Mânată de curiozitate şi cu mari carenţe la capitolul socializare, l-am lăsat pe Matei cu tati, (prima oară) şi am purces către Fabrica, împreună cu Zmeura&Iann.
Mă aşteptam să fie fum muult, mă aşteptam să fie înghesuială, dar nu mă aşteptam deloc să mă plictisesc. Hmm. Un stand-up comedy deloc interesant, un concert HiQ care parcă nu se mai termina...glumiţe de liceu pe scenă...iar fum...şi premiile. Din care recunosc că nu am priceput foarte multe...visurât marele caştigător, la o grămadă de categorii...
Ceva nu se potrivea. De fapt cred că eu nu mă prea potriveam cu ceva. Aş fi vrut să fie altfel, deşi nu ştiu exact cum. Poate am devenit eu cam pretenţioasă, ţinând cont de faptul că timpul meu liber a devenit atât de preţios.
Dpdv vestimentar, se pare că am fost ok. Cineva (care se pricepe) ne-a imortalizat pentru eternitate. Puteţi vedea aici.
Marele regret al serii a fost faptul că nu am reuşit să pun mâna pe un tricou Fredo and Pidjin...Se dădeau doar pe bază de listă pe care bineînţeles că nu eram (nu am ştiut că trebuie să mă înscriu pe site-ul lor înainte).
Ca o concluzie, trebuie să vă mărturisesc faptul că nu prea e nici o distracţie să ies fără Ştefan...
Cât despre RoBlogFest, presupun că era mai mişto la început, în primii ani, când erau mai puţini, dar poate un pic mai altfel.