Puțină matematică, iarăși

În parcul mult iubit, pe unde îmi plimb io plozii de vreo patru ani, văd de câteva luni un cuplu. Și îl văd la fel, zi de zi. El cu o mână împinge căruciorul și cu cealaltă o ține pe ea. În cărucior o fetiță, acum în funduleț. Cuminte foc, nu zice niciodată nici pâs. Ei merg mereu cu-aceeași cadență, prinși parcă în aceeași poveste. Eu de pe banca noastră(mda, aceeași bancă, de multe luni), înconjurată de plozi gălăgioși, de biciclete și de mame vesele, la fel de zgomotoase ca plozii, mă uit amuzată la ei. Mereu. Și am tot stat să mă gândesc de ce mă zgârie imaginea asta idilică. Ce nu e ok acolo. Doar sunt doi oameni care se iubesc mult, romantici. Nu? Ei bine, să vă zic ce anume mă deranjează: ecuația.

Ecuația lor e ceva de genul: "(Unu plus Unu) virgulă Unu egal love". Mda, asta nu e nicio ecuație... Ar trebui să fie altfel, nu? Ar trebui să fie "Unu plus Unu plus Unu egal love".

Da, presupun că nu sunt foarte coerentă, dar asta e buba acolo: că nu au băgat copila în bula lor de dragoste. Asta simt eu, poate mă înșel. Dar nu am văzut chiar nicio interacțiune, never. Băi, ceva nu e în regulă acolo.

Cel mai cool

Nu-i așa că e cel mai cool accesoriu? Și e universal, merge la fel de bine la tătici ca și la mămici. Da, vorbesc aici de copil purtat evident. :)

Iar pozele astea sunt de acum o săptămână. De atunci, am mai renunțat la textilă. Acum, ținuta în marsupiu e body cu mânecă scurtă și scutec. Atât. Suficient.

Oh, să vedeți ce mândră sunt când văd cum întorc fetele capul după soțul meu cel cool! :)

Și pentru cunoscători, în prima poză tati făcea Geocaching :)

Ca un leu în cușcă

Remarcați vă rog caninii exemplarului...





Și acum că v-ați dat seama, săriturile la "Țup Țup" din parc sunt de mare angajament, probabil singura variantă reală dacă vrem să consumăm chiar toată energia:)

La joacă, de sărbătoare

Pentru că, anul ăsta, sărbătorile noastre au fost cu jumătate de normă din motive de alăptare/oboseală, nu ne rămâne decât să vă arătăm niște imagini nemuritoare luate în parcul unde ne-am întâlnit cu jumătate de București în prima zi de Paști.

Eroul principal este Matei, din ce în ce mai mare și mai vesel.












Și iat-o și pe cloșca cu puii de aur:




Și ați văzut bine, Pavel e alimentat chiar peste tot:



Sper că ați avut parte de niște niște sărbători luminoase!

UnAlta

Cumva, în sfârșit am găsit rostul pozelor de mai sus. Le pun cu gândul la Sabina și a ei :"Lăsați-vă copii să greșească", cu urmatoarea legendă:

1.e supărat, să știe toată lumea!

2.hmm...parcă e mai bun cel de la noi din parc....

3.și apoi...a mâncat-o

4. și 5. vorbesc de la sine

Da, știu că Sabina mergea puțin mai adânc în articol, dar e comment-ul pe care vreau eu sa îl las:)

Înapoi la rădăcini

Da, ne-am întors în parcurile noastre de suflet - Icoanei și Ioanid și am probat noul obiectiv mult-visat.

După postarea precedentă pe care îmi vine non-stop să o șterg, am simțit nevoia să aduc un aer proaspăt, de primăvară și pe blogul ăsta.

Preferatul meu

Mărturisesc că am o simpatie specială pentru el, mai ales de când am aflat că nu îşi arată niciodată faţa. Nu ai nici o şansă să îl prinzi în flagrant, în timp ce încearcă să îţi îndese o portocală în pantof. Îmi place mult anonimatul lui

Mi se pare că locul lui a fost cumva uzurpat de către Moş Crăciun. Pănă şi numele(Santa Claus) i l-a cam şutit. Ce să mai spun de obiceiul cu cadourile în pantofi...Ei, dar trebuie să recunosc...doi e mai bine decât unul singur, deşi mi s-ar părea mai corect să nu vină chiar aşa, unul după altul.

Nu vi se pare o idee mai bună că unul să ne onoreze cu prezenţa undeva prin iunie sau august, când copiii duc puţin lipsă de motive de cadouri? În plus, aşa nu ar mai fi nevoie ca Moşu să vină pe placa de surf În Australia de exemplu...ar veni şi el prin nămeţi, ca tot Moşu!

M-am documentat puţin şi am mai aflat nişte lucruri chiar drăguţe despre Moşu meu preferat. De exemplu, am aflat că este o perioadă a anului cand lumea se întoarce, de aceea există în toata luna noiembrie o grămadă de ritualuri magice (Noaptea Strigoilor şi Săntandrei). Apariţia lui Sân' Nicoară aka Moş Nicolae pune capăt dezordinii şi aduce lumea pe făgaşul ei (începutul de an nou în tradiţia geto-dacă era chiar în această perioadă).

Mi-am adus aminte cu nostalgie şi de crenguţa aurie sau argintie pe care o lasă împreună cu cadourile lui. La mine în Cluj era obligatorie. Şi nu, nu are nici o legătură cu joarda de bătaie, nici un cantitatea de cuminţenie existentă în casă! Ele simbolizează nişte ramuri care urmează să înflorească...

Mi-o doream întotdeauna cât mai mare şi mai stufoasă şi nu ştiu voi cum faceţi(făceaţi) dar eu postam cizmele fiecărui membru al familiei pe marginea ferestrei, că doar pe acolo trecea Moşu...



"Băieţi fiţi pregătiţi...am auzit că Moş Nicolae nu îşi mai permite ajutoare...va trebui să ne împrietenim şi noi cu Rudolf şi băieţii lui, că altfel intrăm şi noi în şomaj!"

O zi frumoasă

Pentru că avem multe de recuperat la capitolul ieşirilor şi pentru că a fost aşa o zi frumoasă, am înşfăcat copilul şi aparatul foto şi am petrecut prima parte a zilei outdoor.
Am găsit totul aşa cum l-am lăsat înainte de arestul forţat la domiciliu, doar că şi-a cam schimbat culoarea:

Din lumea celor care nu cuvântă...

sau, Matei şi zburătoarele

Unora le place

Lui îi place să adulmece cărţi noi, ei îi place să mănânce merele cu tot cu cotor. Virtual, îi cunoaştem de ceva vreme: vor avea şi ei un Matei, în curând.
Pentru că ne-am mirosit ca fiind din acelaşi film, am organizat o întâlnire week-endul ăsta, face a face, în parc. Totul a ieşit ca la carte, iar impresiile le puteţi citi aici.

La întâlnire, am venit fiecare cu ce-a putut: ei cu o dihanie prietenoasă albastră, pe care Matei o plimbă neîncetat, în toate vehicolele din dotare, iar noi cu un Curs despre alăptare, marca Ana Culcer.
Însă în stilul caracteristic, nu am verificat carcasa Cursului, unde s-a strecurat din greşeală, alături de alăptare şi un film: Soylent Green...nu tocmai nimerită asocierea...

În aceeaşi ordine de idei, astăzi am primit un mesaj de la cineva căruia i-au plăcut Lucrurile mărunte şi a scris despre ele aici. Mulţumim.

Din parc în parc

Pentru ca Andreea şi Ruxi sunt plecate la Bran, Gabi la Cheia, am cam rămas singuri prin Ioanid. Şi nu ne prea place...
Aşa că am hotărât să vedem puţin cum e şi prin alte locuri: Tineretului, Cişmigiu, Amzei...Şi aventura continuă.

Dar vă spun sincer: Nicăieri nu-i ca acasă!

Cel mai neprietenos loc

Mda, cred că am găsit cel mai neprietenos parc din Bucureşti.. Îmi pare rău să o spun, dar este vorba despre părculeţul din curtea bisericii de la Popa Soare, primul parc în care m-am plimbat cu Matei, locul unde ne-am făcut primii prieteni.

Acolo se poate vedea cât de nocive pot fi răutatea şi prostia.
La prima vedere, totul era într-un fel, idilico-bucolic: Un loc maare, cu multă verdeaţă, răcoare, păsărele, în care copilaşii alergau fericiţi, departe de maşini şi agitaţie.

Apoi, pe nesimţite parcă, preotul paroh a început o operaţiune ciudată de îndepărtare a mămicilor cu copilaşi.

În prima fază, a scos toboganul. Apoi balansoarul.

Cred că dacă ar fi putut, ar fi închis şi poarta, cu un lacăt mare. Problema era cu enoriaşii care ar mai fi vrut să spună o rugăciune, în timpul zilei. Aşa că, dacă tot nu o pot închide, măcar să o lase laarg deschisă. Poate poate o ia la fugă un prichindel în mijlocul drumului...Am făcut imprudenţa odată să o apropii, Matei are tendinţa să cam părăsească incintele...Tanti de la biserică m-a certat groaznic şi m-a pus să promit că nu se va mai întâmpla.

Ni s-a făcut apoi o nouă observaţie. Să nu mai lăsăm copiii pe preşul de la intrare în biserică cu vehicole de gen carucioare, triciclete, maşinuţe, pe motiv că "lasă dâre". Ca nişte melci.

Iar asta nu e totul.
Ieri au acoperit şi groapa de nisip cu pământ. Vor să planteze flori acolo. Să fie frumos. Era ultimul colţişor Child-friendly de acolo...

Astăzi, omul de pe lângă biserică, a desfundat un canal. Mâlul împuţit l-a aruncat peste fosta groapă de nisip, iar capacul l-a lăsat deschis..să se aerisească...

Totul a devenit extrem de distractiv acum. Trebuie să ai grijă să nu fugă copilul în stradă, să nu cadă în canal, să nu calce pe preşul de la intrare, să nu umble la mâlul din groapa cu nisip.

Şi totuşi, ne încăpăţânam să stăm acolo. Alt parc în zonă nu prea este, iar parcul nostru e mai departe, mi-e greu să ajung de două ori pe zi pe căldurile astea.

Eu care credeam că dorinţa preoţilor e să atragă lumea la biserică, nu să o gonească...

Şi da, preotul are doi copii, unul chiar e pe cale să împlinească un anişor.

Parcul nostru

Pentru că ne petrecem acolo juma de existenţă, pentru că ne place la nebunie, pentru că ne-am făcut o grămadă de prieteni mari şi mici, declarăm parcul Ioanid - parcul NOSTRU!

În continuare, lăsăm imaginile să vorbească. E o selecţie cam mare, dar zic că merită.