vineri, 4 martie 2011

Pregătire

Să știți că nu din cauză că am intrat pe ultimul metru (ca să nu spun sută de metri, ei au început demult) nu am mai prestat nimic aici. Motivul e altul, deloc plăcut aș spune.

Se pare că soarta conspiră ca eu să îmi fac o idee apropo la ce va fi: mai mulți copii, mai multe probleme. Cum spuneam, e doar pregătirea. Situația e așa: imediat intru în săptămâna 39, ar trebui să fie totul gata, bagajele la ușă, iar eu într-o stare zen obligatorie (mult somn, pace, liniște).

Ați ghicit deja că lucrurile stau puțin altfel, adică total pe dos. De 1 martie, în loc de mărțișor, Matei a primit o viroză pe cinste, care nu vrea să plece nicicum. În stilul deja consacrat, la noi nu există cale de mijloc. Când facem febră, sărim cu lejeritate de 40 imediat ce trece efectul antitermicelor.

Dacă până acum mă plângeam că nu pot dormi din cauză că Pavel e foarte zvăpăiat, acum îi monitorizez din oră în oră febra, îi desfund nasul și îi dau apă lui Matei.

Și mă rog ca Pavel să mai aștepte puțin până pleacă boala asta de la noi din casă, chiar nu vreau să îi facem așa o primire jalnică...

Destul cu văicăreala, fug( mai bine spus mă rostogolesc) la bucătărie, să-i fac o supă bolnăviorului...

9 comentarii:

Unknown spunea...

?????

povesteadarieinicole spunea...

Buna,
Multa sanatate lui Matei si nastere usoara tie!E nebunie cu virozele astea, am patit o si noi!Sanatate va dorim!

raluca spunea...

Eh Bogdana...ma plang si eu putin. Adevarul e ca mi-e pana peste cap de viroza asta, dar multumesc lui Dumnezeu ca pe mine m-a ocolit deocamdata...

@ mama de Daria(scuze, nu stiu care e numele tau) iti multumesc pentru urari, m-ai prins intr-un moment cand imi prind foarte bine incurajarile

sultana spunea...

sanatate lui Matei zic si eu, te luam pe sus pe la salina daca nu erai in sapt 39 :) sint hotarita sa-l duc pe petru, chiar si la artificiala, prea toata lumea spune ca face miracole in cazul racelilor. pina atunci, sare in apa de baie cu esentiale de eucalipt si se mai rezolva cite ceva. va pup, aveti grija de voi.

raluca spunea...

sa imi povestiti neaparat cum a fost la salina, eu am fost in una din asta artificiala la Cj si mi-a placut feelingul, chiar daca era cam mic spatiul si foarte kitch totul.

alina spunea...

o sa fiti bine, Raluca, stai linistita. si la noi Maria era virusata cand s-a nascut Anna. nu s-a intamplat nimic. dar, asa este, e un pic greu sa le gestionezi pe toate simultan. tinem pumnii stransi si multa sanatate!

g.cojocaru spunea...

Curaj! Se vor linisti apele cat de curand. :)
Insanatosire grabnica bolnaviorului, iar tine asteptare usoara si nastere si mai usoara!

g.cojocaru spunea...

multa sanatate bolnavioarului si tie asteptare cat mai usoara si lipsita de stres. Curaj!! Trebuie sa fie bine! ;)

Delia spunea...

sper ca sunteti mai bine si ca tu mai ai putere;

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin