marți, 24 ianuarie 2012

E cuminte?

Am dat zilele trecute peste un articol care m-a uns la suflet. E vorba acolo(asta dacă nu aveți răbdare să îl parcurgeți, deși rău faceți) despre copiii ascultători. De fapt despre noi, adulții obsedați de control, care vrem ca puii noștrii să se comporte by the book(a se citi așa cum vrem noi), de la cele mai fragede vârste.

..."When and how you - the adult - want them to do something: eat well, pee in the potty, sleep well (that's the big one), behave well. The aim, it would seem, is to raise compliant children. Because, according to these books, obedient children = successful parents, disobedient = head hanging failures. But actually is an obedient child cause for concern or celebration? The more I thought about it, the more intrigued I became by this question. Telling someone their child is obedient is (usually) meant as a compliment. But an obedient adult? Not quite so attractive is it? We have other words for that, doormat being one of them."

Ei bine, vă mărturisesc ceva: eu NU vreau copii cuminți. Nu vreau copii care își doresc să îmi facă pe plac pentru că trăiesc cu impresia că numai așa îi voi iubi. Nu vreau copii care își înghit lacrimile și frustrările doar pentru că știu că nu îmi place să le ascult plânsetele. Nu vreau copii care să mănânce tot din farfurie. Nici măcar nu vreau copii care să coloreze respectând conturul.

Ei vreau copii curajoși. Copii la care să nu le fie frică de eșecuri. Copii care să fie într-o continuă explorare. Care să se ridice de jos, să își scuture palmele și să o ia de la început.

Se spune, pe bună dreptate, că sunt ca niște bureți, absorb totul. E atât de important ce văd în jur, mai ales la cei apropiați. Dar vreau să detaliez puțin aici: când se spune să fim niște modele pentru copiii noștri, deobicei lucrurile se opresc parcă la a ajuta bătrânii să treacă strada, a sta la masă până termină toți și alte exemple de bună purtare, în general la reguli impuse de societate. Credința mea e că lucrurile sunt de fapt mult mai adânci - mă gândesc la modul cum ne văd că îmbrățișăm viața cu provocările ei, energia cu care relaționăm cu semenii noștri. Compasiunea, toleranța, iubirea față de cel de lângă tine.

Eu cred că rău mai mare decât înverșunarea, suspiciunea, intoleranța noastră față de ceilalți nu face nimic și nimeni. Sună cumva SF -istic ce spun aici, mi-e și greu să-mi transpun gândurile pe hârtie.

Cert e că îmi doresc să trăiesc la fel de liber și armonios cum sper să o facă și ei peste ani. Vreau să râd mult, să cred mult și să inspir mult.

Am făcut puțin un ocol în jurul subiectului și am luat-o poate în altă direcție, dar pentru mine lucrurile se leagă.

11 comentarii:

Dana spunea...

Se leaga frumos! :)

Simona spunea...

Ai perfecta dreptate. Am un exemplu foarte bun, dar si foarte tragic. Avem niste prieteni care nu se inteleg deloc (e un eufemism, lucrurile stau mult mai rau). Fiecare in particular se poarta super frumos cu copilul lor (aproape 4 ani) si incearca sa-l invete numai lucruri bune si ce mai vrei. Cum interactioneaza copilul cu semenii lui (adica ceilalti copii)? Imparte pumni si ii loveste, ii musca si urla la ei "du-te-n p**da ma-tii de proasta la o parte sa ma joc si eu!", intr-un hal care pe mine m-a facut sa nu imi mai las copiii in prezenta lui. Iar parintii sunt disperati ca nu inteleg de unde provine comportamentul asta... DUH!!! Am crezut o vreme ca se prefac, dar ei chiar sunt sinceri cand spun ca se poarta foarte frumos cu copilul, ca de unde are asemenea reactii oare...

g.cojocaru spunea...

:) copiii vostri sunt norocosi ca va au! :)

Iulia spunea...

Si eu imi propun acelasi lucru, dar ma mai trezesc ca-mi iese cate un "hai, te rog, fii cuminte ca nu mai pot". E, ce sa faci, incerc sa nu mai ...

sakura spunea...

Eu sunt obosita si nu pricep ocolul :) dar pana acolo am inteles tot si votez cu DA
Cred ca parintii care nu isi doresc asta ptr copii lor o fac din cauza temerilor proprii si a paternurilor adanc inradacinate.
Referitor la ce spunea Simona si eu am cunoscut oameni care ca si parinti erau ok dar ca si soti- nu.
Si asta spune multe despre cat de mult dorim noi sa iubim cu adevarat. Mie mi-e usor sa gestionez situatiile tensionate cu/dintre copiii mei insa cand e vorba de sotul meu... nu mai sunt asa perfecta. Cineva avea o vorba
*Cel mai mare bine pe care il poate face un tata copiilor sai este sa o iubeasca pe mama lor*
Este valabil ptr ambii parinti. Copilul invata multe din comportamentul parintilor

MoniQ spunea...

Foarte fain si din inima scris! Mi-am dat seama insa ca eu il folosesc pe "cuminte" destul de des, dar cu sensul de linistit si nu de obedient, un cuminte care duce mai degraba spre calm si senin decat spre inclinatia copilului de a se supune. E semantica, pana la urma :)

raluca spunea...

Gabi, eu simt ca e invers, noi suntem norocosi ca-i avem pe ei:) Mai avem mult de lucrat si la modjo-ul nostru, dar eu zic ca important e ca ne straduim din rasputeri sa raspandim iubire si armonie in jur.

Simona - off, am si eu astfel de exemple:(

Iulia - cum spune si MoniQ, e semantica pana la urma, importanta e greutatea pe care i-o oferim

Sakura - chiar am in plan un text despre frici, teama si efectele lor. Presimt insa si acolo niste ocoluri...:)

mariamirabela spunea...

Sakura: ce frumos ai spus-o, m-a uns pe suflet. Pe asta cred ca o bordez pe o batista si o pun in rama, asa de tare mi-a placut.

mariamirabela spunea...

Raluca: sa stii ca asta cu copiii obedienti este o mare problema. Amica mea de la Gym are 3 fete la diferenta de 2 ani. Ea este o mama ok, dar se poarta militareste cu ele, au tot felul de reguli si mizerii pe care eu nu le inteleg (de exemplu: ea isi obliga copiii sa-i raspunda la buna dimineata, ca asta-i regula si ca trebuie sa fie politicosi. copii de 2 si 4 ani, ca pe cea mica, mica nu o pun). Iar acum s-a trezit ca fiica cea mare, cea de 4 ani, ii da niste raspunsuri pe plac, dar care nu sunt adevarate sau o minte de-a dreptul: ti-a placut la scoala. da, foarte mult. te-ai jucat. da, cu prietenele si tot asa, desi madame ii spune ca fata este foarte retrasa si nu se joaca cu nimeni. Si a ajuns sa se gandeasca sa vorbeasca cu un psiholog... Iar cand eu i-am atras atentia ca poate copila se simte presata de atatea reguli si de-asta minte, de teama, ea mi-a spus ca nu-i politist si ca viata fara reguli nu se poate. Si mai spune-i ceva, daca mai poti.

Asa ca zic: mare dreptate ai si au oamenii astia. Si pe mine ma enerveaza la culme atragerea atentiei copilului ca a depasit conturul sau ca iarba nu-i roz si cerul nu-i verde.

raluca spunea...

Maria - sa iti spun ca Matei a primit bulina galbena(nu rosie ca ceilalti) pentru ca a colorat nu stiu ce fruct in maro(o vanata cred)

Anca spunea...

Subscriu total la ceea ce spui! :)

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin