Luni. Sau marți.

 Se trezește, se dă jos din pat și își începe activitățile de dimineață: scoate hainele din coșul de haine murdare; scoate scutecele din pachetul cumpărat pentru munte( din alea clasice); sus în pat, să mai bea puțin lapte; jos la bântuit prin casă. A găsit un pahar lăsat pe jos în living... Încerc să îmi amintesc dacă e gol...după sunet, nu pare gol... sigur e apă, nu are ce să fie... se usucă, nu m-a convins să mă dau jos din pat. A ajuns la bucătărie... zdrăngăne ceva la mașina de spălat... vine supărat.... nu s-a trezit nimeni, cu toate eforturile lui. Se urcă IARĂȘI în pat. De data asta, îl atacă pe Matei. A reușit. M-a convins. Mă trezesc. Arunc un ochi la ceas - e șapte și cinci. Îl pun în cadă. a făcut și kk.

E bine măcar că nu mă trezesc noaptea. Deloc. Datorită co-sleeping-ului. Altfel aș fi varză. Așa mai merge. Încă o zi. Încă o săptămână. Mă rog să nu fie o vară din aia nașpa, cu canicule.

Ura! A prins pisica musca aia enervantă, care bâzâia de o oră.

Aș vrea... aș vrea o casă de vacanță în Portugalia. Una albă cu albastru, aproape de o plajă.

Nu-am zis nimic în postarea asta... voiam de fapt să vă povestesc cum am ajuns eu să mă abțin să dau sfaturi legate de puericultură. Lasă, poate o să scriu. Miercuri sau joi.

Vă pup. Mersi Dedi(Ta-su) de poză. Îmi place.

Cu picioarele pe pământ

Da, eu zic să revenim acolo, să lăsăm panseurile filozofice neterminate. Nu că nu le consider importante, dar joaca cu vorbele necerită timp și e groaznic de interpretabilă... adică v-ați prins că vorbeam în postarea dinainte tot despre jumătățile paharului?

Nu? Bun. Deci cu picioarele. E biped. Most of the time. Ideea e să îl las în treaba lui. Să nu îl chem, să nu mă extaziez. Să nu îi impun traiectorii.

Și dovada foto. Pentru film mi-a fost lene să fac loc pe card. Dar o să vină și ăla:)

Trei săptămâni

...aproape. Doar atât a trecut de când ne-am cunoscut, dar am senzația că ne știm mai demult! Crește văzând cu ochii. E cuminte, foarte cuminte. Nu mă simt obosită, nici stresată, nici surmenată. E diferit, clar e diferit la al doilea, dar nu ai cum să apreciezi asta dacă nu ai trecut prin focurile de la primul pui:)

Nu e nimic spectaculos de povestit, mâncăm, dormim și creștem. Și ne e bine, foarte bine.

meet Pavel

Bun venit în lumea noastră!

De câteva postări bune v-am tot dat emoţii prin titlurile alese (tensiunea ultimelor zile şi-a spus cuvântul), acum trebuie să vă dăm vestea cea MARE: Pavel cel mic s-a hotărât să vină pe lume azi de dimineaţă - pe la ora când toată lumea doarme dusă!
Ca să trecem şi prin datele tehnice, are fix 20 grame peste greutatea de la naştere a lui Matei (3,970), însă cel mai important, este sănătos şi pofticios.

Raluca îşi revine încet-încet după aventura nocturnă, a fost un pic mai complicat, dar din fericire şi mai scurt ca prima dată. E tare fericită şi uimită că a trecut şi prin asta... din nou. De fapt, am simţit amândoi aceleaşi senzaţii şi emoţii ca la Matei, probabil şi cu aceeaşi nuanţă palidă a feţelor :))

Ce mă bucură mult e că Pavel stă chiar lângă mămica lui, fără problemele cu mersul până la neonatologie la ore fixe pe care le-am întâmpinat la Giuleşti. Toată lumea este amabilă şi drăguţă cu Raluca, Cantacuzino e un spital curat şi destul de civilizat. Dar despre astea, cu altă ocazie, când suntem cu toţii acasă şi vom depăna amintiri...

Mâine sperăm să-i facem o vizită prelungită lui Pavel, Matei e foarte dornic să-şi cunoască frăţiorul. Vom avea la îndemână şi aparatul foto, aşa că foarte curând îl veţi cunoaşte cu toţii.

Pregătire

Să știți că nu din cauză că am intrat pe ultimul metru (ca să nu spun sută de metri, ei au început demult) nu am mai prestat nimic aici. Motivul e altul, deloc plăcut aș spune.

Se pare că soarta conspiră ca eu să îmi fac o idee apropo la ce va fi: mai mulți copii, mai multe probleme. Cum spuneam, e doar pregătirea. Situația e așa: imediat intru în săptămâna 39, ar trebui să fie totul gata, bagajele la ușă, iar eu într-o stare zen obligatorie (mult somn, pace, liniște).

Ați ghicit deja că lucrurile stau puțin altfel, adică total pe dos. De 1 martie, în loc de mărțișor, Matei a primit o viroză pe cinste, care nu vrea să plece nicicum. În stilul deja consacrat, la noi nu există cale de mijloc. Când facem febră, sărim cu lejeritate de 40 imediat ce trece efectul antitermicelor.

Dacă până acum mă plângeam că nu pot dormi din cauză că Pavel e foarte zvăpăiat, acum îi monitorizez din oră în oră febra, îi desfund nasul și îi dau apă lui Matei.

Și mă rog ca Pavel să mai aștepte puțin până pleacă boala asta de la noi din casă, chiar nu vreau să îi facem așa o primire jalnică...

Destul cu văicăreala, fug( mai bine spus mă rostogolesc) la bucătărie, să-i fac o supă bolnăviorului...

Problema trusoului

Știu cu certitudine că ați primit fiecare dintre voi, gravide sau proaspete mame, o groază de indicații prețioase despre ce trebuie și ce nu trebuie să faci cu copilul în prima parte a vieții lui de la vecina curioasă din lift, de la mătuși bune sau zgipțuroaice sau colege și cumnate invidioase.

Cum că e bine să ții bebelușul înfășat căci astfel va avea picioare strâmbe, că bebelușii trebuie îmbrăcați gros și ținuți în camere hiper bine încălzite , că nu trebuie tăiat părul bebelușului până la împlinirea unui an și nici unghiile lui cu foarfeca tot până atunci ci trebuie trebuie roase de mama...

Mă opresc aici, sunt multe și absurde, nici nu merită să le menționez, poate dau idei:)

În aceeași categorie aș încadra și ultimul pe care l-am primit și care a fost ceva complet nou, cum că e total contraindicat să dai copilului nou-născut până la botez haine deja purtate de alt bebe, nici măcar de fratele lui. Nu am întrebat exact care ar fi consecințele unui asemenea fapt necugetat, mai ales că eu l-am îmbrăcat și pe Matei cu haine primite, încă din primele zile.

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar eu în prima fază credeam că voi avea acum o fetiță. De îndată ce am corectat informația, m-am confruntat cu o groază de persoane îngrijorate că aș fi dezamăgită. Pentru că am hotărât să nu mă supăr pe nimeni, am luat mereu în glumă toate aceste discuții, iar principalul meu argument era că, măcar așa, voi putea folosi toate lucrușoarele de la Matei.

Ei bine, surpriză! Ca o gravidă care se respectă, uitasem total că eu, în primii doi ani, eram așa de încântată de hainele mici și simpatice de bebe, încât le-am dat mai departe la alți pitici, să se bucure și alții de ele. Așa că acum, când am scormonit după zestre, am constatat că e mult mai subțire decât mă gândeam. Și cine mă mai crede acum când spun că nu prea am lucruri pentru Pavel?

E clar că ne vom descurca cu mai puțin, acum cunoaștem rețeta, dar totuși mă va durea puțin la buzunar, mai ales că acum plănuiam o redistribuire a resurselor în alte direcții( scutece textile, multe produse bio). Proiectele astea le voi amâna puțin, promit să nu le abandonez, mărturisesc că problema scutecelor textile mă doare cel mai tare.

Vă spun aici, sincer, că nu cred în sfatul cu hainele folosite, iar dacă aveți un cărucior în stare bună deja folosit de care vreți să scăpați, suntem dispuși să îl achiziționăm noi (ce bine ne-ar prinde acum un talcioc urban pentru copii... ).

Bineînțeles, circuitul lucrușoarelor în natură va continua:)