marți, 5 mai 2009

Bunica, sau "Sărut mâna, doamnă"

Bunica mea era maestră absolută când venea vorba de murături. Castraveţi. Gogonele. Conopidă. Ardei umpluţi cu varză. Din cămara ei, pe care o consideram sacră, nu lipseau niciodată borcanele cu compoturi şi dulceţuri, cu etichetele lor albe, pe care era notat, cu pixul, felul şi anul producţiei. Toate erau aliniate după dimensiuni, pe rafturile cu hârtie albastră, prinsă în pioneze argintii, care era înlocuită întotdeauna la curăţenia generală de Paşti.

Îmi plăcea la nebunie să cotrobăi în dulapurile ei imense, din lemn de trandafir, în căutarea comorilor îngropate adânc printre hainele aliniate la linie, călcate toate, inclusiv prosoapele şi lenjeria, Învăluite în omniprezentul miros de levănţică. Săpunuri din Germania. Câte o ciocolată, care avea, evident, gust de săpun. Cărţi poştale cu timbre nemaivăzute.

Bunica mea vorbea germana. Ştia să coasă şi să cârpească mai bine ca oricine. Tricota, croşeta, făcea mileuri fine.

La capătul patului, în noptieră, avea un carneţel, în care îşi nota cu sfinţenie cheltuielile zilnice, nu pentru că era zgârcită, ci pentru că iubea Ordinea.

Era perfect aranjată, ori de câte ori ieşea din casă, fie şi până la colţul străzii, să cumpere pâine.

Ultima oară când am văzut-o, cu o săptămână înainte să moară, m-a rugat să o pensez. Pentru că ea nu mai putea. Nu mai putea nici să se plimbe prin casă.

E cea mai concludentă amintire pe care o am despre ea. A fost o Doamnă până în ultima clipă.

De când cutreier parcurile cu Matei, mi se întâmplă ocazional, să fiu numită “doamnă”, de către prichindeii cu care ne împărţim jucăriile, dar mai ales de către bonele lor. Reacţia imediată, cea involuntară, este de respingere a acestui apelativ. Şi asta pentru că, în capul meu, eu sunt tot o adolescentă cu blugii largi şi cercei cu văcuţe,cu tenişi Vans şi Ipod în urechi. Mi mi se pare că doamnele trebuie neapărat să aibă tocuri şi o anumită vârstă (ooops, dar am deja 30 de ani!), să fie coafate şi aranjate.

Mi-am dat seama că e o greşeală de percepţie din partea mea. Că nu ar trebui să atribui această conotaţie negativă termenului.

Vă mărturisesc că mi-ar plăcea să fiu o doamnă adevărată, aşa cum era bunica mea, să fiu întotdeauna aranjată când ies din casă, să inspir seriozitate şi respect, dar mă tem că sunt cam departe de ceea ce ar trebui să fie una.

Şi ştiţi de ce mi-ar plăcea?

Pentru că cred că toate lucrurile alea pe care le admiram la bunica, nu ţin atât de faptul că era o mare gospodină, cât ţin de faptul că era o Doamnă...

Am hotărât că, de astăzi, voi începe să îmi ţin o agendă de cheltuieli!

15 comentarii:

Andreea Badran spunea...

Si mie ce mi-ar mai trebui una ... ca la cat sunt de imprastiata si cheltuitoare ... Dar cred ca asta ar constitui si o mare pedeapsa! Sa ma pui sa tin socoteala la bani! Sau la orice!

Ruxandra spunea...

:))))) mi-a placut asta.

Unknown spunea...

scuze! crosetez intr-un alt blog de "teste" si ti-am scris de acolo:))
Ce iti face piscotul?

crina spunea...

Am tinut agenda de cheltuieli o luna, pana m-am speriat ce nimicuri mi se pareau cheltuieli normale. Nu o mai tin...

raluca spunea...

@Andreea - la cât sunt de haotică şi de impulsivă, am susţinut mereu că nu sunt în stare de aşa ceva. Vreau să fac asta acum, nu atât din dorinţa de a deveni brusc mai economă, cât a pune puţină Ordine şi disciplină în felul meu de a fi...
@Gabi - Matei e în formă maximă. De ce nu aţi fost astăzi?

sultana spunea...

bai, dar nu arati de treijde ani..! si eu ma oripilez cind ma apeleaza cu "doamna" si "saru-minaaa" si "dumneavoastra" puradeii de 16-17 ani, de liceu, cu care uneori mai am de-a face...cel mai tare ma isterizeaza ca educatoarea lui petru, care are vreo douazeci si ceva de ani, insista sa nu-mi spuna pe nume... eu vreau ca prietenii lui petru, si gagicile mai ales (care vor fi ele:), sa-mi spuna pe nume.. eu nu ma simt "doamna" in interior, la fel ca si tine...virsta, e doare un costum.. eu azi topaiam in baltoace cu petru, incaltati amindoi in cizme de cauciuc, de mama focului... hm.

sultana spunea...

altfel respect pt bunica ta (memoria ei), sper sa fiu si eu asa o bunica, nu neaparat asa de ordonata (lol!) cit una asa de ingrijita cu aspectul ei

alina spunea...

Doamnelor ... :)) ... ce ma fac eu, traiesc intr-o societatea prea putin conventional-formularistica ... aici toata lumea e la per-tu, toata lumea (inclusiv femeile si copiii) "mate" ... n-avem domnule nici pronume de politete, ne apelam pe numele mic ... of of :)))).

Raluca, o doamna e o doamna nu doar prin felul in care se prezinta exterior, ci mai ales interior.
Asa ca ESTI o doamna!
Si, da, Bogdana are dreptate, nu arati de 30!!! :))
Dar ramai o doamna, prin sensibilitate, delicatete, politete, naturalete :).

Bunica mea (cea care m-a crescut, pe cea buna n-a cunoscut-o bine nici mama mea, iar bunicii din partea tatalui au murit cand el avea 6 ani ...) era o femeie simpla, de la tara, care abia stia sa-si scrie numele. Dar era, si ea, o doamna. La noblete sufleteasca nu cred ca o intreceau nici fetele crescute la pension si cu maniere de nota 20! Am iubit-o enorm si imi lipseste ingrozitor ...

Isabela spunea...

Atat de putine fete tinere isi mai doresc in zilele noastre sa fie Doamne "prin sensibilitate, delicatete, politete, naturalete" cum spunea Alina....si prefera sa aleaga sa se simta Doamne prin pozitia financiara foarte buna a sotului.

Tea spunea...

Imi plac povestile cu doamne. Si eu am avut o astfel de bunica, merci ca mi-ai reamintit de ea. :)

Imi place tare mult sa ma afund in trecut, sa ma gandesc what if o anume intamplare nu ar fi avut loc in viata ei, cum ma influenta pe mine (cumva, nici nu-mi pun problema ca ai mei nu s-ar fi cunoscut, silly me :))

Imi placea sa imi povesteasca de Sibiu si Cluj, de dulceturi si palarii, despre cum e sa ai doi baieti gemeni. De fapt, o astept sa imi povesteasca despre ce vrea ea, doar sa vina un pic inapoi..

raluca spunea...

@Bogdana / eu cred că, până la urmă, e nevoie de puţină distanţă între noi şi puştanii de 17 ani..Eu nu simt nevoia să mă trag de şireturi cu ei. Contează mult FELUL cum folosesc acele apelative, tonul. La fel şi cu educatoarea, poate e mai bine aşa. Dacă o face din respect. Eu de exemplu, nu pot să mă tutuiesc cu soacra mea, chiar dacă m-a rugat. Din respect. Greşeala noastră e câ asociem ideea de Doamnă cu o persoană venerabilă, mai ales ca vârstă.şi zic că e o greşeală. O doamnă POATE ţopăi prin bălţi!
@Alina / îţi spun sincer că cred că mi-ar lipsi pronumele de politeţe...
Vă mulţumesc mult de aprecieri, m-aţi făcut să roşesc, zău.
@Isabela / ideea de Doamnă, despre care am scris eu aici, nu este de vânzare, sub nici o formă. Bunica, a rămas văduvă relativ devreme şi a fost casnică toată viaţa, deci financiar, nu a dus-o bine deloc.
@Tea / ca o curiozitate îţi spun că ea era sibiancă, iar eu sunt la origini clujeancă hehe

Malina spunea...

1. eu una sunt de acord cu agenda de cheltuieli. macar stii cat si cum ai cheltuit, chiar daca mai apare ceva neprevazut.

2. imi doresc sa o fi cunoscut pe bunica ta. jos palaria!

3. la anii pe care ii arat eu, cand imi mai zice cineva doamna, nu ma pot abtine sa nu zambesc. mai ales la "doamna Malina". way too cool.

Tea spunea...

@raluca
Bunica mea era nascuta in Oradea, a crescut in Cluj si a adorat Sibiul..

Ultima jumatate de viata a trait-o la Bucuresti, dar se simtea in viata ei aerul Ardealului.

You are lucky, I wish I was from Cluj. De fapt, ambii parinti ai mei (si bunicii, of course) sunt ardeleni, asa ca de fiecare data cand ma duc in orasele mai sus mentionate - la care adaug Aradul - simt o nevoie de informatie, de poveste, de plimbat mai lent, de sortat amintiri culese in timpul jocului Rummy.

Ma gandesc serios sa ma mut in Ardeal, macar de dragul nostalgiei, macar un an-doi. Simt un dor de casa care nici macar nu e a mea..

raluca spunea...

@Tea - haha! mama a fost oradeanca!

diana spunea...

De cateva ore ma gandesc la 'tema' ta. Si la cat de mult ne influenteaza o persoana pe care o iubim.

Eu o ador pe mama. Cred ca e cea-mai-desavarsita :) persoana pe care o cunosc. Are un sulfet cum n-am mai intalnit. SI multe multe lucruri care ma fac sa o admir in orice moment.

Si mama e o doamna. Multe persoane mult mai mari ca ea i se adreseaza cu 'doamna'. Dar nu are nici o legatura cu felul in care arata. Caci un necunoscut n-ar da doi bani pe ea in cele mai multe zile :), in zilele in care creeaza in atelierul ei 14h/zi. Si in care nu arata a doamna deloc. Dar cumva toate cucoanele care se perinda pe acolo, toate doamnele respectabile pentru care creeaza, si care sunt mereu 'scoase din cutie', o privesc ca pe o doamna. Si nu i se pot adresa altfel. O doamna mai mereu nepensata, nearanjata, prinsa mereu in 'ceva' mai important.

Cred ca tine mult mai mult de respectul si aprecierea pe care le avem pentru noi insele/insine, de ce si cum facem si, de cat de impacate suntem cu noi. Si cosmetizatul sau calculatul sunt doar metode. Nu zic ca-s bune sau rele, doar ca nu-s universal valabile. Fiecare are metodele lui.

M-am lungit :)

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin