Un post cam subiectiv

Ştiu că aţi fost şi voi acolo. Dacă nu aţi fost, atunci aţi citit păreri. Sau aţi văzut reportaje. Şi cu siguranţă v-aţi făcut deja o părere. Probabil nu mai aveţi nevoie şi de viziunea mea.

Dar pentru că sunt intoxicată de expresiile „SHOW TOTAL” şi “artista care se reinventează”, am zis că este loc şi pentru mine.
Nu îmi place să mă simt un purice, unul din cei 60 de mii...A fost prea mare. Nu îmi place să aştept fără rost o oră, pe linişte, în înghesuială...Din nou, purice...Îmi veţi spune că trebuia să îmi iau un bilet la tribună. Dar mie îmi place să dansez, să stau aproape de scenă, să simt pulsul spectacolului de aproape! Ei bine, nu am reuşit...Eram prea mulţi şi scena prea departe, iar eu am obosit de-atâta aşteptare ...

Da, probabil aveţi dreptate..sunt o fiţoasă. Nu îmi plac lucrurile atât de comerciale. Aşa cum nu îmi place să îmi fac cumpărăturile din mall. E prea mare. Prea mult plastic. Prea la vedere totul.
Îmi place un magazin mic cu haine pentru Matei pe Moşilor vechi, unde suntem primiţi ca între prieteni, suntem sunaţi când vin lucruri noi.

Vorbeam cumva de Madonna?...Ah, da, probabil că am nimerit greşit, nu eu eram targetul, nu am fost niciodată un mare fan, însă am vrut şi eu să văd un show total...Ştiam cumva că asta mă aşteaptă: spectacol cu mult sclipici, kitch (deh, e muzică pop), pupături între fete, puţină obscenitate în mişcări, dar nu mă aşteptam la atâta remixare, nici la discursuri moralizatoare anti-discriminare...Chiar nu era cazul. Părerea mea.

Şi încă ceva: cam pe la toate concertele la care am fost (mă gândesc la Pink Martini, Koop, Roisin Murphy, Thievery), m-am întâlnit întâmplător cu cunoscuţi, am dansat, ne-am bucurat împreună...ieri, chiar şi pe cei pe care i-am găsit, i-am pierdut repede, iar telefoanele nu ne mergeau...Aşa că, m-am simţit cumva singură, din acelaşi motiv: era prea multă lume, pentru mine.