Pe drum într-acolo, înotând prin nămeți, cu obrajii biciuiți de viscol, am avut o senzație clară cum că iarna asta a câștigat bătălia cu plugurile și cu lopețile de zăpadă (nu că ar fi prea greu la noi...). Și mi-a plăcut, aș îndrăzni să o spun cu puțin sadism :).
Dar să revin la expoziție și la muzeu. Spun cu rușine că, deși am mâncat nenumărate platouașe și am băut o grămadă de sucuri de mere la terasă, nu am intrat niciodată să văd muzeul. Și rău am făcut, pentru că e de văzut. Mi-a plăcut mult felul în care se inserează pe negândite aproape de tine. Reușește cumva să evadeze din tiparul clasic de muzeu, cu exponate încătușate sub vitrine. Am simțit pasiunea cu care au fost amenajate toate sălile, cu scrisuri și povești și am intrat în atmosferă.
Iar ideea Siminei cu indiciile ne-a prins total și ne-a făcut să vedem totul cu mult mai mare atenție, așa cum probabil că și-a dorit să o facem.
Și trebuie să vă mai spun ceva: cu această ocazie s-a încheiat pauza mea de muzee. Făcusem o supradoză acum câțiva ani, când am văzut Parisul, Berlinul, Bruxelles-ul la foc continuu și ajunsesem să nu mă mai impresioneze nimic...m-am trezit în fața unui tablou de Schiele fără nici un fel de reacție. Și atunci am spus stop. Asta în 2006.
Iar pentru că am găsit vreo opt indicii, ne-am ales cu un premiu:
4 comentarii:
Aţi avut o zi plină ceea ce nu este rău deloc.
Duminică liniştită!
Multumim de vizita! Si ma bucur ca ati simtit muzeul. Imi amintesc cum m-am simtit si eu prima data cand l-am vizitat. Stiu ca mi-am promis sa ma intorc. Si m-am intors de tot!
putem sa preluam pe blogul muzeului impresiile tale de la expozitie?
@Simina - bineinteles ca poti prelua, desi se putea mai bine...
Trimiteți un comentariu