miercuri, 29 iunie 2011

Vreau la școala de diplomație


Tocmai îmi suflecam mânecile și mă puneam la scris aici, când am citit postarea Adei cu primul ei comentariu și...mi-a venit brusc să tac.

Dar nu o voi face, pentru că astăzi, de Sfântul Petru și Pavel(apropo, LMA tuturor sărbătoriților!), eu m-am gândit să scriu despre...Matei. Deh, așa sunt eu, mai defazată, mai haotică decât aș vrea:)

După cum spuneam și în titlu, acum e momentul. E nevoie de atâta diplomație, încât mi se pare că am un examen de licență în fiecare zi. Și asta pentru că am descoperit cifrul comportamentului actual mateesc. Mi-am dat seama că, așa cum fiecare plâns a lui Pavel are un motiv clar, la fel și Matei ne spune ceva cu fiecare lucru pe care îl face, chiar dacă multe ne scot din pepeni și ne fac să ne dorim să mergem într-o vacanță doar noi, fără copii.

Da, știu că nu am descoperit gaura de la macaroană: mi-ar putea spune oricine - el vrea multă atenție pentru că are senzația clară că i s-a luat ceva ce era doar a lui - atenția și iubirea lui mami și a lui tati, mai bine spus locul întâi, locul din capul plutonului. Și vă spun sincer, ne dam peste cap să îi demonstrăm contrariul, dar parcă nicicum nu e suficient.

Faza e că, fiind mai mare, comportamentul lui e mai subtil, supărările lui apar de multe ori acolo și în momentele în care nu te aștepți și par uneori chiar absurde.

Să vă dau un exemplu: era sâmbătă și, în timp ce Matei dormea la el în cameră, eu am adormit cu Pavel pe patul nostru. Matei s-a trezit, a apărut în cameră la noi și l-am chemat să se culcușească împreună cu noi. El a început să facă scandal și să mă pună să îl mut pe Pavel, că nu stă bine. L-am rugat frumos să nu facă gălăgie, să îl lase pe ăsta mic să doarmă, dar el nu și nu. Eu proaspăt trezită, am avut tentația să mă supăr groaznic pe el, să îmi cadă foarte rău comportamentul lui. Noroc că am avut inspirația să nu iau în seamă istericalele, ci să îl iau în brațe, să îl mângâi și să îl rog să îmi explice exact ce îl deranjează. Bineînțeles, nu a putut face asta, însă s-a liniștit și atunci am înțeles brusc: de data asta, Pavel și luase la propriu locul lui de la noi din pat. Știu că v-am mai spus cum vine el în fiecare dimineață și se așează între noi doi, pe o perniță mică, galbenă. Nu conta că restul patului era disponibil acum, el voia locul lui, nu voia ca fratele să îi ocupe bucata lui de pat.

Ca să nu o lungesc prea mult, vă pot spune că a devenit extrem de posesiv cu obiectele și cu persoanele și că face tot ce poate să atragă atenția atunci când suntem mai mulți: vorbește tare, cântâ, face toate lucrurile care știe el că provoacă reacții din partea noastră, nu îl interesează ce fel de reacții. Lovește lumea, pișcă, împinge.

Sunt momente când totul pare greu de gestionat, însă dacă iau o gură de aer și îmi aduc aminte că el e de fapt un copil bun, cu un suflet frumos de tot, atunci sunt capabilă să reacționez corect. Nu, nu spun că îi găsesc scuze pentru răutățile pe care le face, însă am văzut că orice urmă de agresivitate apare în atitudinea noastră ca părinți, crește ca o gogoașă în comportamentul lui și face mult mai mult rău decât ne-am aștepta.

El are nevoie de un singur lucru acum - de iubire, multă iubire și nu trebuie judecat la suprafață.

Mă întreb dacă m-am făcut și eu aici înțeleasă puțin...

10 comentarii:

tasha spunea...

Buna! Iti urmaresc blogul de mai mult timp, dar nu cred ca am comentat niciodata (scrisul nu e partea mea forte, eu ma simt in largul meu printre cifre).
Da, inteleasa te-ai facut, cel putin de catre mine :) Cit despre articolul in sine (apropo, la multi ani pentru Pavel)nu prea as sti ce sa comentez, noi inca nu avem curaj sa mai facem un fratior/surioara pentru David, baietelul nostru de doi ani si jumatate, pentru ca nu stim cum l-ar afecta pierderea locului I, el e un copil extrem de atasat de noi, foarte solicitant din punct de vedere afectiv, si cred ca cel putin acum nu e momentul. Nu stiu nici daca eu as fi in stare sa gestionez corect momentele lui de gelozie.

raluca spunea...

Buna Tasha, ma bucur ca ma citesti si ca ti-ai facut curaj sa zici ceva:) Iti spun sincer, eu ma bucur mult ca am facut pasul cu no 2, nu am nici o teama ca nu va fi bine cu Matei, ca nu se va adapta. Cum spuneam, e doar nevoie de multa intelegere pentru a face trecerea cat mai lina - imi plus, mi se pare esential pentru el sa invete sa imparta(jucarii, afectiune) si imi doresc mult sa devina un om generos pe toate planurile.

forfecutsa spunea...

Of, puiul mic. Ce ganduri i-or fi trecand lui prin capsor, speriat si suparat ca poate poate ii pierde pe mami.
Cred ca aveti atitutinea corecta fata de Matei, si daca veti continua sa fiti constanti in abordarea asta plina de afectiune si intelegere, sigur vor trece si momentele mai dificile.
Oricum, din cate inteleg, el isi "descarca" supararile mai mult pe voi, si nu pe bebe Pavel,asa-i?

Va pup,
Mon

Dana spunea...

La Multi Ani pentru Pavel! ... cand pronunt numele asta imi aduc aminte de o melodie Phoenix...Pavele!...Voievoade...Scoala-te! si ia saua... :D
Eu cred ca te descurci foarte bine la gestionat situatiile cu amandoi feciorii, ai incredere in instinctele tale!

tasha spunea...

Da, stiu teoria,si pe undeva chiar o recunosc uitindu-ma la mine (singura la parinti) si la sotul meu (cu un frate geaman si inca un frate cu un an mai mare). Stiu si teoria ca ii va fi mai bine ca adult sa aiba familie, sa aiba pe cineva aproape. Stiu si ca temerile mele din sarcina, cind nu credeam ca voi avea de unde sa gasesc resurse sa iubesc pe cineva la fel de mult cum imi iubesc sotul, au fost complet nefondate si in fiecare zi ma indragostesc tot mai mult de copilul meu. Stiu si ca acum mi-ar fi mai usor decit cu David, pentru ca deja stiu mult mai multe, si chiar daca nu seamana intre ei tot esti mult mai relaxat si nu te mai sperii atit de usor. Stiu si cum as aborda alaptarea sau diversificarea (aici am niste sentimente complet confuze, David a refuzat alaptarea, eu nu am stiut sa insist, iar daca as mai face un bebe as sti cum sa fac sa alaptez dar automat m-as simti extrem de vinovata fata de David). Si totusi, abia reincep sa ma regasesc, sa fiu eu, femeia Anca, nu anexa lui David. Si desi il implicam complet in viata noastra cu tot ce inseamna ea, deja simt ca incep sa imi retraiesc viata si nu stiu daca as avea puterea sa o iau de la inceput. Tare rau imi pare ca atunci cind David avea un an si ne-a batut rau gindul de bebe2 am renuntat din motive promordial financiare (mda, false motive, stiu).

mariamirabela spunea...

La multi ani micutului Pavel!

Te-ai facut foarte bine inteleasa si te inteleg perfect la afirmatia cu urma de agresivitate din comportamentul vostru ce ia proportii maxime in comportamentul lui Matei. Asa mi se intampla si mie: daca intr-o zi ridic vocea la Degetzica sau ma supar pe ea si-i arat asta, imi ia infinit timp sa readuc lucrurile pe fagasul normal, de dinainte. Si nu doar timp, ci si disponibilitate: de a-i oferi sanul de cate ori vrea, de a accepta ca sta lipita de mine si vrea sa-i arat ca o iubesc, etc. Desi stiu toate astea, uite ca la cateva luni o data tot ma enervez si sar si ma agit si musc si apoi tot eu culeg consecintele. Pesemne ca n-am invatat inca ce trebuie din acest comportament sin acesta este motivul pentru care-l repet.

raluca spunea...

@Mon - supararile si le descarca in special pe straini, adulti sau copii, mai putin pe noi sau pe Pavel..iti dai seama ca ma mai apuca cate o rusine...si nu prea am cum sa ma explic :)
@Tasha - eu nu am vrut sa iti spun teorii, e clar ca decizia cu no2 trebuie sa o iei exact atunci cand simti tu, dar eu iti pot spune doar ca nu e ceva atat de greu de gestionat, feelingul la al doilea(apropo de treaba cu devenitul anexei copilului)e putin diferit. Eu clar sunt mai detasata, chiar daca nu am timp fizic pentru mine aproape de loc, cu psihicul e mult mai ok.
@Mariamirabela - cu rusine spun ca sunt momente cand explodam si noi, cand ne coplesesc amandoi si ne mai pierdem cumpatul...si iese rau...noroc ca apoi ne regrupam destul de repede

tasha spunea...

@Raluca: da, stiu ca nu imi tineai teorii :) Era mai mult o exprimare a intrebarilor mele interioare.
@Mariamirabela: sa stii ca toti avem probabil explozii din cind in cind, dar sincer eu ma las dusa de ele, am observat ca daca nu refulez din cind in cind e mai rau, acumulez frustrari. Poate daca as face un stadiu de yoga de vreo 5 ani prin India as reusi sa fiu suficient de zen, dar momentan nu pot altfel. Ce incercam macar sa facem e sa explodam ...pe rind :) Cind il vad pe G ca e la capatul nervilor preiau eu si invers.

Mamiţuni spunea...

La multi ani, Pavel!

Rabdare multa si nervi tari, mami de Matei si Pavel :)

mariamirabela spunea...

Tasha: mie mi se pare ca sunt extrem de putine mame care recunosc ca-si pierd din rabdare si mai rabufnesc. Si mi se pare ca sunt singura care fac asta si ma simt cea mai rea mama din lume. Asa ca imi pica la fix comentariul tau, iti multumesc. Cu o singura mentiune: la noi, sunt singura care rabufneste, Printzul Consort e zen mereu, poate si pentru faptul ca petrece doar 5% timp cu fetita.

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin