miercuri, 12 mai 2010

Adevărata măsură a lucrurilor

A doua zi după ce s-a născut, o asistentă îmi comunică, cu o mutră vădit îngrijorată că băiețelul meu are o mică problemă din naștere... După ce îmi explică exact despre ce este vorba, văd că rămâne profund contrariată de reacția mea și o întreb: "E ceva rezolvabil, nu?", la care îmi trântește cea mai halucinantă replică posibilă: "Bineînțeles, e nevoie doar de o mică intervenție chirurgicală, mă gândeam doar că veți fi supărată că JUCĂRIA dumneavoastră NU E PERFECTĂ". ?!?!

Săptămâna trecută s-a rezolvat totul, după o intervenție chirurgicală și o spitalizare de câteva zile la Budimex.

Stop! Vreau să vă înlătur de la început eventualele sentimente de milă: nu, nu a suferit, l-a durut puțin dar a primit imediat calmante, a fost bine-dispus pe toată perioada spitalizării noastre, a luat cumva totul ca pe o joacă.

Am vrut neapărat să vă împărtășesc experiența noastră, pentru că vine în contradicție cu toate poveștile despre spitalele de stat pe care le-am auzit: condițiile în care am stat au fost excelente - totul curat, proaspăt renovat, televizor în cameră, asistente drăguțe și blânde. Cât despre doctor... jos pălăria!

Partea întunecată, sfâșietor de tristă a poveștii mele, îi privește pe toți acei copii mici cu niște probleme imense pe care i-am întâlnit acolo... și pe mămicile lor, care își înghițeau lacrimile și își îndreptau spatele ori de câte ori puii lor se trezeau din somn, pentru că nu doreau să le vadă îngrijorate.

Mămica lui Bogdan m-a abordat când așteptam să iasă Matei din operație. După ce mi-a spus povestea lor, m-a rugat să nu fiu îngrijorată... vă jur, am simțit că mă rup în două - tocmai ea să îmi spună mie asta, eu care eram acolo pentru ceva relativ simplu... ea știa mai bine decât oricine că a aștepta să îți aducă puiul din operație nu e ceva tocmai ușor, indiferent de natura acesteia, mai ales când sub ochii tăi se scurgeau, la intervale relativ regulate, tărgi cu alți copii încă sub efectul anesteziei, care au fost operați în paralel cu al tău...

M-au schimbat aceste zile petrecute acolo, m-am făcut să apreciez altfel tot ceea ce am și sper ca de acum să fiu suficient de înțeleaptă încât să tratez un guturai ca pe un simplu guturai și nu ca pe cataclism planetar.

Și încă ceva: limitele unei mame sunt muuult mai departe decât vă vine să credeți, e ceva ce nu doresc nimănui să testeze.

Simt că încă nu mi-am găsit cuvintele pentru tot ceea ce am trăit în ultima săptămână... vreau neapărat să fac ceva pentru Bogdan și pentru alții ca el, copii la care le-a intrat deja suferința în sânge.

7 comentarii:

oana spunea...

nu am vorbit niciodata pe blog despre sxperienta noastra cu Matteo si nici nu cred ca o s aintru vreodata in detalii.ai dreptate.E greu sa gasti cuvinte ca sa redai exact prin ce treci cand copilul tau vine operat la doar doua zile dupa nastere iar in urmatoarele trei luni mai sufera alte doua operatii.
Perspectiva asupra tuturor lucrurilor se schimba total.
multumim lui Dumnezeu ca a existat un MEDIC!

Simona spunea...

Imi pare rau ca a trebuit sa treceti prin asa ceva si imi pare bine ca a trecut. E cutremurator sa iti dai seama de partea aia pe care nu o stiai a lumii, in care copii mici si nevinovati sunt bolnavi si sufera, nu vei mai fi niciodata la fel dupa ce ai vazut-o.
Parere personala: asistenta care ti-a spus ca ai putea fi suparata ca jucaria ta nu e perfecta merita o palma. Doar asa, de principiu.
Si inca o parere personala, despre link-ul pe care l-ai atasat, de ce in romaneste se spune ca hipospadias e o boala? Suna stupid, e o deformatie congenitala, dar nu te nasti "bolnav" de hipospadias... Ma rog, multe lucruri sunt vazute ca "boli" cand nu ar fi cazul, asa ca nu ma agit...
Sanatate si pupici lui Matei!

raluca spunea...

Simona, e buna precizarea ta, nu sesizasem termenul, pentru că eu nici măcar pentru o secundă nu am văzut-o ca pe o boală. mulțumim de pupici și cum spuneam, incursiunea mea acolo a fost ca un duș rece care m-a ajutat să văd mai bine multe lucruri.

stanca spunea...

Da, am fost si noi internati o data pentru o gastro-enterocolita care mie mi s-a parut a fi atunci sfarsitul lumii. Si n-a fost. In skimb cred ca e pentru mmulte mame care, asa cum zici tu, numai ele stiu de unde au puterea sa le zambeasca copiilor cand se trezesc. Ma bucur ca sintei bine. Ma bucur ca sintem bine. Va pupam.

Razvan spunea...

Toata admiratia pentru felul in care ati tratat "Adevarata masura a lucrurilor". Mi-a placut cum ati reusit sa treceti peste interventia chirurgicala "in joaca". Sanatate maxima si tot binele din lume!

runbaby spunea...

Raluca, imi pare rau pentru problema si ma bucur ca s-a rezolvat repede si simplu. Ma gandesc (si nu e mai mult decat un gand) ca poate totusi dosarul medical al lui Matei n-ar trebui sa fie public pe Internet inainte ca el sa poata consimti cu discernamant la asta.

raluca spunea...

miruna, ai dreptate...voi da jos postul asta. faza e ca am venit din spital incarcata de atatea feeling-uri incat am simtit acut nevoia sa zic povestea asta. acum dupa ce toate s-au asezat, intr-adevar, nu mai vreau ca era sa fie aici: chiar mersi ca mi-ai deschis ochii.

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin