Parcă ultimele mele postări par prea idilice, de parcă aș vrea să fac în ciudă tuturor mămicilor care se luptă din greu cu maternitatea.
Ei bine, vin cu lămuriri: ca un copil alăptat la cerere care se respectă, Pavel are perioade când vrea să mănânce des, chiar foarte des. Mai ales seara, când stau cu el mufat aproape trei ore, evident cu pauzele datorate unor scurte adormiri de zece minute. Și da, se trezește noaptea, cam la trei ore, iar câteodată hrănitul nocturn durează și o oră.
Ce vreau eu să punctez aici e faptul că există o mare diferență față de perioada similară cu Matei: nu, nu dorm mai mult, iar treabă am mai multă (după cum vă imaginați, chiar dacă peste zi Matei e la grădi), însă toată diferența stă în atitudine și în felul în care mă raportez eu la situațiune.
Poate că zilele astea sunt mai mult mamă decât femeie, nu știu dacă se înțelege ideea, dar nevoile MELE nu sunt atât de stringente (somn, să stau liniștită, să mai ies la o manichiură, etc...). Simt că acum nu e deloc vorba de mine și știu că situația e una temporară. Când era Matei atât de mic, mai aveam clipe în care simțeam cumva că am pierdut ceva, regretam ieșirile la cafea, la film, la shopping.
Sper să nu mă acuze nimeni că m-am transformat într-o neîngrijită fără așteptări prea mari de la viață, dar acum sunt adânc îngropată în filmul ăsta cu maternitatea. Adică îi dăruiesc și ultima fărâmă de energie, fără să simt că fac vreun sacrificiu.
Știu din experiență că voi avea suficient timp să mă ocup și de mine și de nevoile mele de femeie, dar deocamdată nu mă plâng deloc că îmi petrec serile cu Pavel atârnat de mine:)
Aaa și ghiciți ce facem noi în momentul ăsta, înafară de a scrie aici:) Sau imaginați-vă cum am dat eu cu aspiratorul și mopul cu copilul împachetat în wrap...
Deci da, la al doilea e mai ușor și mai puțin stresant.
Voi reveni cu povești despre Matei, care are cele mai năstrușnice dorințe, fix când îi dau lui Pavel de mâncare. Ați putea spune că e gelozie, eu cred că el doar ne testează, vrea să vadă care e poziția lui în sufletul nostru și spun asta pentru că simt că nu e nici un dram de răutate în ceea ce face.
6 comentarii:
Uff, m-am mai linistit cu postul asta. Cumva si noi suntem la fel ca si voi, cu mentiunea ca eu chiar am impresia ca nu mai sunt deloc femeie, ci doar o mama incepatoare.
imagini idilice si vorbe incurajatoare. :)
big hug, Raluca! sunteti tare frumosi.
Delia, asta a fost rezonul pentru care am scris postul, sa fac lumea sa se simta mai bine, stiind ca totul este trecator. eu cred in continuare ca povestile cu bebelusi de o luna care dorm toata noaptea si care au deja program facut sunt exagerari:)
Gabi - stii ca va fi asa, nu?
Alina, pupici si pentru voi.
Maria a fost unul din bebelusii aceia din povestile exagerate - dormea cate 5 ore/ noapte de cum am adus-o acasa, iar pe la o luna deja dormea 6-7.... Cred ca o sa imi fie greu de tot sa dau piept cu trezirile din 3 in 3 ore, dar, da... stiu ca e posibil sa fie si asa
Eh Gabi, o norocoasa, ce mai! dar stii ca Maria e un caz rar, nu?:))Iti doresc sa va fie asa de bine si la Ghita!
Trimiteți un comentariu