Atenție! Purtatul creează dependență

E Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați și eu vreau să vă povestesc despre o dependență. O dependență care apare la... mămicile care aleg să își poarte copiii.

Vorbesc serios, devii dependentă. Dependentă de liniște pentru că brusc copilul tău nu mai plânge de oboseală înainte să doarmă. (Pățeam asta la Matei când eram cu căruciorul la plimbare că plângea până să adoarmă preț de vrei trei străzi; foarte nesănătos pentru creierii mei.)Devii dependentă de mobilitatea/libertatea pe care brusc ai câștigat-o - poți să ajungi oriunde, în orice parc sau la orice întâlnire, doar poți să iei orice: metrou, tramvai, taxi.Să vă mai spun și că devii dependentă de mirosul lui care ți se imprimă atât de puternic în nări?
Știți cu ce nu m-am obișnuit însă? Nu m-am obișnuit cu sfaturile "binevoitoare" primite în tramvai, cum că îi stric coloana, sau că îl sufoc acolo când doarme cu nasul îngropat la pieptul meu. Cu asta nu m-am obișnuit, încă îmi strică zen-ul...

Evident, dependența apare și la copil. Probabil că nu va mai vrea să stea în cărucior ca o plăcintă, cu roțile în sus, departe de mirosul atât de drag lui. Vorbesc aici de bebelușii mici mici.

Și căruciorul? Cum e cu căruciorul? Am cărucior, l-am luat cred de vreo trei ori cu mine, dar pentru că prințului îi place atât de mult călare, am sfârși de fiecare dată cu el în Manduca, împingând căruciorul plin cu sacoșele cu cumpărături. Bun și așa, zic eu, chiar dacă mi-am promis de fiecare dată ca îl las acasă de acum înainte. Acum se pune problema - eu "am stricat" copilul învățându-l în brațe( a se citi Marsupi Plus, Manduca, sling), sau era așa din fabricație, născut puțin cam dependent de mine?

Tind să cred că eu sunt de vină, l-am învățat la bine, la căldura mea, aproape de bătăile inimii mele. De regretat nu regret nicio secundă că mi-am "stricat" copilul. Știu însă sigur că nu i-am deformat coloana purtându-l de la trei săptămâni, din contră. Așa cum spunea și Degețica, nici eu nu cred în răsfăț și nici în manipularea de către bebeluș.

Mi se pare că e momentul să vă povestesc cum m-am descurcat șase zile, singură cu doi copii. Eram moartă fără Manduca - am putut să îl duc pe Matei la grădi every day cu tramvaiul, să stau cu ei după-masa în parc și încă multe multe altele. Găndiți-vă puțin: credeți că aș fi putut trece peste zilele astea făcând slalom cu un bebe care plânge în cărucior și cu fratele mai mare fugind în toate direcțiile?

Sunt atât de cucerită de ideea purtării bebelușilor, încât nu înțeleg cum nu o îmbrățisează toată lumea:) Am înțeles însă(cu greu, că așa sunt eu mai căpoasă) că, la fel ca orice altă alegere mămicească și asta nu e pentru toată lumea. De asta am vrut să vă scriu de riscurile care apar, ca să fiți în cunoștință de cauză.

Deci atenție, s-ar putea să îi placă atât de mult puiului tău, încât să nu mai vrea altfel. E oare așa grav?

Trei torturi

Atenţie! Aceasta nu e o postare culinară. E vorba doar de felul în care am sărbătorit noi cei trei ani pe care i-a împlinit Matei: ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi.

Dar să revenim la torturi: tortul no. 1, un tort de 3.200 kg în formă de Mickey a fost devorat de toţi colegii de grădi, de la toate grupele. Am auzit că a fost delicios, cu ciocolată şi fructe de pădure. Nu l-am gustat, pentru că nu am fost acolo. Am decis să nu ne amestecăm în sărbătorirea de la grădi pentru că am simţit cumva că am fi fost nişte intruşi, nu neapărat pentru Matei, dar pentru ceilalţi copii. Am simţit că acolo e un alt univers unde nu e nevoie de participarea noastră. Şi se pare că am făcut bine: copiii s-au distrat, au dansat şi cântat, au ciocnit pahare cu şampanie.

Tortul no. 2, cu ananas, iaurt şi pişcoturi, făcut acasă, a fost mâncat la petrecerea făcută cu bunicii, naşii, unchii şi încă câţiva prieteni vechi de-a lui tati. L-am sărbătorit pe Matei cum se cuvine, cu mâncare gustoasă şi multă voie bună.

Tortul no. 3, cu biscuiţi, brânză şi bezea (din nou, home-made) a fost servit la cea de-a treia şi cea mai mare provocare pentru noi: douăzeci de musafiri, mari şi mici, plus Şerveţel cu trucurile lui. Pentru Matei (şi nu numai) a fost extraordinar, nu cred că dacă am fi procedat altfel ar fi ieşit la fel de fun pentru toată lumea. La fel ca şi mâncarea făcută în casă, petrecerile sunt cele mai gustoase dacă le organizezi cu mâinile tale :)

Mulţumim aici tuturor participanţilor la această desfăşurare de forţe pe trei planuri, care s-au bucurat alături de noi că băiatul nostru a mai crescut cu un an. A! Şi să nu uităm să mulţumim pentru cadourile frumoase pe care le-am primit! Vă aşteptăm şi la anu', când promitem să o facem şi mai lată.

musafiri la Micul Studio

Săptămâna trecută am avut oaspeți de vază: Andreea și piticii! Senzația mea e toată lumea s-a simțit foarte bine, iar rezultatele sunt... de revistă.

Andreea, Ada, aveți niște copii superbi, m-am simțit norocoasă că v-am avut la mine în studio!

Parcul nostru

Pentru că ne petrecem acolo juma de existenţă, pentru că ne place la nebunie, pentru că ne-am făcut o grămadă de prieteni mari şi mici, declarăm parcul Ioanid - parcul NOSTRU!

În continuare, lăsăm imaginile să vorbească. E o selecţie cam mare, dar zic că merită.

One Happy Family