Marea migrare

...va începe vinerea viitoare, când mama își va lua zborul împreuna cu puii către Oradea. Ok, nu e așa mare distanța, but still...doi copii + bagaje + cărucior (am nevoie ca să stea în el prin curte/casă). Încă nu am exact imaginea situației, nici nu prea vreau să o am, sigur va fi puțin dificilă această trambalare. Dar eu zic că merită, mai ales că de luni grădi intră în vacanță, așa că am neapărată nevoie de extra-help, încă nu pot să mă ocup de amândoi în același timp.

Am planuri mari, de mers la băi, de Matei bronzat, de eu bronzată :) și de muulte muuulte fructe și legume consumate direct din grădină! Nu pot să spun că fug din calea caniculei, pentru că și acolo e cald, dar parcă e mai ușor de suportat dacă ai curte și fântână.

Partea dificilă va fi lipsa tăticului din dotare, care rămâne acasă, dar care plănuiește la rândul lui o mică destrăbălare binemeritată - aș spune. Mă bucur că măcar el va reuși să vadă Interpol, pe care eu îi iubesc mult.

Când mă voi întoarce, plănuiesc să încep și diversificarea lui Pavel( probabil un fel de auto-diversificare). Va fi înainte de șase luni, dar el deja dă semne că vrea să testeze și alte chestii de mâncare, așa că nu văd niciun rău să o pornim mai repede, pe la cinci luni jumate.

Din păcate, există mari șanse ca blogul să intre și el în vacanță cât timp voi fi plecată. Adică de vinerea viitoare până la sfârșitul lui august.

A! Încă ceva - tocmai am constatat că blogul meu a împlinit trei ani de ceva vreme, pe la începutul lui iunie. Chiar nu îmi vine să cred că am fost în stare să mă țin de treaba asta atâta vreme și să nu mă plictisesc deloc. Și asta datorită vouă, datorită multelor beneficii pe care mi le-a adus. Datorită oamenilor faini pe care i-am cunoscut prin intermediul lui. A crescut(mă refer la trafic) dar nu prea mult, exact așa cum îmi doresc, să rămână un colțișor virtual nu prea umblat, în care să am senzația că cunosc pe toată lumea care îmi calcă pragul :)

Termin tot cu niște imagini cu puii, știți că nu mă pot abține :)

Gâza

A crescut, se vede cu ochiul liber și nu ma refer acum la dimensiuni. Bagă tot ce prinde în gură, își întinde mânuțele să apuce orice lucru pe care îl am eu în mână( sticle de apă, ambalaje, cratițe - orice are o urmă de culoare). I le dau, iar el freamătă efectiv de încântare. Nu mai îmi aduc aminte dacă și Matei era la fel, deși am impresia că sunt foarte diferiți în evoluție, în reacții. Degeaba se zice că toți bebelușii trec cam prin aceleași faze, că mie mi se pare zi de zi că pășesc pe tărâmuri neumblate.

Pavel e un râzăcos, un vorbăreț. Și are o privire care hipnotizează - se uită la mine atât de intens, încât mi se pare că știe exact ce e în mintea și sufletul meu. Mi se pare că stăpânește o artă grea de tot și rar întâlnită - arta contemplării. Probabil că bat câmpii, dar momentele în care stam pur și simplu și ne uităm ochi în ochi, fără sa facem nimic altceva sunt ieșite din sfera normalului.

Vă spun - copilul ăsta mă citește!

Pure Love

Totul e pe bune, nimeni nu pozează. Suntem patru în aventura asta(vorbesc aici de viața noastră de zi cu zi, nu de cine știe ce vacanță fabuloasă) și tragem mereu unul la altul, după o îmbrățișare, după un pupic pe creștet.

Pare prea dulceag? Credeți că văd doar ceea ce vreau? Mda, probabil că aveți dreptate, dar nu vă mint deloc când spun că cei doi pui ai mei încep deja să se iubească. Mai sunt manifestări de gelozie din partea lui Matei, dar felul în care își caută fratele mai mic și își dorește să fie în prezența lui e pe bune.

Iar Pavel... presimt că pentru el, Matei va fi un mic zeu, chiar dacă acum se sperie de chiotele lui de luptă.

Viața la țară - în imagini

În primul episod, vă arătăm cum se joacă fotbal și cum se iubește Pușa.

Greierașul lui mama

Îl cântă aproape non-stop, e cântecelul lui preferat. Nu vi l-aș putea traduce, nu îl știu din păcate, știu doar că e ceva cu "locomotivă" și "vagoane".

Și nu mai are rost să vă spun că cioara din mine e super-încântată! :)

În dar

Vă mai amintiți de ședința foto pentru Bibi? Iată și câteva imagini cu participanții, micul Dani și părinții. A fost o lucrare făcută cu mult drag, atât pentru scopul ei, cât și pentru că mi-a fost drag să lucrez cu un pitic puțin mai mare decât Pavel:)





Și dacă tot sunt la capitolul poze cu copii frumoși, vă arăt câteva și de la shootingul cu Matei, care s-a întors la noi după ce a crescut o grămadă, într-un an și ceva.

Încă o lună

...a trecut de când ne-am mărit efectivul. Pavel are patru luni, iar eu mă simt de parcă imediat îl voi trimite la grădiniță:)

Senzația care mă încearcă frecvent zilele astea, e una mai veche de fapt, dar pe care o acum o văd cu claritate: simt că trăiesc ceva important, simt cumva că nu fac umbră degeaba pământului, că am realizat CEVA aici, pe lumea asta.

Și mai simt ceva. Simt o nevoie ciudată să împărtășesc experiența mea, să împărtășesc mai ales punctul meu de vedere, referitor la maternitate.

Mă întreb dacă interesează pe cineva punctul meu de vedere, mai precis dacă mai vrea lumea să afle și viziuni roz. Că tot ce citesc în ultima vreme, sunt opinii de genul "a avea un copil nu e atât de simplu cum pare, sunt nopți nedormite, oboseală maximă, sâni angorjați, sunt plânsete care te scot din minți... și exemplele negative pot continua."

Acum nu vin eu să fac pe grozava și să spun că astea nu se întâmplă. Nu. Eu vreau să spun altceva. Că astea, dacă le pui în balanță cu toate chestiile frumoase, ajung chiar neglijabile. Adică am parte, la foc continuu aș spune, de momente priceless, greu de împărtășit, care fac ca starea de ne-dormire, ne-ieșire, ne-relaxare să merite toți banii.

Și de fapt totul e atât de simplu, dacă te asculți pe tine, dacă faci puțină liniște și îl lași pe el să vorbească. Acum, în stadiul ăsta de gomoloț, o face la modul cel mai direct cu putință. Trebuie doar să fi dispusă să i te dai cu totul:)

Ori de câte ori puiul meu plânge, el nu face decât să îmi spună că are nevoie de mine. Atât. Vrea să mă simtă, să mă vadă.

Oh, și alăptatul! Ce minune, la îndemâna orcărei mame! Vă spun la modul cel mai serios că mi-a trecut prin cap să încep să lucrez alături de fetele de la "Leche Legue" sau "Naște cum simți", numai să ajut la informare. Ori de câte ori văd un cărucior în parc cu un biberon cu LP sprijinit cuminte în suport, îmi vine să fac ceva - să întreb mama respectivă de ce nu alăptează? Îmi dau seama însă că nu aș schimba nimic, că răul e deja făcut în cazurile astea, nu aș face decât să le agresez gratuit.

Când văd ce relație magică am cu Pavel, care se manifestă parcă la modul absolut prin alăptare, uneori chiar din oră în oră pe timpul nopții, nu pot să nu doresc același lucru fiecărei femei.
Da, am ajuns să nu mă mai supere trezirile lui, dese uneori, de pe timpul nopții, pentru că am descoperit că de multe ori, nu e vorba de foame sau sete. O face ca să fie luat în brațe, pur și simplu să mă simtă acolo.

Sunt convinsă că, dacă l-aș lua să doarmă cu noi în pat nu s-ar mai trezi aproape deloc. Din păcate, asta nu e o opțiune, cu Matei care doarme în camera lui/patul lui. Dacă l-aș lua pe unul, automat ar trebui să îl primesc și pe celălalt...

Să mai spun acum care mi se pare diferența celor două experiențe cu bebe mic? Diferența e că acum sunt mai sigură pe instinctele mele, acum savurez totul altfel. Îmi aduc aminte cum așteptam să stea mai repede în funduleț, să facă mai repede primii pași, să crească cumva mai repede. Acum știu că toate astea vor veni pe negândite, că etapa asta de neajutorare, de dependență sută la sută de mine e atât de scurtă, dar atât de înduioșătoare.

Și cred că niciodată altcândva nu mai ai parte de asemenea priviri din partea nimănui...

Botezul lui Pavel, în câteva imagini

Imagini frumoase, imagini așteptate ca pâinea caldă, imagini care arată exact așa cum a fost: vesel, luminos și plin ochi de prieteni. Acum, la distanță de o săptămână, am retrăit totul și mi-am dat seama că a fost perfect. Pur și simplu.

credit foto

Mulțumiri tuturor participanților:)

Gemenii

Luca și Pavel, născuți din mame blogerițe, la doar două zile distanță, seamănă fizic încă din prima zi! Cel puțin nouă așa ni se pare:) Chiar și Matei i-a confundat și i-a dat lui Luca o pupătură cu fața lui colorată stil Spiderman.(asta are piticul pe față, să nu vă alarmați)

Avem și o teorie: aici e vorba de "efectul Tomescu". Ar fi simpatic să îi arătăm și domnului posesor de Stradivarius teoria noastră.

credit foto - tata lui Luca

Adunare generală

Pentru că ieri am primit o săpuneală total meritată pentru că nu mă hrănesc suficient, astăzi am purces cu Pavel în Manduca-cea-frumoasă la piață, de unde mi-am luat multe multe, dar în cantități mici: morcovi, dovlecei, roșii, ceapă, un ardei, plus cireșe și zmeură pentru desert. Cumpărături haotice, că altfel nu știu, fără să am un plan clar de utilizare.

Când le-am văzut pe toate, m-a lovit brusc inspirația, mai ales cum Pavel și-a manifestat clar dorința de a părăsi cât mai rapid bucătăria.

Așa că am făcut...adunare generală: ceapă, usturoi, ardei, dovlecei, morcovi, toate au fost învârtite cu ulei de măsline în wok și aruncate într-un castron. Am stors puțină lămâie peste, am tăiat și o roșie, niște pătrunjel...și parcă mai trebuia ceva. Niște cușcuș. Bineînțeles că nu aveam din ăla bun care se umflă rapid, așa că am fiert niște cușcuș-paste, bune și ele.

Rezultatul - delicios. Vă recomand, mai ales dacă aveți chef/timp de gătit la fel ca mine.

Ștefan, am mâncat tot castronul, dar dacă vrei, facem altul când vii.

Lucrurile mele frumoase

Am primit și eu acum ceva vreme leapșa cu lucruri frumoase(materiale, nu spirituale), care ma fac fericită.Vă spun că din start, m-am simțit complexată de răspunsurile pe care le-am citit la alții: parfumuri cu nume exotice, haine și accesorii de firmă și câte și mai câte. Așa că am tăcut mâlc și m-am făcut că plouă, dar văd că nu am putut trece mai departe:)

Voi răspunde, așa cum mi-a ieșit la socoteală, după mari sforțări. Țin să spun de la început că aproape toate obiectele ce vor apărea mai jos sunt cadouri de la oameni dragi, foarte dragi, care chiar mă cunosc, mai bine zis îmi cunosc gusturile.

Pe primul loc...bicicleta mea. Cea mai frumoasă și mai colorată. Sufăr tare că nu am cum să o folosesc în perioada asta cu Pavel atașat mereu de mine.O mai țineți minte?



2 și 3. Jucăriile mele lomografice de om mare:




Pe locul 4, așez tonele mele de sacoșe de pânză,care au înlocuit încet încet, gențile și poșetele.Mi se par atât de practice și de frumoase, asortate la fix cu stilul meu actual.



Pe locul 5, voi pune cerceii: cu văcuțe, cu cireșe, de argint, poate unicați, îi iubesc pe toți și nu pot să aleg unii mai iubiți ca alții.



Pe 6 e o păpușă verde, care nu face nimic, e doar frumoasă:



Pentru locul 7, voi trișa un pic - voi spune cutia cu poze din vacanțe și mă voi gândi la toate amintirile frumoase pe care mi se trezesc ele:)

Următorul loc primește un obiect nou-intrat în posesia mea, dar de care m-am îndrăgostit instant: Manduca Jardin Nuit - e atât de frumoasă!



Pe 9 e fandacsia roșie pe care am purtat-o la petrecerea noastră de nuntă.



Pe ultimul loc, îmi vin în minte o listă întreagă de țoale dragi mie: șalvarii din mătase albaștri cu turul foarte lăsat; rochia mea albă cu dungi roșii, puțin cam scurtă; geaca mea maro de piele cea scurtă scurtă...mă opresc aici, mi-e greu să mai fac selecție, îmi iubesc prea multe haine, unele vechi de pe vremea liceului, dar încă purtabile, parcă mai la modă ca atunci:)

Bee, Delia, Bogdana, ce ziceți, vă băgați?