hiperactivitate și chiar agresiune, dificultăți de învățare. Este asociat cu obezitatea și diabetul și alte orori...
Chimicalele astea sunt prezente peste tot în jurul nostru - în cănițe, lingurițe, castronele, în paharele de plastic de unică folosință, în PET-urile pentru apa plată și băuturi carbogazoase.

Dacă vreți să câștigați un set, puteți încerca aici. Dar grăbiți-vă, mai sunt doar șase zile de concurs.

2 comentarii:

Simona spunea...

Foarte misto cadou, si frumoase si utile, nici ca va puteati dori mai bune :-)
La noi, acu vreo doi ani, cand s-a descoperit balba cu BPA-ul, a fost o nebunie. In doua ore s-au retras absolut toate biberoanele (si alte produse de copii aferente) din absolut toate magazinele, au ramas doar cele de sticla sau alte substante fara BPA. In cateva saptamani au inceput sa apara (normal, la concurenta) de la vechile marci consacrate, noile produse BPA-free. Sa te tii promotii si campanii, toate firmele aveau cu "adu-ti biberonul vechi cu BPA si iti dam unul nou-nout de aceeasi firma cu 50% mai ieftin" sau ma rog, pe acelasi calapod. Eu am stat mult si am citit in domeniul asta si nu am reusit sa ma conving dupa nici un studiu ca ar fi intradevar atat de nociv, in sensul ca mi se par alte chestii mult mai nocive. Dar pana la urma de gura consortului, am schimbat si eu toate produsele copilului (era doar unul pe vremea aia) cu altele mai "sanatoase". Intre timp ne-am mai desteptat, nu prea mai folosim nici noi plastice, folosim sticla, ceramica (iar cand e vorba de baut apa, avem recipiente "bio" de aluminiu), am inceput treptat sa folosim lucruri tot mai bio si mai reciclabile pe cat posibil.
Postul tau a picat la tzanc, sa traga un semnal de alarma.
Va dorim la cat mai multe si placute mese servite juniorilor (am spus la plural pentru ca si #2 va apuca la ele probabil) familiei (si nu numai lor) in noile recipiente :-))))
Pupici!

bely spunea...

Ne acordati un like sa putem castiga si noi acest set minunat? Multumim
1 http://www.facebook.com/photo.php?fb...08393&view=all
2 http://www.facebook.com/photo.php?fb...65990350108393
merci mult

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin