Poate v-ați întrebat unde a dispărut Mateicelmic și a lui mămică încântătoare.
Mda...probabil că nici nu ați observat absența mea de aici...glumeam, nu mă auto-victimizam, mai ales că nici măcar nu am lipsit așa cum mi-am propus, adică o săptămână în cap.
Mi-am auto-impus un embargo de fix o săptămână la tot ce tot ce înseamnă aport de informație. Adică m-am privat timp de o săptămână de următoarele: teve, internet, cărți, ziare, reviste.
Vi se pare ușor? Ei bine, vă spun că nu e deloc. Inutil? Oh nu, am găsit mult mai multe avantaje decât am crezut când am început toată treaba. Sau credeți poate că e imposibil? Ei bine, cu mici alunecări, am scos-o până la urmă la capăt victorioasă și foaarte câștigată.
Să vă spun care e ideea: înghițim de dimineața până seara atâtea informații, unele extrem de mișto dar complet inutile, altele nasoale, altele neutre, încât nu mai avem spațiu deloc pentru gândurile noastre. Adică ele sunt nevoite să facă un slalom extrem de obositor printre o groază de alte lucruri care nici nu ne aparțin, nici nu ne ajută.
Da, a fost o săptămână de odihnă pentru minte, o săptămână de dialog cu mine, o săptămână de joacă și de revelații.
Îmi dau seama că e o experiență atât de personală încât mi-e practic imposibil să v-o împărtășesc corect, deși aș vrea. Aș dori ca măcar o persoană care citește aceste rânduri să fie tentată să se înhame la o astfel de provocare.
Știu, aveți job-uri care vă oblică să stați cu nasul în monitoare și să faceți tot felul de alte lucruri ce ar strica afacerea. Ok. De alea să nu ne atingem. Ci de restul: de bloguri. facebook. teve. hotnews. cartea de pe noptieră și altele. Credeți că ați putea o săptămână fără?
Eu vă provoc. Și apoi vom vorbi poate de câștiguri.
12 comentarii:
Macar la meciuri pot sa ma uit? :)
Oricum mi se pare cel mai nasol campionat mondial ever, dar tot sper si astept un meci care sa imi schimbe parerea... si nimic...
Cam greu. Poate in concediu. Sa zic de ce e greu: acasa, vreau, nu vreau, ori avem meci, ori desene animate. La birou merge radioul non stop. So, poate in concediu...
@Razvan - ma faci sa cred ca nu mi-a iesit deloc sa transmit mesajul dorit cu postarea asta...ar fi interesant sa te privezi de teve chiar atunci cand ar fi un campionat beton de fotbal
@Delia - sa nu crezi ca la mine nu au fost meciuri si desene animate in jur. atata doar ca eu am ales sa nu le acord importanta, sa nu ma uit deloc la ele. muzica am ascultat, nu are nici o legatura cu sursele de poluare. cat despre concediu, acolo oricum incerci sa fugi de toate astea, asa ca nu ar fi acelasi lucru...
eu cat am fost in concediu, noua zile nu am avut decat de doua ori acces la net, ca sa imi sterg mailurile care ii invadasera lui Radu inboxul. in rest, nu am citit, nu am intrat pe bloguri, nu am avut TV decat cat sa fie zgomot de fond in putinul timp petrecut in camera, nu mi-am sunat decat parintii o data la cateva zile si atat. si a fost foarte bine. nu mi-a lipsit nimic.
dar vezi ca tu ai pierdut niste informatii interesante :))))
te referi la expo voastra? da, imi pare rau ca am ratat-o!
ah, nu aia e saptamana viitoare si tine pana pe 15 august... la altceva ma refeream :) ia mai sapa mai adanc :))))
oao! felicitaaari! ma bucur foarte!
deci ai o gravida, cu doi puradei legati de ea, care asteapta sa faca burta mai mare si sa se pozeze in toate variantele posibile, in mod profesionist :))))
nici nu stii cu cat drag te astept!
Eu mai am darul asta... sa bag o gluma cand e ceva serios :)
Razvan, cred ca am sarit si eu degeaba, ca doar nu crezi ca nu am prins mood-ul tau :)
Eu sunt dependenta de online :) nu pot sta foarte mult fara sa intru pe bloguri/ retele sociale... dar nu ma plang, imi si place!
Totusi o saptamana de concediu fara internet as rezista, zic!
Trimiteți un comentariu