miercuri, 14 noiembrie 2012

Despre feelinguri

Că evenimentele prin care am trecut în ultimele luni și-au lăsat urme adânci în mine, cred că e de la sine înțeles. Eu vreau să le accept, să nu îmi bag suferințele, angoasele, tristețile sub covor. Vreau să repar ce e de reparat, să vindec ce se poate, să le întorc înspre bine pe unele. Muncă multă îmi propun, dar nu e vreme de pierdut! Avem viața asta atât de frumoasă de trăit, încât ... e păcat.

Îmi trebuie oameni frumoși, solari, luminoși în jur, nu ca să le fur energie, ci ca să mă contagiez cu binele.
Da, asta e una din revelațiile pe care le-am avut (din nou):) Mda, știu, revelațiile vin o singură dată, însă mă folosesc de cuvântul ăsta pentru că se potrivește, am avut-o la un alt nivel cumva, am simțit-o visceral, am vânat-o la mine și la cei ai mei apropiați.

Vorbesc aici de faptul că sentimentele sunt contagioase. Fie ele bune sau rele, fie că ne dăm seama sau nu, ele se agață, le preluăm. Dacă, în cazul copiilor, ele se oglindesc în forma lor brută, imediat, fiind ușor de identificat momentul și locul contagierii, la noi adulții, lucrurile sunt mai complicate, ele se camuflează, necesită parcă timp de coacere, își schimbă forma și ajung de multe ori să ne deruteze.

Cumva, totul a pornit de la Odent, care ne-a explicat cât de contagioasă e adrenalina și cât de mult rău face ea oriunde în preajma unei femei în travaliu. Să nu mă înțelegeți greșit, adrenalina nu e un hormon "rău" așa la modul absolut, e însă antagonic occitocinei, principalul hormon responsabil cu contracțiile, deci cu nașterea.

Iar am ajuns la Odent:) Să mă scuzați, dar e încă atât de prezent în gândurile/planurile mele de viitor...

Mergând cu raționamentul mai departe, mi-am dat seama cât de greu e să trăiești frumos într-un oraș precum Bucureștiul. E greu, pentru că se agață de tine toată energia din jur, tot stressul, toată încrâncenarea, toată tristețea și nefericirea celorlalți. Da, poți să te protejezi, dar e al naibii de obositor să fii nevoit să faci mereu asta. Chiar nu poți lăsa deloc garda jos... Și vii apoi la copiii tăi curați cu toate astea, vii și nu mai știi să le dai ce ai fi vrut să le dai, să primești ce ai fi vrut să primești.
Și ajungi să îi rănești pe ei și așa să te rănești și pe tine.

Un sfat, că trebuie să închid: de câte ori veniți de afară, dezbrăcați-vă de hainele de stradă, lăsați-vă pantofii la intrare, spălați-vă pe mâini și pe față și... închideți puțin ochii, măcar cinci minute. Așa, ca un fel de reset al gândurilor. Și încă o recomandare: nu continuați acasă treburile de la serviciu, vă faceți rău vouă și celorlalți. Cum? Nu puteți? Încercați măcar, sau faceți-o în cunoștință de cauză, luând în calcul consecințele acțiunilor voastre...

Un comentariu:

Eliana spunea...

Faina postare!Mi-a placut mai ales partea cu Bucurestiul. Locuiesc la Budapesta si cand ajung acasa am aceeasi stare de sfarseala. cred ca sfaturile tale sunt foarte bune:)

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin