sâmbătă, 17 octombrie 2009

Tata şi fiul

Pentru că tocmai a împlinit un an, opt luni şi fix o săptămână, am hotărât că a sosit momentul să vă împărtăşesc un pic din experienţele mele cu Matei. Şi o fac acum, pentru că astăzi a fost întâia oară când am fost doar noi doi, la un loc de joacă in-doors (deh, vremea de toamna-iarnă nu ne-a dat prea multe opţiuni).
Pe scurt, la invitaţia unor dragi prieteni-tineri părinţi, am mers până la Băneasa Shopping City, unde planul era ca "fetele" să meargă să găsească ceva de îmbrăcat pentru prichindei, iar "stimabilii domni" să aibă grijă de cei mici, în spaţiul specializat şi profesionist amenajat pentru ei.

Zis şi făcut, ne împărţim pe grupuri câte doi şi mergem la intrarea locului de joacă. Acolo prima chestie care pe mine m-a siderat este că am primit brăţări cu nume. Cam ca la concerte. Sau ca la spital. Ma rog, o combinaţie cam nefericită, care pe Matei l-a enervat ingrozitor vreo 5 minute, timp în care a încercat cu disperare să şi-o dea jos de pe mână.

A doua chestie care m-a lovit e cât de mulţi copii erau acolo, alergând în toate direcţiile posibile. În fine, cert e că după mai puţin de o oră, atât eu cât şi Matei am început să căscăm şi să ne ia cu ameţeli de la caleidoscopul ăla de culori şi mişcări browniene. Singurul mod în care am reuşit să ne revenim a fost să ieşim la o plimbare printre magazine, unde era sensibil mai puţină lume. De ce? Probabil pentru că toţi erau la vreun loc de joacă...

Oricum ar fi, astăzi am învăţat amândoi ceea ce mami se chinuia de mult să ne înveţe: window-shopping-ul aduce confort psihic! :-)

3 comentarii:

raluca spunea...

off nu aţi înţeles nimic...window-şopingul cauzează DISCOMFORT psihic major, şopingul în sine e singurul aducator de comfort psihic!

sultana spunea...

:))

Unknown spunea...

:)))))))))))

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin