joi, 24 februarie 2011

Problema trusoului

Știu cu certitudine că ați primit fiecare dintre voi, gravide sau proaspete mame, o groază de indicații prețioase despre ce trebuie și ce nu trebuie să faci cu copilul în prima parte a vieții lui de la vecina curioasă din lift, de la mătuși bune sau zgipțuroaice sau colege și cumnate invidioase.

Cum că e bine să ții bebelușul înfășat căci astfel va avea picioare strâmbe, că bebelușii trebuie îmbrăcați gros și ținuți în camere hiper bine încălzite , că nu trebuie tăiat părul bebelușului până la împlinirea unui an și nici unghiile lui cu foarfeca tot până atunci ci trebuie trebuie roase de mama...

Mă opresc aici, sunt multe și absurde, nici nu merită să le menționez, poate dau idei:)

În aceeași categorie aș încadra și ultimul pe care l-am primit și care a fost ceva complet nou, cum că e total contraindicat să dai copilului nou-născut până la botez haine deja purtate de alt bebe, nici măcar de fratele lui. Nu am întrebat exact care ar fi consecințele unui asemenea fapt necugetat, mai ales că eu l-am îmbrăcat și pe Matei cu haine primite, încă din primele zile.

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar eu în prima fază credeam că voi avea acum o fetiță. De îndată ce am corectat informația, m-am confruntat cu o groază de persoane îngrijorate că aș fi dezamăgită. Pentru că am hotărât să nu mă supăr pe nimeni, am luat mereu în glumă toate aceste discuții, iar principalul meu argument era că, măcar așa, voi putea folosi toate lucrușoarele de la Matei.

Ei bine, surpriză! Ca o gravidă care se respectă, uitasem total că eu, în primii doi ani, eram așa de încântată de hainele mici și simpatice de bebe, încât le-am dat mai departe la alți pitici, să se bucure și alții de ele. Așa că acum, când am scormonit după zestre, am constatat că e mult mai subțire decât mă gândeam. Și cine mă mai crede acum când spun că nu prea am lucruri pentru Pavel?

E clar că ne vom descurca cu mai puțin, acum cunoaștem rețeta, dar totuși mă va durea puțin la buzunar, mai ales că acum plănuiam o redistribuire a resurselor în alte direcții( scutece textile, multe produse bio). Proiectele astea le voi amâna puțin, promit să nu le abandonez, mărturisesc că problema scutecelor textile mă doare cel mai tare.

Vă spun aici, sincer, că nu cred în sfatul cu hainele folosite, iar dacă aveți un cărucior în stare bună deja folosit de care vreți să scăpați, suntem dispuși să îl achiziționăm noi (ce bine ne-ar prinde acum un talcioc urban pentru copii... ).

Bineînțeles, circuitul lucrușoarelor în natură va continua:)

9 comentarii:

diana spunea...

intreb acum de cele doua carucioare si sacii de hainute, sa vad pe unde sunt. si revin pe mail sau aici, daca nu l mai identific.

raluca spunea...

Diana, mersi, te sun eu oricum sa vorbim de warp-ul ala!

Bogdana spunea...

iar noi doua o sa impacam utilul cu placutul sambata viitoare, numai sa imi aduci aminte sa iti dau pachetul. carucior, as you can imagine, detin doar unul si e utilizat la maxim :)

adra_bell spunea...

tot am dat. Nu-i bai, Eva e fetita nsacuta iarna, baietelul se va naste vara, deci hainele nu-i veneau oricum. Caruciorul si scoica le recuperez.

Tot la Giulesti nasti? (scuze de intrebare, adevarul e ca nici eu n-as renunta la Celus, la privat cu el nu-mi permit, dar mi-e frica sa pic pe mana cine stie cui)

raluca spunea...

@Bogdana - bai mersi, chiar nu ma gandeam ca tu ai chestii de dat, tinand cont ca il ai pe Radu pe rol. Sa speram ca Pavel va tine cu planul nostru de a ne vedea si nu se grabeste sa ne intalnim pana atunci:)

@adra-bell - nu, voi naste la Cantacuzino. Celus isi lasa toate gravidele care nu pot/vor naste la privat cu el pe mana lui Dragos Dobritoiu, cel cu care l-am nascut si pe Matei si de care am fost foarte multumita. Asa ca daca alegi sa mergi cu Celus, vei pica pe maini bune.

Delia spunea...

da, era bun un talcioc, ce-i drept, dar il facem dupa aprilie si poate gasim si atunci lucrusoare.
hainute mai am si eu primite, de new born, sa imi zici dc te ajut cumva.
cat despre cumparat, am cumparat doar cateva body-uri si camasute pentru maternitate de la magazinul "Piticot" din Unirii, sunt super bune si bumbacite dar si f bune la pret.

raluca spunea...

hai ma Delia, cu ce sa ma ajuti tu, ca ai la fel de multa nevoie ca si mine?

Anca spunea...

Vine nasa lui Matei cu intariri. Atat ii trebuie, sa se dea liber la rasfat cu haine de bebei ca e prima in magazinele de copilasi.O sa incerc, asadar, sa fiu de ajutor. Pup bebe Matei si burtica detinatoare de bebe Pavel

raluca spunea...

Anca draga, te pupam si noi si abia asteptam sa te mai vedem, nu neaparat cu haine:)

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin