Vacanţa noastră

Ne place imprevizibilul. Iubim surprizele. Ocolim convenţia şi rutina. All-inclusive-ul nu e pentru noi. Când am ales Croaţia ca destinaţie de vacanţă, nu ne-am gândit, nici măcar pentru o clipă, că vom ajunge acolo şi ne vom relua rutinele de acasă( plimbare-somn-masă-plimbare-somn), într-un loc nou. Pentru că, dacă ne-am fi gândit aşa, vacanţa noastră ar fi fost un chin.

Cum să ajungi la prânz acasă pentru somn, când tu eşti plecat la câţiva zeci de kilometri, să descoperi o nouă localitate, o nouă insulă superbă? Mă întreba cineva, pe marginea postului precedent, dacă am ales o destinaţie baby-friendly. Am răspuns afirmativ, pentru că noi toţi ne-am simţit minunat, deşi nu am avut parte de o vacanţă convenţională, cu toate facilităţile incluse. Am răspuns afirmativ, pentru că Matei era aproape tot timpul cu zâmbetul pe buze, cu ochii mari-mari, în toate părţile.

Şi da, dormea câte trei ore de zi. Majoritatea, în cărucior, pe plajă. Sau la noi în braţe, în autocare. Mânca excelent. De toate. La fel ca noi, pe la restaurante. A gustat peşte, calamari, chiar şi midii, toate i-au plăcut. Am dus cu noi două borcănele cu mâncare de bebe. Şi ne-am întors cu ele. Nici nu a vrut să le vadă. Voia să descopere şi el deliciile bucătăriei croate.

Cam aşa a fost în Croaţia: am plecat cu o singură valiză, în care am înghesuit lucrurile a trei persoane. Doar strictul necesar. Ne-am descurcat de minune.
Am văzut locuri încântătoate, un litoral cu multe feluri de plajă, pentru toate gusturile. Bineînţeles, majoritatea erau stâncoase, cu pietre, mai mari sau mai mici, pe care bineînţeles că Matei le-a gustat. Am explorat fundul mării, împreună cu tot felul de specii de peşti, care înotau liniştiţi, în jurul tău. Peste tot, plăcuţe ajutătoare, totul foarte bine marcat.
La final, câteva sfaturi pentru amatori: pe cât e de frumoasă, Croaţia e o destinaţie destul de piperată. Din câte am înţeles, întreaga lor economie se sprijină pe turism, pe care însă îl stăpânesc la perfecţie. Fiecare locşor, fiecare ruină, totul e pus în valoare. Orice sătuc trebuie să aibă o stradă a uleiului de măsline sau câteva trasee de bicicletă sau de trekking.

Un must-have: opincuţele de scuba, dacă nu vreţi să vă răniţi picioarele pe plajă sau în apă (după cum a păţit-o Ştefan). Nu vă îngrijoraţi, le găsiţi de vânzare peste tot.
Dacă doriţi să folosiţi autobuzul, ca mijloc de transport, vă recomand să vă faceţi abonament, altfel cheltuiţi o căruţă de bani cu el.

Nu vă înţepeniţi într-o singură locaţie. Chiar dacă în aparenţă păreau asemănătoare, fiecare localitate are farmecul ei aparte. Să faceţi tot posibilul să ajungeţi la Rovinij. Chiar dacă este cea mai scumpă, este superbă. Aduce a Veneţia, combinată cu San Marino.

Dacă eşti vorbitor de engleză, s-ar putea să rămăi puţin descumpănit că, într-o ţară care se bazează atât pe turism, şoferii de autobuz vorbesc doar croată şi mai sunt dotaţi şi cu câteva noţiuni de italiană, pe care o vorbeşte însă cam 90% din populaţie, dacă nu şi mai mult. Asta nu e de mirare, ţinând cont că Istria, zona unde am fost noi, a stat câteva sute de ani sub stăpânirea veneţienilor, şi până de curând a existat o importantă minoritate italiană.

Vă recomand cu căldură să ajungeţi acolo! Chiar dacă sunteţi nevoiţi să schimbaţi două avioane şi două autocare. Şi faceţi-o în compania unor buni prieteni, la fel ca noi. E mult mai distractiv, pentru toată lumea, mai ales pentru copii.
Imagini de final – siestele lui Matei de pe plajă: