luni, 12 martie 2012

Într-un an

... am învățat multe. Am învățat despre mine și despre limitele mele, despre noi doi adulții, despre ei doi copiii. Într-un an, am fost surprinsă așa cum nu mă așteptam: de el, de mine, de noi. Greu sau ușor? Aici chiar nu despre asta e vorba. Am spus mereu că lucrurile ușoare sunt cam plictisitoare, iar eu vă spun, cu mâna pe inimă, că nu m-am plictisit defel cu Pavel...

Fiind singură la părinți, unele lucruri au fost(și sunt) total noi pentru mine: mă gândesc acum la treaba cu borcanul fără fund de iubire, care funcționează după o regulă de ne-nțeles - cu cât ei mai mult, cu atât e mai plin.

E o bucurie constantă felul în care se caută unul pe altul - dacă la început tindeam să văd măna coincidenței, acum nu mai îmi lasă loc de șagă: Pavel plus Matei egal iubire. Și e frumos, frumos de tot felul în care îl caută prin toată casa atunci când fratele cel mare e plecat la grădi. În plus, îi copiază toate gesturile, încearcă să facă exact lucrurile pe care le-a observat la frate. Din zecile de cărți cu povesti, o alege fix pe cea pe care o citim în fiecare seară cu Matei. O ia, o răsfoiește atent și o plimbă apoi prin toată casa.

Am mai descoperit că, cu cât îl ții mai aproape de tine, cu atât va fi mai curajos să își ia zborul. Unii cred că sunt exagerată că îl port atâta în Manduca. Poate că au dreptate. Tot ce știu este că, paradoxal poate, așa mi-e cel mai bine, cu inimile noastre bătând la un ison. Sună poate dulceag, dar eu sunt fericită așa. E atât de reconfortant să îl știi fericit și mulțumit, să îl simți liniștit la tine la sân, fără frică de nimic.

Dar știți care a fost cea mai importantă descoperire a mea din ultimul an? Am descoperit cât e de genial să îți urmezi instinctul. Am uitat de rețete, am lăsat deoparte orice fel de frică și am făcut așa cum am simțit. Cu toate: cu alăptatul, cu dormitul, cu diversificatul, cu "alintatul". Stați! Parcă nu am fost suficient de clară. De fapt ce am făcut? Am încercat din răsputeri să fac LINIȘTE și să îl las pe el să îmi spună. Căci ei spun totul, mai bine decât am putea noi să ne imaginăm. Problema e că avem parte de atât de mult zgomot din toate părțile încât nu mai suntem capabili să îi auzim pe EI. Și știți cine ne bruiază cel mai tare: Propriile noastre frici, propriile noastre preconcepții pe care le auzim repetate de mult prea mulți...

Îți mulțumesc, puiule drag, pentru că ești și pentru că mă-nveți să fiu.

10 comentarii:

Simbad spunea...

La multi ani, Pavel! Sa va bucurati impreuna multi, multi ani de acum inainte. Abia astept sa ne vedem, acu ca si-a facut si soarele curaj si noi odata cu el! La joaca cu noi!

raluca spunea...

Ca bine zici Simina! Musai la joaca, ne trebuie vitamina D!:)

Lilutesa spunea...

Ce frumos ai scris!!! Love u girl! Minunat!

adra_bell spunea...

La multi ani, Pavel! Sa o conduci pe mami spre noi descoperiri minunate

Mirela spunea...

La multi ani, Pavel!
Raluca, ai scris minunat, atat de adevarat. M-ai uns la suflet. De-abia la al doilea copil poti sa simti asa. Bine, eu o am doar pe Maria dar sunt convinsa ca as face la fel ca tine daca as mai avea unul.

Anca Toacaci spunea...

cred ca esti o mamicuta grozava:) pupi. dor de tine.
La multi ani Pavel mic!

sakura spunea...

Faceti o echipa minunata.
Viata voastra este o poveste de impartasit tuturor. dar mai ales de savurat in intimitate, in momentele de rasfat si duiosie.
Imbratisari si petrecere frumoasa.
Happy birthday Pavel ;)

Mamiţuni spunea...

La multi ani, Pavel!

Anca spunea...

La mulți, mulți ani fericiți, Pavel!
(atât de frumos ai scris...)

Irina Tenovici spunea...

ce frumos ai scris :-) si cat de adevarat e ca cel mai important e sa faci liniste ca sa poti sa auzi ce nevoi are bebe, si nu sa le cauti in alta parte....

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin