În timp ce alți copii la vârsta lui învață deja primele poezii, Mateicelmic se focusează pe limbajul non-verbal... Probabil că la școală nu-i va folosi foarte mult, dar îi va fi foarte util în relația cu celălalt sex.
Mai știe și alte scheme, dar cu sprâncenele ne dă gata de fiecare dată!
După ce anul trecut am stins luminile în doi, acum am hotărât să o facem în grup, în locul cel mai eco friendly din câte știm, la Verde Cafe.
Și evident că am descoperit că nu am fost singurii care s-au gândit așa, drept urmare ne-am întâlnit acolo cu prieteni dragi din blogosferă. Am stat mai mult de întuneric decât la lumina lumânărilor, pentru că ăștia micii sărbătoreau Ziua Pământului așa cum se cuvine, suflând în lumânări.
Vă spun sincer, chiar cred în acțiunea asta. Nu pentru că, vezi Doamne, s-ar face nu știu ce ecomonie într-o oră. Nu. O văd mai mult ca pe un semnal de alarmă tras, un răspuns la apel de solidarizare când este nevoie. Cred mult în gesturile astea mici, individuale, care singure nu înseamnă nimic, dar care, adunate, pot mișca ceva. Chiar dacă numai un centimetru.
Și mai cred în puterea exemplului. Sunt mulți cei care nu își petrec nici măcar cinci minute pe an gândindu-se la starea de sănătare a planetei. Așa că dacă ar face lucrul ăsta timp de o oră, ar fi cu adevărat o realizare.
Închei, acordându-i credit foto lui Dedi, pe acordurile unei melodii frumoase, care ar răspunde la leapșa Sabinei referitoare la cum primăvara mea:
Deși e populată de femei deștepte, majoritatea profesioniste în ale scrisului, se pare că planeta Pandora's are loc și pentru mine.
Primul meu articol - aici, scris pe alt ton decât v-ați aștepta, probabil.
Îmi doresc mult să reușesc să îmi împart mega-puținul timp liber și cu acest nou proiect, nu de alta dar îmi face al naibii de bine să scriu și e un exercițiu minunat de ținut creierii în priză.
M-am plictisit de lipsa mea de încredere în mine și în alții, de frica unui eșec dar mai ales de ego-centrismul ăsta groaznic de obositor. Știu că nu sunt centrul universului și aș vrea să mă accept mai ușor cu toate, bune sau rele.
Da, sunt plină de găuri, pe care fac eforturi să le camuflez de voi, cei dinafară. Dar am obosit. De ce oare mi se par atât de interesante asimetriile și lipsa perfecțiunii? Şi de ce fac acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte estetica interioară?
Un lucru e cert, îmi lipsește îngrozitor rutina scrierii aici, chiar dacă nu zilnic.
Sunt înfiorător de instabilă zilele astea, dar mă lupt să scot ceva bun din asta.
Matei crește văzând cu ochii și mă aduce mereu cu picioarele pe pământ cumva...
Chiar dacă ne-am petrecut din nou noaptea pe tren și îmi simt creierii cleioși, țin morțiș să vă spun acum de ei.
Este vorba de o idee mișto pentru schimbat peisajul din dormitorul tău sau al copilului, altfel. Intrați să vedeți, le personalizează la cerere, sunt foarte talentați și fresh în idei!
Pe mine m-au cucerit cu prietenii pe care îi poți adopta:)
Și un proiect pentru o cameră de copil, ca să vedeți cam ce pot face la comandă:
Mixul ăsta mamă - mică întreprinzătoare e unul foarte solicitant, mărturisesc, dar îmi aduce niște bucurii neimaginate, în fiecare zi. Cunoaștem tot felul de oameni noi, care ne rămân prieteni și ne promit că ne mai calcă pragul.
Singura mea "problemă" este atitudinea de stăpân al casei și al jucăriilor pe care a dezvoltat-o Matei. De la băiețelul generos, care împărțea cu mici excepții tot avutul lui, a devenit un mic zbir care nu lasă pe nimeni să îi atingă posesiunile. Deocamdată sunt încă la faza de mirare, dar în curând plănuiesc să iau măsuri să corijăm aceste manifestări care nu sunt nicidecum onorabile...
Mi-am propus ca, orice ar fi, să nu mai neglijez "Lucrurile mărunte", mai ales că am atâtea și atâtea de spus.
Pe post de scuză, vă răspund în imagini la întrebarea "Ce ai mai făcut?"
Nu e o nălucă, e chiar un lucrător de la ROSAL, care azi noapte pe la două îmi spăla strada!
Da, sunt gropi și e mizerie multă în orașul ăsta, dar se mai întâmplă și lucruri din astea și nu ar fi corect din partea mea să nu le aduc la cunoștința publicului.