luni, 19 martie 2012

All They Need Is Love!


Vreau să îi contrazic pe toți cel care spun că nu au bani pentru încă în copil. Și care văd copilul ca pe o gaură neagră în buget. Vin să vă spun că se poate și altfel. Vin să vă spun că eu lunar, nu cheltui aproape nimic pentru Pavel. Aproape nimic, pentru că nu vreau să pun la socoteală sticla de jumătate cu apă plată, pe care mi-o cumpăr mie, când merg cu el în parc. Sau perechea de jambiere, pe care o iau pentru că sunt frumoase, nu pentru că am neapărat nevoie de ele.

Să detaliez puțin afirmațiile mele scandaloase. În general, responsabili pentru gaura din buget sunt scutecele și laptele praf. După cum știți, la mine astea nu există. Am investit în scutecele refolosibile cam trei milioane jumate la început și ...atât. Cum rămâne cu factura de curent electric folosit de mașina de spălat? Păi ea ar fi fost aproape la fel, cu ele pun în plus o simplă prespălare, după care înghesui alte rufe(albe sau colorate), peste. Mai mult sau mai scump detergent? Nope: mă înțeleg de minune cu nucile de săpun, care costă vreo 50 de lei pentru juma de an. Balsam? Nu folosesc, e-nlocuit cu oțet.

Mai departe: hainele sunt reportate de la Matei, la fel și jucăriile. De-un an de zile de când e cu noi, i-am luat cred un set de patru body-uri. Atât.

Ce să vă mai spun? De mâncare? Aici amu crescut puțin cheltuielile: dar nu pentru că îi cumpărăm lui în special delicatesuri bio, ci pentru că am schimbat puțin ceea ce consumăm noi toți. Vă amintiți probabil din articolele despre diversificare, vă spuneam că pisoiul nu acceptă niciun fel de pasate sau alte invenții pentru bebeluși. Nu. El vrea la fel ca noi și asta primește. În continuare, laptele meu e baza, restul mâncării e tratată cu multă voioșie, tratament care o face să ajungă nu o dată, lipită pe pereții înconjurători.

Și încă câteva mici amănunte: cremă de fund nu folosim, tot datorită scutecelor, nu am avut probleme cu eritemul. Șervețele umede? Nu folosesc deloc. Apa e soluția. Îl spăl direct. Am spus pas și la alte device-uri, gen premergător sau sterilizator. Nici nu mai știu exact ce se mai folosește, sincer.

Igiena personală: vă mărturisesc că atât de celebra băiță zilnică... la noi nu e chiar zilnică. Și-atunci când e, folosim o loțiune de spălat pentru corp și păr, luată de la DM, aceeași cu care îl spălăm și pe Matei. Cremuțe și alte uleiuri? Nu avem? Păi nu. Chiar și dermatita atopică din primele luni am tratat-o homeopatic.

So, zero costuri, satisfacție garantată:)

Probabil că acum vreți să știți ce fac eu cu indemnizația pe care mi-o dă statul. Nu fac nimic, pentru că ea nu există. Între cei doi copii nu m-am întors sa niciun servici, fiind deja însărcinată, deci am rămas puțin pe dinafară. Dar nu ne plângem: a fost alegerea noastră, pe care nu o regretăm defel.

Departe de mine dorința să mă laud cu ce am scris mai sus. Vreau doar să vă împărtășesc experiența noastră, pentru că ne deranjează valul de reclame agresive care vor să convingă eventualii viitori părinți că un bebeluș are neapărată nevoie de tot soiul de obiecte ca să crească sănătos și fericit. Wrong!

Da, puteți să spuneți că sunt extremistă, nu trebuie să faceți ca mine, alegeți o cale de mijloc și tot ați redus puțin amprenta de carbon a copilului vostru:) Cât despre sănătate, asta nu vă mai zic acum...

18 comentarii:

Nela Mihaescu spunea...

Asa e, nici noi nu investim prea mult in Alex. In afara scutecelor (noi suntem pe cele de hartie), cateva body-uri si atat. Restul, de la Ana.
Si ii sta asa frumos in unele body-uri fucsia! :))

Andreea spunea...

Foarte fain articolul! Intr-adevar, am ajuns sa ne complicam viata inutil cand vine copilul si chiar dinainte. Consumismul asta nascut din marketing-ul agresiv ce incearca sa ne convinga ca nu suntem parinti destul de buni daca nu avem aia sau cealalta...
Lista obisnuita cu lucruri care iti "trebuie" este luunga, dar de fapt poti taia de pe ea o multime de chestii. Noi, de exemplu, scandalizam lumea cu ce NU am luat si nici n-o sa luam: patut, carucior, premergator, sterilizator, biberoane, lapte praf, pompa de muls, scutece de unica folosinta, masa de infasat, crema pentru iritatii, gel de dus si sampon, lotiune de corp. Sigur am uitat ceva. :)
Am investit in scutece textile ca si voi, am luat unt de shea si ulei de migdale pentru cand o fi nevoie de hidratare extra, prosoape pe post de servetele umede, prosoape normale pentru baie, bucati de finet multifunctionale, detergent ecologic si economic (o sa incerc si nucile, pe care le-am cam abandonat in ultima vreme).
Am primit un wrap elastic si-un un sling cu inele, o scoica pentru masina si muulte hainute frumoase, abia purtate.
Urmatoarea "mare cheltuiala" va fi probabil un SSC, pe la 6 luni.
Pana atunci, suntem pregatiti si cu bugetul nezdruncinat.

Anonim spunea...

Daca primul copil a avut totul nou si frumos, al doilea de ce sa nu aiba la fel? Ma refer in principal la hainute.

Din perspectiva ta e tare frumoasa povestea, dar nu toate mamicile pot sta 2 ani acasa, eu a trebuit sa ma intorc cand bebe avea doar 6,5 luni...nici nu incepusem diversificarea. (am aflat joi ca de luni trebuie sa ma intorc) L-am trecut instant pe lapte praf, in 2-3 sapt s-a dus si lactatia, s-a autointarcat. Si cand nu vrei sa lasi coplul la bunicii nepensionati, aflati la 300 de km distanta, uite ca ai deja o cheltuiala lunara majora.

mara spunea...

Cu ce fel de "nuci" speli tu?

MihaelaMaria spunea...

Felix e mandru cand imbraca hainele lui Horica, inclusiv chilotii:)). In alta ordine de idei vreu si eu nuci de sapun pt spalat , de unde iau?

raluca spunea...

@Anonim - eu nu spuneam ca e o poveste frumoasa. E doar povestea MEA. Sunt alegerile noastre, asumate intru-totul. Normal ca sunt multe povesti diferite. Noi am facut asa cum am considerat ca e mai bine pentru toata lumea. Am taiat de acolo de unde am considerat ca se poate. Hainele? Chiar niciun regret'. Habar nu va avea el cand va creste cu ce pijamale l-am imbracat cand era bebelus:)

raluca spunea...

Eu am luat cred de aici: www.nucidesapun.ro. Mai sunt si alte magazine pe net care au. Parca se gasesc la tot lantul Naturalia, Mara. Stiu ca e unul aproape de Obor. Poti sa intri pe linkul de mai sus, afli o groaza de chestii despre ele. Stiu insa si lume care nu a fost multumita de cum spala, trebuie incercate.

Andreea spunea...

Legat de nucile de sapun: intr-adevar, nu le poti compara cu un detergent obisnuit cu cine stie ce adaosuri chimice pentru scoaterea petelor.
Insa le poti creste puterea de curatare cu adaosuri naturale: bicarbonat de sodiu, solutii ecologice de scos petele, sare pentru pete (utile mai ales pentru rufele albe).
Nu au decat un vag miros de nuca, deci n-or sa iasa hainele frumos parfumate. Dar poti adauga un balsam natural sau ulei esential, in functie de ce anume speli.
Eu am gasit la un magazin de pe langa Piata Amzei mostre pe care le poti folosi de 2-3 ori (fiecare doza de nuci se poate refolosi asa). Mi s-au parut utile. Daca nu gasesti, poate iti "imprumuta" cineva o mana de nuci sa le-ncerci.

mara spunea...

aha, aha, interesant. nu știam că există așa ceva. o să încerc, clar.
thanx :)

g.cojocaru spunea...

cat de adevarat! :)

Ceska777 spunea...

In mare ai dreptate. In primii ani nu e foarte costisitor un al doilea copil. Dar creste si el ca si primul. Si poate are piciorul mai mare ca Matei si ii trebuie si lui papuci noi caci oricum nu e recomandat sa poarte pantofi deja deformati de un alt picior. Daca la masa nu se simte o gura in plus cum se zice in popor se simte cand il dai la gradi ca platesti si pentru el, daca il dai la sport, un altul decat cel pe care il face Matei, ai cheltuieli extra. Daca Matei vrea sa faca chitara si Pavel pian? Ce zic eu acum sunt chestii ce pot parea absurde si nu ar trebui in ultima instanta sa impiedice pe nimeni sa mai faca un copil sau mai multi. La noi s-a hotarat vom avea copil unic fiindca nu ma pot acomoda cu riscurile unei noi sarcini si nu am curaj. Asta e! Si stiu ce pierde copilul meu fiindca nu va avea frati/surori caci la parinti am fost trei fete cucuiete. Voi incerca sa compensez altfel.

sultana spunea...

ma bagasem sa comentez ca nu-ti pot da dreptate de la cap la coada, si vad ca a facut-o si ceska :)
ce te faci cind vor creste? acum petru e la virsta la care ar trebui/vrea sa faca si muzica, si inot, si fotbal, si teatru, trebuie dus si la mare, si la munte (salina), si culturalizat, pe linga asta ii platim si gradinita, va urma scoala, tabere, extracheltuieli la greu. deja nu stim cum vom acoperi toate astea, daramite inmultite cu doi? in conditiile in care creste ca din apa, de ex. adidasii si blugii din noiembrie nu-i mai vin acum, in martie. traim niste vremuri de instabilitate financiara crunta, si de la an la an a fost mai rau. deci cu regret, deocamdata si noi spunem pas. daca ar fi sa cistig la loto, sau macar sa am siguranta unor extra cistiguri de durata, primul lucru pe care l-as face ar fi inca un copil:) deci si banii sint o problema. banii, timpul si viitorul incert. la modul cel mai realist, nu am putea creste inca un copil fara sa facem rabat la calitatea vietii, si asa la limita decentei.

raluca spunea...

Cesza, Sultano, ii pare rau ca v-am indus in eroare:) Chiar nu as fi vrut sa se inteleaga faptul ca traiesc cu impresia ca un al doilea copil nu inseamna extra cheltuieli asa toata viata:) Nu, eu voiam doar sa va impartasesc experienta mea la sfarsitul acestui prim ann din viata lui Pavel. Nu planuiesc sa il incalt cu papucii lui Matei pe viitor. Aveti dreptate sa ma trageti de maneca, primele propozitii asta sugereaza, ca ma gandesc ca asa va fi mereu:) Da, stiu ca nu ii voi oferi lui Matei toate lucrurile pe care i le-as fi putut da in absenta lui Pavel din peisaj, dar sper ca le vom da destule amandorura. Va spun inca un lucru, din perspectiva copilului care si-a dorit un frate toata viata, dar nu l-a primit exact din ratiunile spuse de voi. Am suferit groaznic, as fi renuntat la orice pentru un frate...si la tabere, si la mare sau munte. Mai cred ceva, tot din perspectiva copilului singur la parinti: daca le primesti pe toate, parca nu le mai apreciezi la justa valoare, parca un cadou nu iti mai face asa mare bucurie... In fine, e de dezvoltat, ideea mea aici e asta, ca avem tendinta sa cheltuim prea mult in primul an, ca lucrurile se pot reduce considerabil, indiferent daca exista stocuri de la un alt copil:)

alina spunea...

Raluca, subscriu 1000% la ultimul tau comentariu. :) (nu ca postarea nu mi-ar fi placut oricum!)

Bijuterii spunea...

Da, stiu parinti care au doar un copil si nu intentioneaza sa mai faca unul si caruia ii cumpara atat de multe prostioare ca nu mai incap in casa. Haine pa care nu o sa apuce sa le poarte niciodata, jucarii care il lasa indiferent, mai multe carucioare decat are nevoie (de ce ai avea nevoie de mai multe?...) etc. Parca vor sa compenseze prin toate astea lipsa prezentei lor fizice langa copil.

Gabriela spunea...

Aoleu,nu mai face astfel de afirmatii ca or sa reduca astia la 0 toate alocatiile:DNici eu nu am cheltuit cine stie ce cu Sasha.Noroc ca avem cam de toate pastrate de la sora mai mare.In rest nu am mai avut nevoie de nu stiu ce patut,carut,leagan cu o mie de triluri de pasarele si masaj,premergatoare si alte prostii.In alta ordine de idei,cred ca poti sa iti gasesti o gramada de scuze ca sa NU faci copii.Daca ii spui cuiva ca nu are nevoie de pat,carut si lapte praf pentru un nou-nascut ,te trimite la nebuni direct:))

Va pupam, Gabriela

Ceska777 spunea...

Eu am observat o chestie ciudata. Sotul are un frate cu cinci ani mai mare, diferenta de varsta care nu i-a tinut foarte aproape. Cand sotul mergea si incepea sa vorbeasca ca lumea cumnatul meu era la scoala. Au doua verisoare care au fost copil unic, amandoua. Una tocmai de asta a vrut musai doi copii si ar face si un al treilea daca s-ar mai putea. Cealalta inca nu e casatorita, e artist, se invarte prin lume inca.
Sotul si fratele lui au fiecare cate un copil desi ei nu au crescut singuri iar verisoara copil unic a vrut macar doi copii.

Otilia Mantelers spunea...

Vai cemult mi-a placut cum ai scris tu, Raluca! atat de adevarat! si eu am avut mereu acelasi feeling cu tine, dar tu ai povestit si exemplificat atat de frumos! Felicitari, Raluca!

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin