duminică, 20 iulie 2008

când numărătoarea inversă a luat sfârşit!


Ţinând cont de faptul că acest blog se învârte în jurul lui Matei, m-am gîndit să spun şi eu câte ceva despre Naştere; care s-a petrecut în cazul nostru la Giuleşti, sub îndrumarea dr Dragoş Dobriţoiu, despre care, numai de bine.

Trebuia să fie Celus Tarpan, el fiind medicul meu, dar Matei a decis să îşi facă apariţia exact în săptămâna în care Celus a fost plecat din ţară. El era pregătit să vină să ne cunoaştem de vreo două săptămâni, dar eu am refuzat o naştere provocată. L-am lăsat să hotărască el momentul întâlnirii. A fost primul lui act de voinţă.
Am născut normal, fără epidurală, un băiat de nota zece, ce cântărea 3 kile 900 şi avea 56 de cm lungime.

Poate pentru că erau aşa de intense primele senzaţii de mămică, dar chiar nu mi s-a părut aşa rău în maternitate.

În urma articolelor de pe net, mă aşteptam la ceva îngrozitor, după principiul că nimeni nu se uită la tine dacă nu dai bani. Ei bine, trebuie să mărturisesc că nu ştiu să dau şpagă şi îmi e mai degrabă ruşine de ruşinea celui care pretinde bani pentru a se purta omeneşte cu tine. Aşa că nu am dat şi nu am avut de suferit din cauza asta.

Am plecat din maternitate după două zile, cu amintiri plăcute. Am cunoscut oameni interesanţi acolo, fiecare cu povestea lui, mai veselă sau mai tristă.
Am cunoscut o femeie extraordinară atunci, cu care m-am şi împrietenit, mai luminoasă decât majoritatea fetelor pe care le ştiu, deşi cu un destin mai greu. Monica e paralizată de la brâu în jos şi aştepta răbdătoare externarea după cea de-a treia cezariană, în urma căreia a nascut-o pe Ilinca, o fetiţă frumuşică, cât un ghemotoc.

Am uitat să spun că am fost cazată într-un salon de 10 lăuze (asta e termenul pentru proaspetele mămici).


Nu vreau să spun că a fost uşor, travaliul meu a durat şapte ore, cu contracţii din minut în minut în ultimele două. doar că avea dreptate mama când îmi spunea că acele dureri se uită foarte repede şi parcă dispar ca prin minune când auzi primul lui ţipăt.


Nu ştiu dacă a fost mai simplu decât la altele, nu vreau să mă compar cu nimeni, sunt convinsă ca fiecare naştere e unică, fiecare dintre noi o trăim altfel.

Îmi amintesc de ea ca de ceva magic şi nu aş ezita nici o clipă să mai trec o dată prin această experienţă capitală de viaţă.

4 comentarii:

Bogdana spunea...

doamne, frumoasa erai! superba!

am ajuns aici ca era legat articolul de cel cu jungla urbana (ma depaseste legatura dintre cele doua, dar misterioase sunt caile blogspotului). oricum ma bucur ca te-am vazut si in inpostaza asta, ca zau merita!!!

raluca spunea...

cu ocazia asta m/am revazut si eu si mi/am adus aminte...ce frumos a fost!

raluca spunea...

si multumesc de aprecieri! si ti le intorc. ca si tu esti la inaltime. dar deja o stii.

mara spunea...

ah ce poza frumoasa!

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin