luni, 11 aprilie 2011

Remember Micul Buddha?

Pentru că programul de alăptat a lui Pavel e total neregulat (adică nu există, e fix când are el chef) acțiunea mă (sur)prinde în fiecare cameră, în ordine aleatorie - când bucătărie,când în camera copiilor, când în dormitor sau în sufragerie. Asta așa, ca să nu ne plictisim de peisaj:)

Mai deunăzi m-a prins chiar în fața televizorului, unde am zapat în căutarea a ceva cât de cât interesant. M-am oprit pe HBO la un film despre un câine pe nume Hachiko, foarte frumos. Povestea e tristă, câinele îşi însoţeşte stăpânul în fiecare zi până la staţia de tren şi îl aşteaptă apoi să se întoarcă în același loc. La un moment dat stăpânul pleacă şi nu se mai întoarce pentru că moare, dar câinele continuă să-l aştepte în continuare, vreo nouă ani.

Ei bine, cam în momentul în care stăpânul moare iar câinele continuă cu așteptatul a apărut și Matei de la grădi și s-a postat lângă mine la tv. Primul meu impuls a fost să schimb canalul, dar juniorul a protestat vehement. El vroia să vadă cățelul. M-am gândit apoi că nu e nimic dăunător: el vede doar un cățel care stă în fața unei gări și tot felul de oameni vin la el să îl mângâie. Nu? Nu pare ceva rău pentru un copil, mai ales că respectivul cățel era chiar foarte drăguț.

Ei bine, m-am înșelat. Copilul a știut, sau mai bine zis a simțit. Și s-a pus pe un plâns cu jale, că nu mai știam ce să fac. Degeaba am încercat să îl păcălesc, să îi arăt că diverse personaje sunt de fapt stăpânii animalului, că nu m-a crezut.
Singura care l-a convins a fost într-adevăr soția stăpânului mort, care a apărut la un moment dat doar ca să constate că acel cățel era tot acolo, dar care a plecat apoi fără să îl ia cu ea. Iar Matei s-a reapucat de plâns.

Să îmi explice cineva dacă poate: de unde știa Matei că acel câine suferă și că își așteptă stăpânul?

Pe mine m-a impresionat total reacția lui și felul în care a înțeles exact despre ce era vorba.

Despre micul Buddha am mai scris și aici, se pare că lucrurile nu s-au schimbat deloc, din contră.

Mai are rost să vă spun cât de mult îl iubesc în momente din astea?

Hachiko: A Dog's story

Vezi mai multe video din film

4 comentarii:

Ruxel spunea...

Filmul asta l-am vazut si eu acum vreo 2 saptamani, iar Bia a stat si s-a uitat de la inceput pana la sfarsit. Bineinteles ca a priceput ce s-a intamplat si ma tot intreba de ce nu vine altcineva sa ia catelul. Eu aveam un nod de plans in gat si nu puteam sa spun decat "ihi, ihi".

raluca spunea...

Ruxi, pe mine tocmai asta m-a minunat de s-a lasat cu scris aici: ca Matei a inteles tot fara sa vada prima parte a filmului...

Ceska777 spunea...

Au ei, copiii, un simt al lor pe care noi (parca) l-am pierdut pe undeva....

g.cojocaru spunea...

inocenta in stare pura... e imposibil sa nu o iubesti!

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin