O problemă controversată

Un aspect asupra căruia s-au pus parcă de acord cam toate mămicile în zilele astea, în care ne orientăm tot mai mult spre soluții cât mai aproape de natură de creștere a puilor,(mă refer aici la scutece lavabile, co-sleeping, mult babywearing) este statutul suzetei. Se spune că suzeta nu e bună, e preferabil suptul degetului, chiar dacă nici ăsta nu e recomandabil.

Aici vă mărturisesc cu regret că părerea mea e alta. Eu nu văd suzeta ca pe un bau-bau. De stricat dinții, mi se pare că un deget în gură face mult mai mult rău. Chiar știu copii(acum adulți) care au rămas cu un prognatism urât din cauza "infamului deget"(citat din Bogdana).

Da, mă gândesc că se poate și fără niciuna...Dar vă mărturisesc aportul benefic pe care mi l-a adus acest mic obiect în casă - copilul mic urlă(deobicei de oboseală, că de foame nu prea poate fi vorba ținând cont de faptul că e hrănit o grămadă), eu nu am cum să îl iau în brațe fix în momentul ăla pentru că trebuie șă îl conving pe celălalt să își ia chiloții pe el, așa că îi dau suzeta și se liniștește puțin. Atâta cât că îl rezolv pe primul și să mă pot ocupa de el. Pam. Am mai salvat doi neuroni de-ai mei.

Să nu mai zic cât e de util dacă vreau să ies cu căruciorul până în parc(fac aproape 30 de minute până acolo). Fără suzetă, jumătate de distanță mi le petreceam în răcnete și în sunete de neuroni morți. Cam nasol..Unde mai pui că se uita lumea după mine ca după o mamă incapabilă să își aline copilul.

Cam astea sunt momente în care acel mic obiect de silicon îmi e foarte folositor.

Mă puteți acuza de egoism, că mă gândesc doar la neuronii mei, doar la mușchii mei de la spate(care au devenit ca ai unei sportive de performanță datorită multei-purtări a odraslei în diferite mijloace de atârnare). Îmi plec capul, vă dau dreptate, nu e bine, dar e util.

A fost iubire mare și în cazul lui Matei pentru suzetă, aka tzonki-bonki, aka tutu aka tutu-bebe. Abia acum, la 3 ani și aproape jumate am scăpat complet de ea. O mai folosea doar la adormit, nu se putea altfel cât timp erau sub același acoperiș. La grădi de exemplu însă se putea. Acolo nu a avut niciodată nevoie de ea. În schimb acasă, dacă o rătăcea cumva, era sfârșitul lumii, iar reprizele de căutare erau extrem de solicitante, credeți-mă. Ajungeam câteodată pe punctul unui colaps și eu și Ștefan.

Povestea s-ar fi încheiat probabil mai repede, dar eu am fost slabă. Mi se rupea sufletul când îi auzeam jalea și vedeam cum se perpelește, ori de câte ori am mai încercat să o facem pierdută.

Cumva, am așteptat momentul în care să simt că nu mai are atâta nevoie de ea.(Era consolarea lui, era bebelușia lui). Până la urmă ea s-a pierdut prin casă pe bune și am fost nevoiți să dormim fără câteva nopți, în care însă era nevoie de prezența unuia dintre noi la adormire. Adormire care dura câteodată foaarte mult.
erau și câteva lacrimi, dar parcă nu la fel de dramatic și de sfâsietor ca-n alte dăți.

Așa că a plecat de tot. Acum adoarme din nou singur, fără asistență, însă trebuie să lăsăm întredeschisă ușa de la cameră. Fair enough, zic eu.

Și ca un făcut, momentul de renunțare al unuia a coincis cu momentul de acceptare a celuilalt. Parcă s-a transmis, deși e vorba de exemplare diferite, bineînțeles.

Trei săptămâni

...aproape. Doar atât a trecut de când ne-am cunoscut, dar am senzația că ne știm mai demult! Crește văzând cu ochii. E cuminte, foarte cuminte. Nu mă simt obosită, nici stresată, nici surmenată. E diferit, clar e diferit la al doilea, dar nu ai cum să apreciezi asta dacă nu ai trecut prin focurile de la primul pui:)

Nu e nimic spectaculos de povestit, mâncăm, dormim și creștem. Și ne e bine, foarte bine.

În sfârşit acasă

Vă mulţumesc pentru toate urările, telefoanele şi gândurile bune pe care le-am primit zilele astea. Încă nu îmi vine să cred că e adevărat ce trăiesc, atât de magic şi cumva surprinzător e totul. Fără nicio exagerare. Despre cum a decurs naşterea vă voi spune altă dată. Vă spun doar că pe cât de dureros a fost, pe atât de rapid s+a transformat într-o amintire frumoasă. Şi da, sunt mândră de mine, că am născut de două ori câte un copil de 4 kilograme, în modul cel mai natural şi firesc posibil, fără peridurală şi vă spun că se poate.

Aş vrea să spun multe acum, dar cum probabil vă imaginaţi, nu prea am timp.

Un singur lucru. Am alăptat de la început fără probleme, Pavel e un mâncăcios, iar ceaiul de anason, chimen şi fenicul a făcut o treabă grozavă până acum:)

Probabil vă întrebaţi cum a reacţionat Matei. Vă spun doar că ne-a depăşit toate aşteptările: e tandru şi prietenos cu fratele lui mic. Acum câteva minute, când Pavel a început să plângă de foame, Matei mi-a luat-o aproape înainte şi i-a oferit din mărul din care tocmai ronţăia tacticos.

meet Pavel

La momentul potrivit

Ieri am primit și eu un set de vase din email cu buline, speciale pentru bebe, Bebe Kit by Ves ca ale lui Toma, iar astăzi am citit aici despre Bisfenol A(BPA), substanță folosită pentru a produce plastic policarbonat. Nu cred că e o coincidență faptul că am dat de informațiile astea tocmai când mă pregăteam să vă povestesc ce încântată sunt de vasele astea din email, făcute la Sighișoara, foarte simpatice, perfecte pentru Matei.

Voiam să vă spun că nu îmi plac deloc vasele din plastic pentru copii, nici cum arată și nici cum se comportă în timp.

Am citit pe prospectul vaselor primite cum că "emailul, indiferent de temperatura la care se prepară alimentele, nu degajă particule chimice de nicun fel, iar că înafară de ceramică și sticlă, niciun alt material nu e atât de sigur pentru alimentație". Unde mai pui că "el nu permite bacteriilor să prolifereze, neputând fi atacat de fungi sau mucegai".

Cumva, pe mine castronașele primite m-au cucerit din prima prin aspectul lor. Apoi, când am citit toate lucrurile astea, mi s-au părut un cadou perfect. A două zi, când am dat de informațiile despre substanța de care am scris la început, mi s-a părut că trebuie să vă îndemn pe toți să reduceți, dacă nu puteți să eliminați total, prezența plasticului din bucătăria copiilor noștri, măcar până când nu va deveni obligatoriu pentru producători să specifice pe etichete ce substanțe sunt folosite în procesul de producție.

Dar să vă mai spun de Bisfenol A. Printre multele lui utilizări voi menționa și biberoanele pentru copii, sticlele de plastic, vesela pentru microunde. Iar dacă nu știați, chestia asta se “scurge” din aceste obiecte atunci când încep să se uzeze sau când sunt încălzite la microunde.

Chiar și în cantități infime, bisfenolul are niște efecte scary: produce disfuncții hormonale, deviații comportamentale, hiperactivitate și chiar agresiune, dificultăți de învățare. Este asociat cu obezitatea și diabetul și alte orori...
Chimicalele astea sunt prezente peste tot în jurul nostru - în cănițe, lingurițe, castronele, în paharele de plastic de unică folosință, în PET-urile pentru apa plată și băuturi carbogazoase.

Dacă vreți să câștigați un set, puteți încerca aici. Dar grăbiți-vă, mai sunt doar șase zile de concurs.

Subiect rușinos

Deși mi-am propus evitarea orcăror topic-uri "urât mirositoare" aici, am sincer nevoie să aud de la voi cum a decurs operațiunea no more dipers . Cred că e un bun moment pentru Matei acum - și ca vârstă și ca anotimp, fără să ignorăm aspectul economic al problemei, deloc de neglijat...

De câteva zile facem exerciții și stăm prin casă doar în chiloți, dar lucrurile nu par să meargă în direcția dorită, chiar nu vreau să intru în amănunte.

Am doar câteva întrebări: cât a durat, cum ați făcut-o, când?

Mașina, ultimul animal

E distracţia momentului. Până în timpul mesei, trebuie să ne uităm peste cartea cu animale. Nu se poate altfel.

Aţi observat că atât raţa cât şi pisica, chiar şi câinele, toate fac "ma" respectiv "ma-ma"?:))

Am încercat şi cu animalele sălbatice, dar nu prezintă niciun interes...nu ştiu de ce.

Back In Business

S-au dus toate: şi febra, şi diareea şi toate celelalte... a rămas regimul (oof!) şi încă două zile de antibiotic.

Nu aş putea spune că nu are poftă de mâncare, pentru că nu prea îi fac cu ochiul mâncărurile astea de regim... orezul - să nu îl vadă, morcovii nici atât. E o mare provocare să inventez mâncăruri BUNE, zilele astea...

Îmi place de el, a luptat cu boala ca un leu: cu ochiul liber nu pare că a slăbit, nu şi-a pierdut pofta de joacă şi energia, aproape deloc. Doar febra peste 38 juma' îl blegea. Însă de îndată ce scădea, ţup din pat, fuga după camion!

Cel mai înduioşător moment al acestor zile libere (la unii) a fost când, după un episod de febră-indigestie-alea alea, s-a simţit mai bine. Şi ştiţi ce a făcut? A scormonit printre jucării şi mi-a adus, triumfător, papuceii lui şi găleţica pentru nisip. Voia la joacă în parc!

Aşa că de luni, suntem la datorie, în Ioanid. Să sperăm că nu va ploua!

Mulţumim pentru gândurile voastre bune, de-a lungul acestor zile dificile.

Luptele greco-romane

Ca orice lupte care se respectă, ele se dau pe un covor. Ale noastre, pe covorul Ikea-colorat-în dungi, din camera lui Matei. Ele au loc de 4,5 ori pe zi, după nevoi. Aţi ghicit deja, vorbesc despre schimbatul scutecului, evident.
Au loc pe covor, pentru că:
1. Matei nu ar mai încăpea pe nici o masă de înfăşat
2. Pe fotoliu e prea periculos, se învârte şi întoarce cu o viteză incredibilă
3. La noi pe pat am risca o inundaţie plus problema învârtitului.
Aşa că a rămas covorul.
Ele se desfăşoară cam aşa: Intrăm în ring. Dobor copilul, îl pun rapid pe spate. Îi dau neapărat ceva de făcut, cât mai interesant.
Exemplu: cutia cu şerveţele umede. Dezmembrată. Încărcătorul de la telefon. Uscătorul de păr(scos din priză, evident). Un papuc de când era bebe. Cureaua mea de la pantaloni.Firul de la aplica de pe perete.
Încep operaţiunea dezbrăcat-scos scutec vechi-şters-pus cel nou-cremuit.Faptul că le-am legat eu, nu înseamnă că se succed aşa lin, din mai multe motive: exact când i-am desfăcut scutecul vechi, el îşi scapă din mânuţă pseudo-jucăria şi se răsuceşte/ridică în patru labe/observă ceva muuult mai interesant în jur.
Dacă încerc să îl dobor la loc, el se enervează şi opune rezistenţă, se zvârcoleşte ca un peşte. Rezultatul dezastruos. Îl las să se ridice în 4 labe, mă rog să nu se aşeze în funduleţ şi continui operaţiunea de curăţare în mişcare.
Ajungem la destinaţie, oricare ar fi ea, încerc să îi dau altă pseudo-jucărie şi să o iau de la capăt cu doborâtul copilului pentru închiderea finală.
La finalul luptelor mă trec toate apele, aşa că m-aş putea considera învinsă, deşi copilul e schimbat...
Oare la toată lumea e la fel?