O poveste frumoasă

Vreau mult să vă împărtășesc istoria unei nașteri, pentru că, așa cum spunea și autoarea e bine ca femeile care urmează să treacă prin experiența asta să știe că au de ales. E o variantă puțin mai altfel, care merită luată în considerare.

Dacă aveți răbdare, veți citi o poveste frumoasă, diferită de majoritatea celor pe care probabil că le-ați auzit deja. Dau cuvântul Alinei și mulțumesc încă o dată destinului că mi-a scos-o în cale, datorită micului meu studio, bineînțeles!

"Motivul pentru care m-am apucat sa scriu despre cum am nascut e simplu. Am avut o experienta grea, dar foarte frumoasa, si mi-as dori sa fie cat mai multe astfel de nasteri in Romania. Cred ca prea multe mame accepta durerea si umilinta din spitalele de stat, ca fiind un standard de neevitat. Cred ca mult prea putine indraznesc sa isi ceara macar drepturile minime din lege, nu mai vorbesc sa indrazneasca la mai mult. Si mai cred ca, daca mamele care au nascut “altfel” s-ar ridica si ar vorbi, ar fi o lectie ca sa poate. Poate, peste doi sau peste cinci ani, nu am mai fi noi exceptia, sau oricum nu o exceptie asa izolata.

Eu aproape am nascut in apa, la o clinica privata din Constanta. Spun “aproape” pentru ca bebe a fost prea mare pentru bazinul meu si dupa un travaliu lung, am consimtit la cezariana. Cu toate ca am terminat intr-o operatie, am avut o experienta extraordinar de puternica. Iar costurile cred ca nu au fost mai mari decat totalul spagilor dintr-un spital de stat din Bucuresti.

Cum am ajuns acolo?

Acum vreun an jumate, am ajuns pe net la un forum de proaspete mame. Ele povesteau despre nasterea in apa si o clinica in Brasov, singura la ora aia din Romania unde se facea asa ceva. Erau multe pagini si multe povesti; am citit pana dimineata. Iar apoi, in somn, am visat despre cum am sa nasc si eu intr-o zi in apa. Nu aveam nici un plan de facut copii, dar nasterea in apa parea genul de idée pe care sa o tii intr-un colt al mintii pana cand ai sa ai nevoie de ea. Desi imi suna usor utopic, daca ma gandeam la toate nasterile prietenelor mele, majoritatea traumatizante…

In august am ramas insarcinata, asa ca am inceput sa fiu cu adevarat interesata de ce ar presupune nasterea in apa. Iar in septembrie am citit despre Isis, o clinica noua de la Constanta, unde una din mamele de pe forum tocmai nascuse o fetita in apa. Experienta ei suna ca o vacanta – au plecat la Constanta mai devreme cu 10 zile si au facut plaja pana la nastere, care a fost usoara si lina; oamenii din clinica sunt extraordinari si cu mare deschidere la nasterile naturale-naturale, iar conditiile sunt de hotel. Marele avantaj al clinicii de la Constanta, fata de cea de la Brasov – mai multi doctori fac nastere in apa, daca nu e unul disponibil, nu se strica tot scenariul. La Brasov e un singur medic; cand e de garda la spital, la revedere nastere in apa, ai facut drumul degeaba!

Prin noiembrie, am plecat cu sotul meu la Constanta, sa cunoastem clinica si pe directorul ei, Dr. Mohamed Zaher, un palestinian cu alura de urs de treaba, mutat de vreo 20 de ani in Romania. A fost dragoste la prima vedere. Principiul clinicii, spunea medicul, este nasterea naturala si deplinul acord cu dorintele mamelor. Nimic nu se intampla fara acordul pacientelor, daca nu e o urgenta medicala. Importanta este experienta copilului si a viitorilor parinti, nu neaparat indeplinirea formalitatilor standard. Am vizitat saloanele, am vorbit cu medicii, am vazut cada, am discutat despre nasterea prin hipnoza. Si am plecat de acolo fericiti, aproape uluiti in fericirea noastra: e prea frumos ca sa fie adevarat!

In lunile care au urmat am fost intr-o stare total zen. M-am pregatit ca la carte, cu analize, sport, mancare sanatoasa si cursuri de ingrijire a copilului. Si, dincolo de toate astea, am avut permanent un zambet pe fata – aveam sa am o nastere extraordinara, de care nu imi era deloc frica. Simteam ca am sa fim pe maini bune, si eu, si Toma, bebelusul nostru.

Bineinteles, toata lumea, de la ai mei pana la colegii de la birou, se uitau la mine ca la o nebuna. Cum sa ma duc pana la Constanta, ce, s-au terminat maternitatile din Bucuresti? De ce as vrea sa nasc natural, fara macar o epidurala, daca tot ne-o ofera medicina pe tava? Si mai ales, toti pareau ingrijorati ca ma dau pe mana „unui arab” (cate prejudecati despre omul asta!), cand aveam la Bucuresti doctori cu nume mari. Ce-o sa se aleaga de mine, daca e vreo problema?

Stiam clar ce-o sa se aleaga de mine – in primul rand, eu am sa aleg. Nu o sa imi spuna doctorul sa nasc la data de x, pentru ca atunci are el liber in agenda, nu o sa am un travaliu accelerat de ora la care medicul meu are programari la cabinet, nu o sa stau departe de copilul meu si nu am sa dau nimanui spaga sa se poarte omeneste cu mine si cu bebelusul.

Si cu hotararile astea in cap, in noaptea de 1 spre 2 mai am luat-o spre mare. Intai a fost travaliu fals, dar sarcina era prea avansata ca sa ne mai plimbam asa pe autostrada, toata-ziua-buna-ziua. Cinci zile am ramas la clinica, impreuna cu sotul meu, intr-o rezerva cu doua paturi cu vedere la mare. Cand ne vedea pe holuri, doctorul radea la noi si spunea – stati aici, unde sa plecati, ce, nu va place in vacanta? Si vacanta a fost – zile intregi cu plimbari pe plaja, stat la terase in soare si bai in marea inghetata, pentru jumatatea mea mai curajoasa.

In dimineata de 6 mai, mi s-a rupt apa. Am avut un travaliu de 12 ore (cand or fi trecut?). Dupa doua ore de impins la dilatatie maxima, doctorul a ajuns la concluzia ca Toma nu coboara deloc in bazin. Avand in vedere dimensiunile lui, 4.1 kg si un cap care nu a incaput in estimarile ecografului, mi se spusese ca s-ar putea sa se intample asta. Dar ma bucur ca am incercat si nu imi pare rau pentru nici un minut din cele 12 ore.

Stiu ca am facut tot ce se poate, stiu ca Isis e unul din putinele locuri unde oricum ma lasau sa incerc atat. Si stiu ca toata lumea, de la primul la ultimul om din sala, de la directorul clinicii pana la infirmiere, a fost acolo pentru mine, pentru ca eu sa reusesc.

Cand ma gandesc la cele 12 ore, nu ma gandesc cu groaza sau cu durere sau cu rusine, ca in atatea povesti ale prietenelor mele, care au nascut in spitale normale. Imi aduc aminte despre cum intra soarele in apa din cada, cum am stat cu sotul meu alaturi tot timpul, cum mirosea apa a levantica de la sarea de baie pe care am adus-o cu mine. Cred ca toata lumea a zis ca suntem dusi cu capul cand a vazut cada plina de ierburi uscate, dar important e ca doctorul ne-a lasat in boii nostri! Imi mai amintesc cum intrasem ca intr-o transa si eram complet intoarsa spre mine si spre ceea ce mi se intampla. Chiar nu stiu cand au trecut cele 12 ore, am fost intr-un spatiu in afara timpului...

Cat despre dureri, de ce spune toata lumea ca sunt cele mai groaznice din lume? E drept, „pe uscat” au fost mai rele decat in apa, dar nicaieri nu au fost insuportabile. In plus, invatasem o tehnica de respiratie pe contractie (inspiri numarand lent pana la 4, expiri numarand lent pana la 6) si, concentrandu-ma la ea, aproape ca nu stiam cand se termina durerea...

Cel mai greu a fost momentul in care doctorul mi-a spus ca imi lasa o ora de gandire - mai stam sau ne mutam in sala de operatie. Inima lui Toma batea bine, deci timp era berechet. Dar deja el avea un hematom mare in varful capului si era evident ca se loveste de oasele bazinului. A fost un moment tare greu, in care ma luptam cu sentimente contradictorii: vreau sa nasc natural - dar daca insist aiurea si ii fac rau si copilului?; nu ma intorc acasa infranta, dupa ce am batut toba despre cum am sa nasc eu complet natural, in apa - dar zau, nu mai pot; nu se poate sa nu iasa, m-am pregatit in atatea feluri pentru nascut natural - dar am incredere in medici si nu cred ca ma trombonesc ca nu merge, numai ca sa scape mai repede de mine.

Si uite asa am ajuns si pe masa de cezariana unde, odata sedata, sotul meu imi povesteste cum repetam intr-una "n-am putut, n-am putut". Si dupa aia l-au adus pe Toma, si era alb si mic si lung si absolut perfect. Si restul nu a mai contat. L-am primit la mai putin de o ora dupa ce l-au scos, si imediat mi l-au pus la san si l-au lasat cu mine in pat vreo patru ore. De a doua zi, de cand m-au mutat inapoi in camera cu sotul meu, l-au adus si pe el, si de-atunci suntem de nedespartit.

Am avut rapid lapte pentru el - a ajutat travaliul aproape complet si reintalnirea foarte rapida. Si de atunci am lapte berechet. E o experienta uluitoare!

Cat am mai stat la Constanta – a durat mai mult certificatul de nastere la primarie decat refacerea mea – am avut parte de un super tratament. De la doctor si pana la infirmierele care ne aduceau masa, toata lumea din clinica partea sincer interesata de noi. Ne e bine, stim ce avem de facut, avem nevoie de ajutor?

Acuma, daca e sa fac o comparatie intre nascutul natural si cezariana, as alege oricand, de data asta in cunostinta de cauza, nasterea naturala. E mai simpla, mai fara dureri si mai ales cu impact zero dupa ce s-a sfarsit. La cezariana am avut dureri in primele zile, nu am voie sa fac multe lucruri si am un mare semn de intrebare privitor la o a doua nastere naturala, mai ales daca bebe va fi la fel de mare.

In plus fata de o nastere normala, nasterea in apa face lucrurile mai usoare, mai putin dureroase si, teoretic, mai rapide. Nasterea in apa relaxeaza si – asta o spun din carti, eu nu am trait-o – face expulzia o joaca de copii, in numai cateva minute. Daca ma gandesc cate beneficii are nasterea in apa, pur si simplu nu reusesc sa inteleg de ce nu au toate spitalele in inventar o cada de nasteri...

Vorbeam cu sotul meu in masina la intoarcerea in Bucuresti - am fost ca intr-un refugiu, un loc sigur, si trebuie sa ne intoarcem in lumea reala. O sa fie probleme, o sa avem griji, Toma o sa se mai imbolnaveasca si o sa planga, eu poate am sa ma plictisesc acasa. Dar important este cum incepi lucrurile, si pentru asta Isis a fost cel mai bun loc la care puteam spera.

Nu scriu ca sa fac reclama clinicii unde am nascut – desi reclama se cheama testimonialul unui client incantat! Poate fi orice clinica unde se practica nasterea in apa. Poate fi orice clinica unde se practica nasterea cu chip uman, nu cea industriala. Important este ca si alte femei sa afle ca se poate si altfel."