joi, 3 mai 2012

Ce ne iese?

Chiar nu ma așteptam ca postarea mea despre cei doi care se plimbă în parc să nască atâtea reacții, dar ma bucur că am provocat reacții.
Reiau așadar puțin tema, că am senzația că nu prea a fost prinsă.
Apropo de povestea spusă deja, vă spun direct: puțin mă interesează dacă cei de care am scris se comportă altfel pe alte alei sau acasă. Bravo lor. Ar fi bine.
Time out? Supra-stimulare? Respiro pentru studierea naturii? Come on... La șase luni? Și repet, nu i-am văzut o dată, un minut și gata. Îi văd mereu la fel de șapte luni. Câte o oră, o oră jumate. Deci e ciudat, vă spun.

În fine. Să lăsăm.

Tot pe subiect, totuși. Când l-am născut pe P., în salon, era a mămică la primul copil, un băiețel. Îl avea lângă patul ei, în pătuțul de bebe. Se uita la el ca la un bibelou. Îi vorbea, când plângea fugea repede după sticla cu lapte praf. Îmi venea să urlu, să îi spun să nu îi mai fie frică, să își ia copilul în brațe că nu se sparge. Garantez eu. El asta vrea, să fie luat din pătuțul ăla și pus la sân. dar nu am spus nimic. Nu m-am băgat.
O spun însă aici: luați-vă copiii în brațe. Cât mai mult. De la-nceput.

Cum? Se obișnuiesc? Nu o să mai vrea să stea singuri în căruț la plimbări romantice? Nu o să mai poți face nimic din cauza lor? Vei ajunge la exasperare? Vei simți că vor sta atârnați de tine până la liceu? Îți faci probleme că nu va putea merge la grădi de dorul tău?

Da. Posibil, oricare din primele scenarii. Dar vă garantez că va veni ziua când se vor desprinde singuri. Fără ca tu să faci nimic. Nu, nu va fi așa până la facultate:)

Am mai auzit păreri anti- atașament, cum că ar fi over-parenting asta, cum că ar fi exagerare, alint șamd.
O fi, deși mie îmi sună a mare bull-shit.

Bine, poate acum vă întrebați care e câștigul vostru din toată afacerea. Băi, nu pot să vă zic. Există șanse ca acest copil să nu vă aducă nici măcar acel pahar de apă la bătrâneți.
Da? Îhî. Nu asta e chestia. O faci din dragoste. Din iubire. O faci pentru că știi, o simți, în fiecare fibră, că e cel mai bine. E cel mai bine pentru EL. Pentru copil.

Și totuși, vouă nu vă iese nimic?
Băi, dacă vreți voi, spuneți-mi mie că faceți asta(sunteți extra-atașați) și vă dau eu un premiu. vă ofer eu aprecierea pe care simțiți că o meritați.

Mda... Sunt cam supărată. Se simte?

11 comentarii:

shmeny spunea...

da, se simte ca esti si nu pricep de ce. te superi ca noi, parintii care nu practicam purtatul, ci mersul cu caruciorul sau chiar pe jos, nu o sa primim la batranete un pahar cu apa? pai nu ai de ce. eu nu cred ca te poti supara atata pentru ce fac altii, pentru care sunt relatiile lor, pentru felul de iubire pe care il aleg. sa stii ca muuuulti copii sunt cei mai fericiti cand parintii lor se pupa si se iau in brate, chiar daca ei sunt exclusi pentru cateva minute. pentru ca ei stiu ca nu sunt exclusi, nu au unde sa fie exclusi. sunt doar momente, iubire e pentru toata lumea

raluca spunea...

Shmeny, pai nu am zis ca voi nu veti primi pahar, am zis ca nimic nu imi garanteaza ca io voi primi, oricat il port sau fac alte chestii:)

Da, iubirea e pentru toti, numa sa fie acolo, oricum ar arata, asta clar.
Nu condamn pe nimeni, mai ales pt carucior, pe care chiar eu il folosesc cu succes zilele astea toride.

Ceska777 spunea...

E drept ca nu se prea armonizeaza supararea din ultimele postari cu zen-ul parentingului si attachmentului.... Sper sa treci de momentele astea si sa iti regasesti zen-ul.

Olandezul Zburator spunea...

Mie mi-a mers la suflet. Si eu sunt suparata zilele astea, nu pe cineva anume ci asa, ca magaru' pe sat :))

Ceska777 spunea...

La cata suparare am incasat eu alaltaieri si ieri va intrec in toate topurile de mamici suparate. Dar azi mi-am recapatat zenul si increderea ca pot si reusesc si fara ajutorul cerut ci doar cu cel primit fara sa-l cer. ZEN!

Iglitza spunea...

eu am fost si inca mai sunt mama purtatoare - cand e vorba de plimbari mai scurte, iar pana pe la 6 luni copilul a stat 90% din timp in brate, a dormit cu noi si jumatate din cazuri inca o mai face, acum la aproape 2 ani. dar cand plecam de acasa, la picior, de dimineata pana seara, evident apelam si la carut. iar copila noastra cocolosita de fiecare data cand cerea si chiar cand nu cerea, avea momente de 30-60-90 minute in care se retragea in lumea ei. am chiar poze cu ea surprinsa razand la niste nori mai grabiti, pe la 3 luni. si tare bine era in momentele alea de respiro, mai ales ca uneori mai tragea si cate un pui de somn in timp ce noi parcurgeam 7-10-15 km pe jos. si nu a fost un copil privat de atentie, afectiune, whatever. deci e posibil :)

alina spunea...

eu cred ca primul pas e sa privim in momentul AZI, ACUM, sa uitam naibii de paharul ala cu apa.
copiii se fac pentru ei, pentru bucuria de a continua viata, tocmai de aia idealul si zenul vin atunci cand iubirea se acorda fara retete, doar de dragul iubirii si, mai ales, neconditionat (de social in special!).
uitand asadar de paharul cu apa, cred ca putin importa ce face cel de langa mine, pana la urma, desi ar fi minunat daca ... nu s-ar gandi la pahar. :)

big hugs.

Bijuterii argint spunea...

Si eu m-as fi suparat in locul tau. Si pe mine ma revolta parintii care isi neglijeaza copiii la modul cel mai evident. Copilul nu-l cresti pentru tine, nu e jucaria ta, viata lui nu-ti apartine. Il cresti pentru ca el sa se descurce in lumea asta si sa-i fie bine.

Anonim spunea...

bună, sunt Andreia, am comentat si la articolul inițial. Poate că unghiul de abordare al unei astfel de probleme e diferit de la cuplu la cuplu. Poate că cuplul din parc e un cuplu care are nevoie de "bonding time" mai mult decât alții, poate au nevoie să se concentreze asupra lor în ora aia când sunt în parc cu copilul. Poate mama stă acasă cu bebe toată ziua, si ora aia e singura în care poate să petreacă un pic de timp cu soțul. Poate că merg acasă si tati îi face baie copilului, mama pregăteste masa si pe urmă se joacă amândoi cu copilul si-l pun la culcare, si poate că dorm în acelasi pat cu bebe si-l leagănă si-l alăptează si dezmiardă...Dar în acelasi timp au o oră pentru ei, când bebe stă linistit în cărucior, că-i place în parc, si părinții apucă să se uite unul la altul si să respire.. Uite, si eu am trecut printr-o situație asemănătoare, eu si soțul meu am avut primul copil când eram încă foarte foarte tineri, asa că instinctul, presupun, ne-a zis amândurora că trebuie să punem relația noastră cel puțin pe acelasi plan, ca importanță, cu copilul. Si dacă n-am fi făcut-o, poate că acum copilul nosru n-ar fi fost într-o familie fericită si iubitoare, eu stiu, poate ar fi avut doi părinți divorțați. Nu înseamnă că nu ne-am iubit si nu ne iubim copilul, că nu l-am cărat în brațe peste tot, că n-a dormit cu noi (de fapt, a dormit cu noi în pat până pe la cinci ani). Pur si simplu înseamnă că am încercat ca, în fiecare zi, să avem timp si să ne facem timp unul pentru celălalt, în aceeasi măsură în care ne făceam pentru copil. Asa că recunosc, cu mâna pe inimă, că de câte ori am avut ocazia să-l lăsăm cu un bunic sau altul si să facem ceva doar noi doi, am făcut-o...recunosc că acord la fel de multă atenție soțului pe cât acord copilului...si în fiecare an am încercat ca, pe lângă concediul principal în trei, să plecăm undeva si în doi, chiar dacă e vorba doar de un weekend prelungit. Nu stiu dacă am făcut bine sau rău, dar asa funcționează lucrurile pentru noi

Mrs. Vizy spunea...

cand am cumparat de la tine sling-ul, donand astfel banii pt Bibi, atat de tare am asteptat sa ajung acasa sa-l probez. a adormit imediat in el. a fost super. apoi a avut o perioada in care nu a suportat sa stea in el, dar acum, cel putin o plimbare pe zi este in sling. si in casa tot numai de piciorul meu e sau n brate. am obosit ce-i drept, insa cand o vad cum imi rade si cum i se lumineaza fata cand ma vede, nu mai simt nimic. Si sta si in carut la plimbari si sta si la ea in pat si ar pleca si pe picioaree ei daca ar putea :))

raluca spunea...

Ceska - mie imi place cumva faza asta in care imi scot ofurile. E eliberator cumva.
Si ma enerveaza locurile in care sunt prezentate doar fetzele albe, lucrurile sunt si negre, iar asta nu inseamna ca ele nu sunt la fel de fascinante.
Igliza - sa stii ca sunt mare fan momente de respiro. Le consider esentiale. Chiar si despre carucior am o parere ok, in folosesc si eu acum, ca ii place acolo. Sunt sigura ca voi va iubiti tare:)
Bijuterii - multi parinti aleg sa ii asculte pe altii in loc sa isi asculte instinctele:(
Andreia - eu chiar nu ii stiu pe cei din parc, am scris de ei asa cum i-am perceput eu, poate ai dreptate cu scenariul tau. Cum ziceam si mai sus, sunt fan momentelor de respiro si e bine sa ne preocupam de relatie. E bine ca v-ati gasit reteta, noi inca mai avem de lucrat... lucrurile se complica, cred, cand sunt doi copiii mici.
MRS Vizy - hihi, mi-e drag sa aud astea!

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin