Am fost mereu incapabilă să-mi fac planuri pe termen lung și mediu. Slavă Domnului că nu am avut parte de job-interviuri la care să fiu întrebată:"Cum te vezi în n-ani?", că aș fi dat-o nasol de tot în bară.
Îmi dau seama de avantajele unui mod de viață sub umbrela planurilor clare - dezvoltarea carierei până la treizeci de ani, măritiș pe la 30, casă, una bucată copil pe la 35 și așa mai departe. E un fel de-a trăi mai organizat, fără o risipă exagerată de energie, cu o capacitate remarcabilă de a strânge cureaua la nevoie pentru a-ți atinge acele obiective propuse (pe care le vei atinge în cele mai multe cazuri).
La fel de bine văd avantajele felului meu de-a "nu vedea" viitorul. Ne-urzind cărări după mintea mea, las o grămadă de loc hazardului, care a făcut o treabă excelentă până acum, așa cum eu singură nu aș fi putut-o țese niciodată.
Da, sunt momente de mare derută, sunt clipe de neîncredere, dar depinde doar de tine felul în care mergi mai departe, cu capul sus ori cu coada-ntre picioare, asta dacă nu-ncremenești într-un loc...
Îmi aduc aminte de niște prieteni care se dădeau cu placa în zona lacului Bâlea( pentru cine știe), pe trasee inexistente, mereu altele, cu treceri prin tuneluri întunecoase pentru mașini închise pe timpul iernii.O nebunie totală. Mă treceau fiori de teamă doar închipuindu-mi coborârile lor.
Nu are rost să vă spun că îi invidiam la maxim pentru curajul lor, dar și pentru doza de-adrenalină pe care și-o administrau cu fiecare tură.
Probabil că vă gândiți că erau niște inconștienți demenți...mda, probabil că v-aș da puțină dreptate. Ce invidiam eu la ei era și faptul că erau buni, groaznic de buni în ce făceau, niște zei acolo pe munte.
Iar faptul că aveau curaj și că riscau atât lăsând mult hazardului mă făcea să îmi doresc să fiu și eu așa. Nu, nu acolo în zăpadă, ci în viața de zi cu zi. Să fiu curajoasă în deciziile mele. Să fiu al naibii de bună în ceea ce fac. Să nu îmi fie frică să cad nasol de tot.
Poate că vi se pare o comparație cam îndepărtată și exagerată, dar e un mod de a trăi pe gustul meu, la mare viteză, cu multă adrenalină.
Da, îmi doresc asta și nu cred neapărat că ce am spus mai sus ține neapărat de-ale tinereții valuri. Îți trebuie doar curaj, atâta tot.
Și să fii bun, al naibii de bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu