"Uite că începe deja să fie răsfăţat!" îi spune unei bone, o alta, amândouă împingătoare de căruciore cu pici de câteva luni, în momentul în care copilul se întinde plin de speranţă, să fie luat în braţe. Şi o spune pe un ton grav, vădit îngrijorat, de parcă ăla micu' aderase unui cult periculos..
Care e treaba cu răsfăţul? E ceea ce va da naştere mai târziu, la apucături a la domnu' Goe? E ceva atât de nociv?
Am fost gratulată nu demult cu fraza: "Nu-l mai lua în braţe când o cere şi se smiorcăie, îl răsfeţi, îl distrugi!!" Mi-a picat greu, a fost ca o lovitură în plex...
Am stat apoi să mă gândesc...greşesc atât de mult?
Recunosc, nu pot să îl ignor când vine la mie, smiorcăindu-se şi cerând insistent să fie luat în braţe. Nu pot să îl ignor, să îi refuz lucrul ăsta, să îmi târâi piciorul de care el s-a atârnat, disperat. Recunosc, la mine îi merge...
Încerc mereu să îmi dau seama care este motivul pentru care o face, pentru că mă gândesc că există unul. Deobicei oboseala. Sau am mai constatat ceva. O face când e lume multă ,mai mult sau mai puţin cunoscută, care îl solicită. Care aşteaptă ceva de la el. O reacţie. Iar el se simte copleşit şi vrea la mine în braţe.
Sunt convinsă că mai sunt şi alte motive, pe care eu nu reuşesc să le citesc atât de bine.
Să fie asta alint, sau vrea să demonstreze pur şi simplu că el e şeful, că mă are la degetul mic? Sincer, mi-e greu să cred...
Pe de altă parte, dacă pui la socoteală faptul că îşi petrece cam 95% din timpul în care este treaz în compania mea, ar fi anormal să nu mă caute în momentul în care nu mai sunt în zonă...Şi nu, nu o face cu disperare,sau cu lacrimi în ochi, dar mă caută. Mult. Să fie oare ceva nociv în dependenţa asta?
15 comentarii:
stai calma, e nasol daca NU il iei in brate.Bonele alea sunt pur si simplu niste ingrate lenese si rele.
deci sunteti f ok:)
nu atât bonele mă îngijorează, am auzit-o însă de la cineva apropiat, care ştiu sigur că ne iubeşte mult şi ne vrea binele. Atunci am început să am îmi pun întrebări.
Pai tu, cand esti obosita sau trista sau stresata, nu cauti compania cuiva drag? Nu ti-ar placea sa te cuibaresti aproape de cineva iubit, care sa te mangaie, sa te apere sau pur si simplu sa stea cu tine?
Nu e logic ca daca primesti dragoste iti vine mai usor s-o dai inapoi?
nu are nici o legatura!
stai linistita, in ce priveste bonele o fac din comodidate, iar la "persoana apropiata" daca este in varsta din idei preconcepute care nu au nici o treaba cu realitatea.
*este normal ceea ce se intampla
*este normal sa te stie langa el de cate ori are nevoie de tine, chiar si pentru rasfat
*este importanta de multe ori doar privirea ta
*sunt mici si fac ceea ce simt, nu cred eu ca au mega strategie de viitoare/posesie, rasfato...
dpmdv faptul ca il ai aproape si te vrea aproape nu este decat un lucru foarte bun, asa se creeaza legatura aceea meseriasa intre noi (mame+copii)
nu vad cum ar putea sa ii dauneze lui Matei faptul ca ii esti aproape.
un pupic mare de tot ptru voi:))
teoria cu care ma lupt eu, suna cam asa: "copilul devine dependent de tine si o sa-i fie greu mai incolo, cand nu vei mai sta atat cu el".parerea mea e ca dependenta asta exista oricum, in relatia mama/copil, asa ca nedandu-i afectiunea de care are nevoie, chiar daca crezi ca iti usurezi tie treaba, ii creezi niste rani emotionale pe care o sa incerce toata viata sa s-i le vindece...hai ca asta suna a psihologie si nu e chiar specialitatea mea:)
Nu devine dependent, eu am luat-o pe Eva in brate de cate ori a cerut, ba si cand n-a cerut. A dormit la san, si am tinut-o si cate doua ore, de multe ori fiindca mi-era drag de ea.
Cred ca acum are un comportament ok, sta si calare pe mine, cand suntem in parc, dar se joaca si cu alti copii, se duce la persoane cunoscute. Chiar daca vine si sta in bratele mele, serios, ca ma gandesc cat o sa se mai intample asta? Maxim un an de acum incolo. Cu timpul or sa apara si alti oameni in viata in ei, si asa dor o sa-mi fie sa ceara in brate.
"hai ca asta suna a psihologie si nu e chiar specialitatea mea:)"
Hai ca-i a mea :P
Si e adevarat; chiar fara sa te gandesti la teorii si specialisti, nu e firesc sa ramai cu rani cand esti respins de persoana care pentru tine e totul? Nu li se intampla si adultilor?
Iar cat despre dependenta...am auzit placa asta si eu. Si acum, cand mergem in parc sau undeva intr-un loc nou si interesant, Alla uita ca mai suntem si noi acolo. Fuge, se duce la oameni, cauta chestii de jucat....de mine isi aminteste eventual cand se loveste si striga "tzitzaaaa" sau cand e obosita. Si nu e exceptia care confirma regula ;)
Exact, e doar o placa. Pe care au invatat-o oamenii unii de la altii, fara sa caute adevarata logica.
Cu cat mai mult ii arati ca esti acolo pt el, oricand si oriunde, cu atat mai mult va avea curaj sa se rupa si sa fie independent. Deci e exact pe dos! Asculta-ti instictele, te ghideaza mai bine decat cel mai binevoitor dintre apropiati!!
Instinctul de mama e cel mai bun ghid. Zic eu.
Eu mi-am luat copilul in brate intotdeauna cand m-a rugat sau mi-a aratat ca are nevoie de mine, chiar si acuma cand mi se urla din zece directii ca daca il mai iau mult o sa ma apuce nascutul pe drum... E legatura mea cu el, cand e speriat sau il doare ceva sau are nevoie de sprijin, la mine vine. Si vorba altora, n-o sa mai dureze mult si am sa plang dupa o imbratisare de-a lui si dupa momentele cand isi infunda obrazul inlacrimat in gatul meu... Profit cat pot, nu cred ca va fi un neajutorat dependent, sincer, ba dimpotriva.
Fa ce simti si nu te lua dupa altii, oricat de apropiati iti sunt, nu ei iti cresc copilul!
Instinctul de mama e cel mai bun ghid. Zic eu.
Eu mi-am luat copilul in brate intotdeauna cand m-a rugat sau mi-a aratat ca are nevoie de mine, chiar si acuma cand mi se urla din zece directii ca daca il mai iau mult o sa ma apuce nascutul pe drum... E legatura mea cu el, cand e speriat sau il doare ceva sau are nevoie de sprijin, la mine vine. Si vorba altora, n-o sa mai dureze mult si am sa plang dupa o imbratisare de-a lui si dupa momentele cand isi infunda obrazul inlacrimat in gatul meu... Profit cat pot, nu cred ca va fi un neajutorat dependent, sincer, ba dimpotriva.
Fa ce simti si nu te lua dupa altii, oricat de apropiati iti sunt, nu ei iti cresc copilul!
E o faza prin care trec toti. Si gaza mea se agata de mine, ma striga, ma cauta... in concediul din ro mergea cu oricine din familie in curte, la plimbare, statea si ore intregi cu ei dar avea momente cand incepea sa ma strige, vroia sa stie unde sunt, vroia la mine. Faza asta continua si acum... dl sot mi-a reprosat ca e "mama kind" si ca eu l-am facut asa.... da, eu sunt mama lui si el e copilul meu, e clar?! :-)
Nu ştiu cum dar copiii ăstia nu-s văzuţi deloc ca oameni. Ţie ca adult îţi place să fi înţeles, îţi place sa primeşti o îmbrăţişare atunci când ai nevoie, îţi place să adormi în braţele celui iubit, îţi place să ai umăr pe care să plângi, îţi place să ai pe cineva căruia să i te destăinui.
Eh, cu copilu' e altă poveste. Problemele lui sunt prea mici ca să fie ascultate sau înţelese, îmbrăţisările şi pupicii se dau în somn, de dormit o face singur, fără sân, suzetă, biberon, tv, muzică, un alt suflet lângă el (ah, ma disperă părinţii oripilaţi că copilul lor NU ŞTIE să doarmă singur. wtf? ei ştiu? e ceva ce trebuie învăţat?), de plâns o face singur eventual pedepsit sau în time-out iar confesiunile lui sunt luate mereu in derâdere.
Şi cumva a îi da copilului timpul de care are nevoie pentru a îşi găsi singur echilibrul şi a se desprinde când se simte el în stare, ei bine asta e o doadă de slăbiciune, mama îl ţine legat în loc să-l împingă de la spate că oricum el nu poate/ştie.
Dragă Raluca, îmi eşti tare dragă, dar e musai să îţi schimbi ... rudele :))) E păcat ca toate sentimentele ălea minunate pe care le ai - şi foarte sănătoase - să fie puse sub semnul întrebării de vorbe aruncate fără a fi gândite.
Eşti o mamă extraordinară, ştiu, te-am văzut, te-am văzut super obosită şi am văzut cu te-ai purtat cu Matei atunci, când erai la capătul puterilor. L-ai tratat minunat, ca pe un copil, ca pe copilul tău. Chiar eşti o mamă minunată. Just do it :)
Diana, e o societate in care mentalitatea e ca trebuie sa-i adaptam pe copii vietii noastre, nu invers. E o societate adult-oriented, nu kids-oriented. Acolo e buba.
@ Diana - mersi mult de aprecieri, nu sunt sigura ca le merit, sunt doar o mama destul de impulsiva, care crede mult in instinct. cat despre rude, nu cred ca vreau sa le schimb, sunt multe lucruri bune legate de ele...trebuie doar sa le accept asa cum sunt, cu diferentele astea de vedere, in mare parte datorate diferentei de generatii.
nici noi, eu sau sotu', nu-i refuzam lui petru luatul in brate, ca si alte lucruri despre care noi credem ca ar contribui la sanatatea lui emotionala. daca pe cea fizica ne-am convins ca nu o putem tine prea bine sub control (vezi gradinita) am hotarit, tacit, ca macar filonul afectiv sa fie solid, pentru a face fata vietii de mai tirziu. rasfatul se vede uneori, dar nu stiu daca e consecinta fireasca a faptului ca e luat strins in brate. oricum, am detectat mai lulte tipuri de rasfat la copii, iar cel cu care ne-am intilnit noi e unul destul de superficial, usor de combatut cu vorba buna, deocamdata :)
raluca, nu cred ca vreuna din fetele/mamele de pe-aci face opinie prea separata de a ta, asa ca noi te sustinem ;) daca in timp se observa ca am gresit, o sa plingem una pe umerii celeilalte si ne vom sustine reciproc :)
Trimiteți un comentariu