marți, 17 martie 2009

Alunecare de seară


Pe aleile din parcul meu, miroase a tartă de migdale tocmai ieşită din cuptor.
Pe aleile din parcul meu e murmur de fete, care-abia au devenit femei.
Pe aleile din parcul meu sunt urme colorate, facute de condurii prinţeselor de vată, care nu plâng niciodată.
Sunt şi baloane imense de vise şi speranţe care au fost şi care vor veni pe-aici. Pe aleile din parcul meu e mereu lumină nevopsită, iar leul cocoţat pe-un arc nu reuşeşte nicicum să îl ajungă pe mânzul cel mai tânăr.
Aici, dacă ai suficientă răbdare, poţi chiar să vezi cum răsare un vis proaspăt micuţului, lăsat parcă la întâmplare, pe-un capăt de alee.

Iar la intrarea principală, uitată părcă intenţionat mereu deschisă, au pus o tăbliţă pe care scrie maare: "Tu, cel ce păşeşti pentru prima oară pe-aceste cărări, deschide-ţi larg ferestrele sufletului! În caz contrar, rişti să te-alegi cu o intoxicaţie cu râsete de pui de om şi şoapte de zâne."

Mă rog s-ajung să înţeleg, poveştile lui Matei cu elfi şi alte vietăţi delicate, care se-ascund de ochii mei de-adult ce-a cunoscut deja tristeţea şi a uitat că drumul e mai frumos ca punctul de sosire.

2 comentarii:

Bogdana spunea...

vreau si eu in parcul asta :))

alina spunea...

Frumos trebuie să mai fie, da :).

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin