Modestia s-a născut la volan

Cănd am văzut că e tânăr şi că maşina lui miroase a levănţică, m-am gândit că poate totuşi, ziua de azi mai are o şansă. Chiar dacă eu o condamnasem încă de cu seară... Cine se aştepta ca o extracţie dentară nasoală, la ora nouă dimineaţa, poate aduce şi ceva bun?

M-am înfundat încrezătoare în scaunul din dreapta, cu căştile de la I-pod bine înfipte în urechi, convinsă că nu voi avea parte de o conversaţie anostă, total nedorită.

Prima jumătate a drumului ne-am petrecut-o conform planului, fiecare în lumea lui. Linişte în maşină, zgomot în căşti. La un moment dat îi simt privirea aruncată rapid înspre vârful pantofului meu, care se agita discret, pe ritmul muzicii.
După un moment de deliberare, îl văd că porneşte şi el radioul. Ţinând cont de ora fragedă (pentru mine), chiar mă miram că nu ascultă vreun matinal cu glume nesărate şi concursuri tembele.

Ei bine, recunosc că m-a surprins! Din spatele coloanei sonore personale, a răzbătut deodată o conversaţie, purtată pe un ton grav, care s-a încheiat cu un neaşteptat ”Hristos a Înviat!”

Hopa! Taximetristul meu, cam la douăzeci de ani, ochelari, pantaloni trei-sferturi şi sandale, asculta radio Trinitas. Roasă de curiozitate, îmi scot subtil căştile şi încep EU o conversaţie.

Da, este student la teologie. La pastorală. A răsuflat uşurat când i-am spus că nu mă deranjează postul său. Mi-a mărturisit că face facultatea din plăcere iar taximetria din nevoie. Nu, nu vrea să se facă preot.

Când l-am întrebat de ce, că doar nu vrea să facă carieră din taximetrie, mi-a răspuns, cu modestie: „Păi sunt alţii, mai vrednici decât mine...”

Aş fi vrut să aflu mai multe despre nevoie şi plăcere, despre modestie şi alegeri, dar cursa mea a ajuns la final.

Mai rar dai peste taximetrişti care să-şi ştie atât de bine drumul!