Aș începe prin a spune că o doula nu este o moașă. Ca să devii moașă, ai nevoie de patru ani grei de studii(atât durează facultatea). Cursul meu de doula a durat fix trei zile. Atât. Și ar fi putut dura, probabil, și una singură.Și gata? Asta a fost tot? - veți zice.
Da. Atât. Acum probabil e momentul în care vă veți întreba care e totuși treaba cu doula asta? Oare ce face ea? E chiar nevoie de așa ceva?
Răspunsul l-am auzit de la Liliana Lammers, DOULA perfectă ( dacă mă întrebați pe mine) și îl voi spune în engleză: "When in labour we need a person who gives us peace’
Pentru că au trecut aproape cinci ani de la prima mea naștere, amintirile s-au estompat, aș zice. Chipul unei singure persoane mi-a rămas însă în minte: chipul unei stagiare(nu am știut niciodată numele ei), pe care am rugat-o să mă țină de mână între contracții. Așa am simțit eu, că de asta am nevoie. Să mă țină cineva de mână. În pauze. Ea a fost doula mea, o doulă fără să știe, iar prezența ei a contat enorm.
Cum spuneam mai sus, a fi doula e o treabă simplă și grea în același timp. E nevoie de multă empatie, de un car de energie pozitivă și de multă dăruire. Ești acolo, lângă femeia care trece prin cea mai importantă zi din viața ei, ca să oferi confortul psihic atât de important, atât de rar de găsit în maternitățile noastre. Ești acolo ca să o ferești pe viitoarea mamă de griji inutile, să o împiedici să ajungă să se simtă abandonată poate, fără să priceapă exact ce se întâmplă cu corpul ei în momentele alea atât de speciale...Protecție... ăsta e cuvântul pe care îi căutam!
Acum, dacă stați să vă gândiți, oare câte dintre voi ar fi avut nevoie de o doula atunci?
Sunt multe lucruri de spus, însă simt că nu pot fi zise altfel decât în șoaptă, la ureche. Așa o văd eu pe o doula. Cu brațele deschise în cea mai caldă îmbrățișare, gata să aline, să accepte, să dea putere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu